Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Astăzi. Doar pentru astăzi: un singur cuvânt și două direcții pentru viața noastră

Posted by Paxlaur pe 24/01/2016

1_beautiful-sunsetMereu m-a amuzat această frază: „Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, povestește-i planurile tale”. Dumnezeu râde, („râde blând”, vorba cântecului) pentru că el deja știe ce și cum înseamnă viitorul tău și cât din ceea ce spui se va împlini sau vei realiza. El știe deja. Și nu mă gândesc aici doar la celebra și mult disputata distincție între preștiința lui Dumnezeu și predestinare. Dimpotrivă, încerc să întrezăresc dincolo de umorul și sarcasmul acestei expresii, dincolo de cine și cum ne conduce viața sau istoria, un alt adevăr proclamat și de lecturile acestei duminici: importanța prezentului. Aș vrea să ne bucurăm cu toții de gingășia invitației de a considera sfânta ziua aceasta, de a considera că astăzi este timpul împlinirii, nu mâine. Poate fi și mâine, dar încă nu este. Tot ce avem este astăzi.

Spun aceasta pentru că am văzut că două din cele patru fragmente biblice propuse pentru această duminică (1. Neh 8,2-4a.5-6.8-10; 2. Ps 18; 3. 1Cor 12,12-30 ; 4. Lc 1,1-4;4,14-21) subliniează importanța zilei de astăzi. Nehemia spune: „Mergeţi şi mâncaţi mâncăruri grase şi beţi vinuri dulci; trimiteţi porţii celor care nu şi-au pregătit nimic pentru că este sfântă ziua aceasta pentru Domnul nostru. Nu fiţi trişti, pentru că bucuria Domnului este forţa voastră!” Câtă densitate în aceste cuvinte și câte obligații pentru noi: să ne bucurăm de viață și să fim generoși cu ceilalți, plini de încredere că Domnul este forța noastră, că bucuria Domnului este puterea noastră. Toate acestea astăzi! Aș adăuga: „Acum!”… Da, chiar acum!

Vorbim de același astăzi pe care cu solemnitate îl proclamă Isus în evanghelie: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre”. Astăzi este ziua împlinirii pentru mine și pentru tine. Astăzi este ziua când trebuie să ducem și noi vestea cea bună și să vestim milostivirea Domnlui față de cei slabi, închiși, săraci, păcătoși… față de toți. Astăzi!

Ce impresionează în aceste două texte – cel din Nehemia și cel din Luca – este reacția oamenilor în urma proclamării și ascultării cuvântului lui Dumnezeu. Dacă aveți acasă o Biblie, dacă nu aici, pe net (Nehemia: http://bibliacatolica.ro/91/16-Nehemia.html și Luca: http://bibliacatolica.ro/91/49-03-Luca.html ) deschideți și citiți continuarea. În urma ascultării cuvântului unii fac sărbătoare și celebrare penitențială, în cazul celor din Vechiul Testament, asta în timp ce alții, în Noul Testament (căruia îi aparținem și noi!), refuză cuvântul. Și nu doar că refuză cuvântul și roadele lui, ci vor să-l ucidă pe cel care a proclamat măreția acestei zile, importanța acestui „astăzi”.

Dragostea lui Cristos și profunzimea acestui cuvânt divin ne „constrâng” (cf. 2Cor 5,14: https://paxlaur.com/2010/04/05/caritas-christi-urget-nos-2cor-514/ ) să ne verificăm reacțiile în urma participării la celebrarea cuvântului: suntem pătrunși de acest cuvânt? Îl lăsăm să rodească și facem fapte vrednice de el? Sau refuzăm și cuvântul și mesagerii pentru că noi avem alte așteptări, alte planuri pentru „mâine”. Suntem cu toții în fața aceluiași cuvânt și totuși fiecare are strada sa, direcția sa pe care o alege după ce ascultă cuvântul. Un unic cuvânt divin și totuși străzi diferite. Rău nu e că mergem străzi diferite! Rău este că doar unele străzi sunt bune și trebuie să fim atenți la calea pe care o alegem.

Cum spuneam, nu este rău să avem strada noastră. Ba chiar Paul este cel care ne amintește astăzi în lectura a doua că fiecare are strada sa, darurile sale, carismele sale și nu putem fi toți la fel. Nici nu trebuie să fim la fel și slavă Domnului că suntem diferiți. Paul ne amintește cât de important este să ne bucurăm (astăzi!) de ceea ce noi suntem/putem fi pentru/în Biserică. În acestă Biserică, Trupul lui Cristos, este loc pentru fiecare membru, pentru fiecare mădular, exact ca în corpul uman. Ba mai mult, așa ni se amintește că avem nevoie unii de alții. Toți! Poate nu este lipsit de importanță că acest text se proclamă tocmai în timpul rugăciunii pentru unitatea creștinilor (mâine, 25 ianuarie 2016, este ultima zi din Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor, ultima zi de cursuri intensive, cum le spuneam cândva: https://paxlaur.com/2013/01/23/cursuri-intensive-pentru-unitatea-crestinilor/ ). Este semnificativ să învățăm să trăim unii cu alții, unii lângă alții, în speranța că într-o zi vom ajunge și la disponibilitatea de a ne da viața pentru ceilalți. Până atunci măcar să ne acceptăm ca mădulare diferite ale aceluiași corp al lui Cristos.

Revenind la „astăzi” și la reacția în fața cuvântului sau în urma ascultării cuvântului, să nu uităm: Cuvântul care nu ne poartă la penitență, celebrarea Cuvântului care nu aduce cu sine convertirea și schimbarea vieții rămâne fără rod iar strada pe care mergem nu este sigur strada care dă strălucire zilei. Cel mult ne putem amăgi cu strălucirea zilei de mâine, dar astăzi, atât de importantul „astăzi!” rămâne plin de tristețe și întuneric.

Când subliniem acest cuvânt „astăzi”, nu vrem să spunem că nu trebuie să avem planuri. Nicidecum! Înseamnă doar că nu trebuie să ne risipim în mii de planuri uitând să trăim astăzi. Cine are zeci de planuri sigur nu reușește să se bucure de astăzi. „Astăzi” devine sufocant pentru cine se gândește doar unde și ce va face mâine, săptămâna viitoare, la vară și anul viitor și tot așa. Sunt prea multe de făcut pentru o zi cu doar 24 de ore dacă nu știm să ne conturăm esențialul.

Să începem noua săptămâna cu propunerea de a valorifica fiecare clipă, fiecare zi, fără a tânji după weekndul care pare că nu mai vine (deși nici măcar nu a trecut!). Să cerem și mijlocirea sfintei Fecioare Maria și a tuturor sfinților care s-au bucurat de tot ceea ce au primit „Astăzi” de la Dumnezeu și de la viață. Să ne însușim cuvintele lui Nehemia: „Mergeţi şi mâncaţi mâncăruri grase şi beţi vinuri dulci; trimiteţi porţii celor care nu şi-au pregătit nimic pentru că este sfântă ziua aceasta pentru Domnul nostru. Nu fiţi trişti, pentru că bucuria Domnului este forţa voastră!”. Nu fiți triști, dar nu fiți nici zgârciți cu ceilalți și cu „astăzi”, ci bucurați-vă!

Vă las în compania cuvintelor Sfântului Părinte papa Ioan al XXIII-lea, cel care ne invită să trăim și ne învață cum să trăim „doar pentru astăzi”:

Doar pentru azi voi încerca să trăiesc ziua, fără să rezolv problema vieţii dintr-o dată.

Doar pentru azi voi avea un maxim respect pentru aspectul meu, mă voi îmbrăca cu seriozitate, nu voi ridica tonul, voi fi politicos în comportament, nu voi avea pretenţia să corectez sau să fac mai bun pe nimeni înafara mea.

Doar pentru azi voi fi fericit, având certitudinea că sunt creat să fiu fericit, nu numai în altă lume ci şi în aceasta.

Doar pentru azi mă voi adapta împrejurărilor, fără să pretind ca acestea să se adapteze tuturor dorinţelor mele.

Doar pentru azi voi dedica zece minute din timpul meu liber unei lecturi bune, amintindu-mi că, aşa cum hrana este necesară pentru viaţa trupului aşa şi lectura este necesară pentru viaţa sufletului.

Doar pentru azi voi face o faptă bună şi nu o voi spune nimănui.

Doar pentru azi voi face un lucru pe care nu-l doresc să-l fac si dacă mă voi simţi atins în sentimentele mele, voi face în aşa fel ca nimeni să nu-şi dea seama.

Doar pentru azi voi face un program, poate nu-l voi respecta punct cu punct dar îl voi face ferindu-mă de două pericole: graba şi nesiguranţa.

Doar pentru azi voi crede cu tărie, în ciuda aparenţelor contrare, că Divina Providenţă se ocupă de mine ca nimeni altul.

Doar pentru azi nu voi avea temeri, şi în mod particular nu-mi va fi teamă să mă bucur de tot ce e frumos şi să cred în bunătate.

Pot să fac bine pentru douăsprezece ore, ceea ce m-ar înspăimânta dacă m-aş gândi că trebuie să fac pentru toată viaţa! (https://paxlaur.com/2011/05/24/doar-pentru-azi-decalogul-fericitului-ioan-al-xxiii-lea-only-for-today/ ).


 

24 ianuarie 2016 

† DUMINICA a 3-a de peste an
Sf. Francisc de Sales, ep. înv.
Neh 8,2-4a.5-6.8-10; Ps 18; 1Cor 12,12-30 ; Lc 1,1-4;4,14-21

LECTURA I
Se citeau lămurit bucăţi din cartea Legii lui Dumnezeu şi erau explicate aşa încât toţi înţelegeau ceea ce se citea.
Citire din cartea lui Nehemia 8,2-4a.5-6.8-10
În zilele acelea, preotul Esdra a adus legea înaintea adunării alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei care puteau s-o înţeleagă ca s-o asculte. Era ziua întâi a lunii a şaptea. 3 Esdra a citit din ea de când s-a luminat până la amiază în piaţa care este înaintea Porţii Apelor, în faţa bărbaţilor, a femeilor şi a celor care puteau să înţeleagă. Urechile întregului popor erau îndreptate spre Cartea Legii. 4a Esdra, scribul, stătea pe o platformă de lemn pe care o făcuseră pentru această ocazie. 5Esdra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci era mai sus decât tot poporul. Când a deschis-o, tot poporul s-a ridicat în picioare. 6 Esdra l-a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare, iar tot poporul a răspuns ridicând mâinile: „Amin! Amin!” Apoi s-au plecat cu faţa la pământ şi s-au prosternat înaintea Domnului. 8 Ei citeau fragmente din Cartea Legii lui Dumnezeu, le dădeau sensul şi explicau ceea ce citeau. 9 Guvernatorul Nehemia, preotul şi scribul Esdra şi leviţii care explicau poporului au zis întregului popor: „Ziua aceasta este sfântă pentru Domnul Dumnezeul vostru; nu jeliţi şi nu plângeţi!” – căci tot poporul plângea în timp ce asculta cuvintele legii. 10 Ei le-au zis: „Mergeţi şi mâncaţi mâncăruri grase şi beţi vinuri dulci; trimiteţi porţii celor care nu şi-au pregătit nimic pentru că este sfântă ziua aceasta pentru Domnul nostru. Nu fiţi trişti, pentru că bucuria Domnului este forţa voastră!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 18(19),8.9.10.15 (R.: In 6,63b)
R.Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă.
8 Legea Domnului este desăvârşită,
înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată,
îl face înţelept pe cel neştiutor. R.

9 Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima,
poruncile Domnului sunt strălucitoare,
luminează ochii. R.

10 Teama de Domnul este curată, rămâne pentru totdeauna;
judecăţile Domnului sunt adevărate,
toate sunt drepte. R.

15 Plăcute să-ţi fie cuvintele gurii mele
şi gândurile inimii mele să ajungă înaintea ta,
Doamne, stânca mea şi răscumpărătorul meu! R.

LECTURA A II-A
Voi sunteţi trupul lui Cristos şi membrele fiecare în parte.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,12-30
Fraţilor, aşa cum trupul este unul şi are multe membre, iar toate membrele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. 13 Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh. 14 Trupul nu este un singur membru, ci mai multe. 15 Dacă piciorul ar spune: „Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup”, oare pentru aceasta nu este din trup? 16 Şi dacă urechea ar spune: „Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup”, oare pentru aceasta nu este din trup? 17 Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? 18 Acum însă Dumnezeu a pus membre în trup, pe fiecare dintre ele, aşa cum a voit. 19 Deci, dacă toate ar fi un singur membru, unde ar fi trupul? 20 Însă acum, deşi sunt multe membre, există un singur trup. 21 Ochiul nu poate să spună mâinii: „Nu am nevoie de tine” şi nici capul nu poate să spună picioarelor: „Nu am nevoie de voi”. 22 Ba, cu mult mai mult, membrele trupului, care par mai slabe, sunt mai necesare 23 şi pe cele care par a fi fără cinste le îmbrăcăm cu mai multă cinste şi pe cele ale noastre de care ne ruşinăm sunt tratate cu mai multă cuviinţă, 24 în timp ce membrele cele cuviincioase ale noastre nu au nevoie. Dar Dumnezeu a alcătuit astfel trupul încât dă cinste mai mare celor care duc lipsă de ea, 25 ca să nu fie dezbinare în trup, ci membrele să se îngrijească la fel unele de altele. 26 Dacă suferă un membru, toate membrele suferă împreună cu el, iar dacă este cinstit un membru, toate se bucură cu el. 27 Voi sunteţi trupul lui Cristos şi membru fiecare în parte. 28 Şi cei pe care Dumnezeu i-a pus în Biserică sunt: mai întâi apostolii, în al doilea rând profeţii, în al treilea rând învăţătorii, apoi cei care au puterea minunilor, apoi carisma vindecărilor, a ajutorării, a conducerii, a limbilor diferite. 29 Oare sunt toţi apostoli? Oare toţi sunt profeţi? Oare toţi învăţători? Oare au toţi puterea minunilor? 30 Oare au toţi carisma vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi interpretează?

Cuvântul Domnului

forma prescurtată:

LECTURA A II-A
Voi sunteţi trupul lui Cristos şi membru fiecare în parte.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,12-14.27
Fraţilor, aşa cum trupul este unul şi are multe membre, iar toate membrele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. 13 Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh. 14 Trupul nu este un singur membru, ci mai multe. 27 Voi sunteţi trupul lui Cristos şi membru fiecare în parte.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 4,18abc
(Aleluia) „Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,1-4; 4,14-21
Deoarece mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire a faptelor care s-au împlinit printre noi, 2 aşa cum ni le-au transmis cei care de la început au fost martori oculari şi au devenit slujitori ai cuvântului, 3 după ce am cercetat toate de la început cu grijă, m-am gândit să ţi le scriu şi eu în mod sistematic, preabunule Teofil, 4 ca să te convingi de temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit. 4,14 Isus s-a întors în Galileea cu puterea Duhului şi faima lui s-a răspândit în toate împrejurimile. 15 Iar el învăţa în sinagogile lor şi era glorificat de toţi. 16 A venit la Nazaret, unde fusese crescut, şi a intrat în sinagogă, după obiceiul lui, în zi de sâmbătă, şi s-a ridicat ca să citească. 17 I s-a dat Cartea profetului Isaia şi, deschizând cartea, a găsit locul în care era scris: 18„Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; 19 să vestesc un an de bunăvoinţă al Domnului”. 20 Apoi, închizând cartea, şi dând-o înapoi slujitorului, s-a aşezat. Ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi spre el. 21 A început apoi să le vorbească: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre”.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

2 răspunsuri to “Astăzi. Doar pentru astăzi: un singur cuvânt și două direcții pentru viața noastră”

  1. LAUDA TIE CRISTOASE!
    Trebuie sa stim sa traim pentru astazi pentru ca nu stim daca ajungem sa traim ziua de maine.
    Multumesc!

    • Laurentiu said

      Da, tot ce avem este prezentul cu care trebuie să ne construim viitorul, în speranța că Domnul ne va mai îngâdui, ne va mai răbda și mâine.
      Lădaut să fie Isus Cristos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: