Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Isus Cristos, mirele Bisericii şi sacramentul Căsătoriei

Posted by Paxlaur pe 11/02/2016

splendoarea familieiComuniunea dintre Dumnezeu şi oameni îşi găseşte împlinirea definitivă în Isus Cristos, mirele care iubeşte şi se dă pe sine însuşi ca mântuitor al omenirii, unind-o cu sine ca şi trup al său.

El descoperă adevărul originar al Căsătoriei, adevărul de la „început”27 şi, eliberând pe om de împietrirea inimii, îl face capabil să realizeze integral acest adevăr.

Această revelaţie ajunge la desăvârşirea deplină în darul iubirii pe care cuvântul lui Dumnezeu îl face omenirii, asumându-şi natura umană şi în sacrificiul pe care Isus Cristos îl face pe cruce pentru mireasa sa, Biserica. În acest sacrificiu se descoperă pe deplin acel plan pe care Dumnezeu l-a întipărit în umanitatea bărbatului şi a femeii, chiar de la crearea lor28. În felul acesta, Căsătoria celor botezaţi devine simbol real al noului şi veşnicului legământ, semnat în sângele lui Cristos. Duhul Sfânt pe care Domnul îl revarsă le dă o inimă nouă şi face pe bărbat şi pe femeie apţi de a se iubi aşa cum ne-a iubit Cristos. Iubirea conjugală ajunge la plinătatea la care a fost rânduită, caritatea conjugală, care este modelul propriu şi specific cu care soţii participă şi sunt chemaţi a trăi însăşi caritatea lui Cristos care ni s-a dăruit pe cruce.

Într-o pagină renumită, Tertulian a exprimat măreţia şi frumuseţea vieţii conjugale în Cristos astfel: „Cum voi fi în stare să arăt fericirea Căsătoriei pe care o uneşte Biserica, pe care jertfa euharistică o întăreşte, binecuvântarea o sigilează, îngerii o anunţă şi Tatăl o ratifică?… Acel jug la care sunt uniţi doi credincioşi într-o unică speranţă, într-o unică ascultare, într-o unică slujire! Amândoi sunt fraţi şi amândoi slujesc împreună, nu există între ei nici o diviziune a spiritului şi a trupului… Sunt deci doi într-un singur trup şi, când trupul e unic, este unic şi spiritul”29.

Primind şi meditând cu credinţă cuvântul lui Dumnezeu, Biserica a învăţat şi învaţă în mod solemn că legătura de căsătorie dintre cei botezaţi este unul dintre cele şapte sacramente ale legii noi30.

Într-adevăr, prin Botez, bărbatul şi femeia sunt inseraţi definitiv în noul şi veşnicul legământ, în legământul conjugal al lui Cristos cu Biserica. În puterea acestei inserări indestructibile, comuniunea intimă de viaţă şi caritatea conjugală întemeiată de Creator31 este ridicată şi înglobată în iubirea conjugală a lui Cristos, fiind susţinută şi îmbogăţită de forţa lui mântuitoare.

În virtutea caracterului sacramental al Căsătoriei lor, soţii sunt legaţi unul de altul în cea mai profundă legătură indisolubilă. Apartenenţa lor reciprocă este reprezentarea reală prin semnul unirii sacramentale a raportului însuşi dintre Cristos şi Biserică.

Pentru aceasta, soţii sunt pentru Biserică reamintirea permanentă a ceea ce s-a întâmplat pe cruce; sunt, unul pentru altul şi faţă de copii, martorii mântuirii de care îi face părtaşi sacramentul Căsătoriei. Ca orice sacrament, Căsătoria este memorial, actualizare şi profeţie a evenimentului salvific de pe cruce. „Ca memorial, sacramentul le dă harul şi datoria să mărturisească prin fapte faţă de copiii lor aceste opere ale lui Dumnezeu; Căsătoria este apoi actualizarea mântuirii, pentru că le dă harul şi datoria de a da mărturie, prin fapte în prezent, unul faţă de altul şi faţă de copii, despre exigenţele unei iubiri care iartă şi mântuieşte; ca profeţie, le dă harul şi datoria de a trăi şi a mărturisi prin fapte speranţa în viitoarea întâlnire cu Cristos”32.

Ca fiecare dintre cele şapte sacramente, şi Căsătoria este semnul real al evenimentului mântuirii, însă într-un fel propriu. „Soţii împreună participă în calitate de căsătoriţi, în doi, ca familie, în aşa fel încât efectul prim şi imediat al Căsătoriei (res et sacramentum) nu este harul sacramental însuşi, ci legătura conjugală creştină, o comuniune în doi tipic creştină, pentru că reprezintă misterul întrupării lui Cristos şi misterul alianţei sale. Iar conţinutul participării la viaţa lui Cristos este şi aceasta specific: iubirea conjugală presupune o totalitate în care intră toate componentele persoanei – apelul trupului şi al instinctului, forţa sentimentului şi a afectivităţii, aspiraţia spiritului şi a voinţei; acestea au ca scop unitatea profund personală, aceea care, dincolo de unirea într-un singur trup, conduce la o singură inimă şi un singur suflet; această iubire cere indisolubilitatea şi fidelitatea dăruirii reciproce definitive şi se deschide spre fecunditate (cf. Humanae vitae, 9). Într-un cuvânt, e vorba despre caracteristicile normale ale oricărei iubiri conjugale naturale, însă cu o semnificaţie nouă, care nu numai că purifică şi consolidează această iubire, ci o ridică la punctul de a face din ea expresia valorilor proprii creştine”33 (Familiaris consortio, nr. 13).

Continuarea aici: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: