Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Drum în patru dimensiuni

Posted by Paxlaur pe 19/01/2016

puterea unitatii„Din partea mea, doresc să asigur, mergând pe urma predecesorilor mei, voinţa fermă de a continua pe drumul dialogului ecumenic”. Cu aceste cuvinte rostite deja în timpul primei sale întâlniri cu reprezentanţii Bisericilor şi Comunităţilor ecleziale şi din celelalte religii, în ziua de după începutul pontificatului său, papa Francisc anunţa angajarea sa ecumenică. În această privinţă, uimeşte înainte de toate conştiinţa Papei că se află într-o continuitate fundamentală cu predecesorii săi. În acelaşi timp, viziunea sa ecumenică arată acele trăsături specifice pe care Sfântul Părinte le-a ilustrat în manieră mai explicită în discursul ţinut în timpul Dumnezeieştii Liturghii în biserica patriarhală „Sfântul Gheorghe” din Constantinopol: „Întâlnindu-ne, a privi unul faţa celuilalt, a schimba îmbrăţişarea păcii, a ne ruga unul pentru altul sunt dimensiuni esenţiale ale acelui drum spre restabilirea comuniunii depline la care tindem. Toate acestea preced şi însoţesc constant acea altă dimensiune esenţială a acestui drum care este dialogul teologic”. În aceste cuvinte programatice, pot se pot recunoaşte cele patru dimensiuni fundamentale ale viziunii ecumenice a Papei Francisc.

Pe primul loc, este ecumenismul carităţii, al fraternităţii şi al prieteniei. Papa Francisc, el însuşi om al întâlnirii directe, care nu încetează niciodată să promoveze o cultură credibilă a întâlnirii, mizează totul pe întâlnirea directă dintre creştini şi dintre diferitele Biserici şi Comunităţi ecleziale şi face asta având convingerea că, în această întâlnire, nu numai că se află unitatea, ci se întâlneşte şi adevărul. De fapt, „adevărul este o întâlnire, o întâlnire între persoane. Adevărul nu se face în laborator, se face în viaţă, căutându-l pe Isus pentru a-l găsi”. Această întâlnire cu Isus Cristos conduce inevitabil la întâlnirea între fraţii şi surorile creştini.

Aceste cuvinte papa Francisc le-a rostit la Caserta în timpul vizitei sale private la pastorul penticostal Giovanni Traettino, în iulie 2014, şi asta revelează o altă faţetă, pe cât de pozitivă pe atât de surprinzătoare, a modului său de a face ecumenism. Papa Francisc s-a adresat cu mare cordialitate comunităţilor ecleziale evanghelice şi penticostale. Amintind persecuţiile împotriva penticostalilor făcute în timpul fascismului din Italia – persecuţii la care şi catolicii au luat parte şi în timpul cărora membrii bisericilor penticostale au fost stigmatizaţi ca „fanatici” şi „nebuni” – papa Francisc a simţit datoria de a cere iertare cu următoarele cuvinte: „Eu sunt păstorul catolicilor: eu vă cer iertare pentru asta! Eu vă cer iertare pentru acei fraţi şi surori catolici care n-au înţeles şi care au fost ispitiţi de diavol şi au făcut acelaşi lucru ca fraţii lui Iosif. Îi cer Domnului ca să ne dea harul de a recunoaşte şi de a ierta”.

Un alt mare pas de reconciliere a fost făcut de papa Francisc în iunie 2015, când Pontiful a mers la Torino pentru a întâlni – primul dintre Papi – comunitatea valdeză în templul valdez local. Şi cu această ocazie, a simţit obligaţia de a cere iertare. Şi s-a exprimat în mod emoţionant: „Reflectând asupra istoriei relaţiilor noastre, nu putem decât să ne întristăm în faţa certurilor şi violenţelor comise în numele propriei credinţe şi îi cer Domnului ca să ne dea harul de a ne recunoaşte cu toţii păcătoşi şi de a şti să ne iertăm unii pe alţii. Din partea Bisericii catolice vă cer iertare. Vă cer iertare pentru atitudinile şi comportamentele necreştine, chiar inumane pe care, în istorie, le-am avut împotriva voastră”.

Cu aceste două cereri de iertare pentru păcatele comise în trecut, papa Francisc a arătat că, adesea, semnalele puternice sunt mai elocvente decât multe cuvinte. Aceste gesturi sunt parte integrantă a vocabularului ecumenic al Sfântului Părinte şi fac vizibil ceea ce este mai profund la inima sa. Gestul făcut de papa Francisc în timpul vizitei sale la biserica patriarhală de la Fanar din Constantinopol, când s-a înclinat în faţa patriarhului ecumenic Bartolomeu cerându-i binecuvântarea pentru el şi pentru Biserica din Roma, va rămâne cu siguranţă imprimat în memorie. Aceste gesturi, care se înscriu în tradiţia Pontifilor precedenţi, traduc în viaţa concretă una dintre convingerile fundamentale ale decretului conciliar Unitatis redintegratio, conform căruia „nu există adevărat ecumenism fără convertire interioară”, convertire care nu este în primul rând aceea a celorlalţi, ci este propria convertire, comportând disponibilitatea de a recunoaşte în manieră autocritică propriile slăbiciuni şi de a admite cu umilinţă propriile păcate. Papa Francisc demonstrează că este un protagonist credibil al acestui ecumenism al convertirii.

Conform convingerii papei Francisc, dimensiunile menţionate mai sus ale efortului ecumenic trebuie să preceadă şi în acelaşi timp să însoţească în mod constant cealaltă dimensiune esenţială a drumului ecumenic, definită ecumenism al adevărului. De aceea, dialogul teologic vine numai pe locul al doilea în angajarea ecumenică. Papa Francisc a repetat asta de mai multe ori, relativizând importanţa pe care o are dialogul teologic în căutarea unităţii, de exemplu atunci când a afirmat în manieră incontestabilă că unitatea creştinilor „nu va fi rodul rafinatelor discuţii teoretice în care fiecare va încerca să-l convingă pe celălalt despre temeinicia propriilor opinii. Va veni Fiul Omului şi ne va găsi încă în discuţii” (Omilia în timpul vesperelor în solemnitatea Convertirii sfântul apostol Paul, 25 ianuarie 2015).

Însă, pe de altă parte, găsim la papa Francisc şi referinţe clare şi continue la rolul necesar, în cadrul relaţiilor ecumenice, al dialogului teologic, pe care papa îl susţine şi îl consideră ca o importantă contribuţie la promovarea unităţii creştinilor. Pentru el este fundamental faptul că numai o privire teologică hrănită de credinţă, de speranţă şi de iubire reuşeşte să genereze o reflecţie teologică autentică, ce este „în realitate adevărata scientia Dei, participare la privirea pe care Dumnezeu o are asupra sieşi şi asupra noastră” şi cere o teologie „făcută în genunchi” (Discurs adresat delegaţiei Patriarhiei ecumenice de Constantinopol, 28 iunie 2014).

Tot în acest spirit, papa Francisc şi patriarhul ecumenic Bartolomeu, în declaraţia lor comună, au reafirmat, în mai 2014 la Ierusalim, că „dialogul teologic nu caută o minimă denumire teologică comună cu privire la care să se ajungă la un compromis”, ci se bazează mai degrabă „degrabă pe aprofundarea adevărului întreg, pe care Cristos l-a dăruit Bisericii sale şi pe care, mişcaţi de Duhul Sfânt, nu încetăm niciodată să-l înţelegem mai bine”.

Pentru a defini şi mai bine dimensiunea teologică a dialogului ecumenic, papa Francisc recurge cu plăcere la expresia folosită adesea de papa Ioan Paul al II-lea, aceea a „schimbului de daruri”, care nu este „un simplu exerciţiu teoretic”, ci permite „să se cunoască profund tradiţiile reciproce pentru a le înţelege şi, uneori, şi pentru a învăţa de la ele” (Discurs adresat delegaţiei Patriarhiei ecumenice de Constantinopol, 28 iunie 2013). De fapt, conform papei Francisc, în dialogurile ecumenice nu este vorba numai „de a primii informaţii despre ceilalţi pentru a-i cunoaşte mai bine”, aşa cum argumentează pe larg Sfântul Părinte în exortaţia sa apostolică Evangelii gaudium. Este vorba mai degrabă „de a aduna ceea ce Duhul a semănat în ei ca un dar şi pentru noi”.

Cu referinţă la schimbul de daruri, în care putem învăţa mult de la ceilalţi, Sfântul Părinte menţionează un exemplu elocvent şi util: „în dialogul cu fraţii ortodocşi, noi catolicii avem posibilitatea de a învăţa mai mult despre semnificaţia colegialităţii episcopale şi despre experienţa sinodalităţii pe care o au ei” (Evangelii gaudium, nr. 246). Această oportunitate de a învăţa ceva mai mult despre sinodalitate, care pentru papa Francisc se leagă şi cu o sănătoasă „descentralizare” şi cu o „convertire a papalităţii”, are desigur consecinţe şi asupra ecumenismului, aşa cum a amintit Sfântul Părinte cu ocazia comemorării celei de-a cincizecea aniversări a instituirii Sinodului Episcopilor.

Dialogul teologic al adevărului este numai una dintre contribuţiile aduse la drumul spre unitatea vizibilă a creştinilor. La fel de importantă în ochii Papei Francisc este acea formă de ecumenism care este definită ecumenism practic, în care se încearcă să se facă tot ceea ce se poate face împreună: „să ne rugăm împreună, să lucrăm împreună pentru turma lui Dumnezeu, să căutăm pacea, să păstrăm creaţia, atâtea lucruri pe care le avem în comun. Şi ca fraţi trebuie să mergem înainte” (Audienţa generală din 28 mai 2014). Colaborarea ecumenică dintre diferitele Biserici şi Comunităţi ecleziale este urgentă mai ales în lumina marilor provocări din timpul nostru, cum ar fi angajarea în favoarea săracilor şi a salvgardării creaţiei, promovarea păcii şi a dreptăţii sociale, apărarea libertăţii religioase şi tutelarea instituţiilor sociale ale căsătoriei şi familiei. De asemenea, şi mai ales globalizarea crescândă trebuie să fie pentru creştini un alt motiv pentru a consolida şi a intensifica o colaborare ecumenică în slujba binelui comun al umanităţii, aşa cum a scris papa Francisc în mesajul adresat celei de-a zecea Adunări Plenare a Consiliului Ecumenic al Bisericilor ţinută în noiembrie 2013 la Busan, în Coreea de Sud: „Lumea globalizată în care trăim cere de la noi ca să dăm împreună o mărturie comună despre demnitatea recunoscută de Dumnezeu fiecărei fiinţe umane, în favoarea unei promovări concrete a condiţiilor culturale, sociale şi juridice care să permită indivizilor, precum şi societăţilor, să crească în libertate”.

În lumina acestor provocări, scandalul dezbinărilor care încă rămân în sânul creştinătăţii este absolut evident. Deoarece dezbinările dăunează credibilităţii vestirii evangheliei lui Isus Cristos, ele sunt „un scandal, o piedică în calea vestirii evangheliei mântuirii către lume” (Discurs adresat lui Justin Welby, arhiepiscop de Canterbury, 16 iunie 2014). Îndeosebi în exortaţia sa apostolică Evangelii gaudium, papa Francisc insistă asupra faptului că credibilitatea vestirii creştine ar fi mult mai mare „dacă creştinii ar depăşi dezbinările lor”, care ameninţă credibilitatea evangheliei: „Dată fiind gravitatea contra-mărturiei dezbinării dintre creştini, îndeosebi în Asia şi Africa, devine urgentă căutarea unor parcursuri de unitate. Misionarii din aceste continente menţionează în mod repetat criticile, plângerile şi batjocurile pe care le primesc din cauza scandalului creştinilor dezbinaţi”. De aceea, în ochii Sfântului Părinte, „angajarea pentru o unitate care să faciliteze primirea lui Isus Cristos încetează să fie simplă diplomaţie sau o îndeplinire forţată, pentru a se transforma într-o cale a evanghelizării de care nu se poate face abstracţie”.

Rămânând neatinsă importanţa angajării ecumenice pentru unitatea creştinilor şi a drumului comun al tuturor creştinilor şi al tuturor Bisericilor, este evident, pentru papa Francisc, că noi oamenii nu putem face unitatea numai cu forţele noastre, ci putem mai degrabă s-o primim în dar de la Duhul Sfânt, care este izvorul divin şi motorul care trage unitatea. Papa Francisc a exprimat de mai multe ori această convingere, când a afirmat că „unitatea nu este în primul rând rod al efortului nostru, ci al acţiunii Duhului Sfânt căruia trebuie să-i deschidem inimile noastre cu încredere pentru ca să ne conducă pe căile reconcilierii şi comuniunii” (Discurs adresat delegaţiei Federaţiei Luterane Mondiale, 21 octombrie 2013).

Modul cel mai bun pentru a ne pregăti să primim unitatea ca dar al Duhului Sfânt este, pentru papa Francisc, rugăciunea pentru unitate. Tocmai pentru că, în credinţa lor, creştinii ştiu că unitatea „este în primul rând un dar al lui Dumnezeu pentru care trebuie să ne rugăm neîncetat”, ei sunt conştienţi şi de responsabilitatea care le revine lor „de a pregăti condiţiile, de a cultiva terenul inimii, pentru ca acest har extraordinar să fie primit” (Discurs adresat delegaţiei Patriarhiei ecumenice de Constantinopol, 28 iunie 2013). Aşadar, fără rugăciune nu poate să existe unitate, aşa cum a afirmat Sfântul Părinte la 24 ianuarie 2015, în timpul întâlnirii sale ecumenice cu comunităţile creştine din viaţa consacrată: „Întâlnirea ecumenică răspunde, în primul rând, la rugăciunea Domnului Isus însuşi şi se bazează esenţialmente pe rugăciune”.

Papa Francisc atribuie, pe de o parte, o mare importanţă rugăciunii comune, în care putem trăi încă de pe acum unitatea. Pentru aceasta, vizitele conducătorilor altor Biserici în Vatican sunt mereu o ocazie propice pentru rugăciune în comuniune cu papa. Pe de altă parte, Sfântul Părinte aminteşte constant că creştinii şi Comunităţile ecleziale trebuie să se roage unii pentru alţii: „fie ca Duhul Sfânt să ne lumineze şi să ne conducă spre ziua atât de dorită în care vom putea împărtăşi masa euharistică” (Discurs adresat lui Karkin al II-lea, patriarh suprem şi catholicos al tuturor armenilor, 8 mai 2014). Scoţând în evidenţă rugăciunea pentru unitate, papa Francisc recunoaşte o importanţă specială ecumenismului spiritual, definit de decretul despre ecumenism al Conciliului Vatican II „sufletul întregii mişcări ecumenice” (Unitatis redintegratio, nr. 8).

O formă deosebită de ecumenism spiritual este aceea numită de papa „ecumenism al sângelui”. Cu această definiţie, el se referă la tragica realitate prezentată nouă de lumea de astăzi, în care foarte mulţi creştini sunt victime ale persecuţiilor masive şi comunităţile creştine au devenit Biserici de martiri, până acolo încât astăzi au loc mai multe persecuţii împotriva creştinilor în comparaţie cu primele secole şi nu există Biserică sau Comunitate eclezială creştină care să nu aibă martirii săi. Astăzi, creştinii sunt persecutaţi nu pentru că sunt catolici sau ortodocşi, protestanţi sau penticostali, ci pentru că sunt creştini. Martiriul este ecumenic. Se poate vorbi despre un adevărat ecumenism al martirilor sau despre un ecumenism al sângelui, care reprezintă actualmente o mare provocare, rezumată de papa Francisc cu următoarele cuvinte pregnante: „Dacă duşmanul ne uneşte în moarte, cine suntem noi pentru a ne despărţi în viaţă?” (Discurs adresat Mişcării Reînnoirea în Spirit, 3 iulie 2015).

În ecumenismul sângelui papa Francisc vede sprijinul central al efortului ecumenic menit pentru recompunerea unităţii Bisericii. Deoarece suferinţa aşa de multor creştini din lume constituie o experienţă comună mai puternică decât diferenţele care încă despart Bisericile creştine, martiriul comun al creştinilor este astăzi „semnul cel mai convingător” al ecumenismului (Discurs adresat lui Global Christian Forum, 1 noiembrie 2015). După cum Biserica primară era convinsă că sângele martirilor era sămânţă de noi creştini, tot aşa noi astăzi trebuie să fim însufleţiţi de speranţa că sângele atâtor martiri din timpul nostru să se reveleze într-o zi sămânţă de unitate ecumenică deplină a Trupului lui Cristos. Şi trebuie să credem chiar că în sângele martirilor suntem deja una.

Dacă aruncăm o privire la diferitele dimensiuni ale viziunii ecumenice a papei Francisc, viziune centrată mai ales pe realitatea „ecumenismului în mişcare”, constatăm că, efectiv, angajarea ecumenică face parte dintre priorităţile Sfântului Părinte, aşa cum anunţase şi promisese el la începutul pontificatului său. Dacă, în afară de asta, reparcurgem iniţiativele sale disparate şi numeroasele sale întâlniri ecumenice, ajungem la concluzia că papa Francisc, în continuitate cu predecesorii săi în slujirea petrină, exercită încă de acum un primat ecumenic şi face asta având convingerea că dimensiunea dialogului ecumenic este un aspect esenţial în slujirea episcopului de Roma, „aşa încât astăzi nu s-ar înţelege pe deplin slujirea petrină fără a include în ea această deschidere la dialog cu toţi cei care cred în Cristos” (Omilie în timpul vesperelor în solemnitatea Convertirii sfântului apostol Paul, 25 ianuarie 2014). Pentru acest primat ecumenic care promovează unitatea creştinilor trebuie să fim profund recunoscători.

(Viziunea ecumenică a papei Francisc

De cardinal Kurt Koch
Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

După L’Osservatore Romano, 16 ianuarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: