Prea târziu te-am iubit…

Pentru părinţii creştini misiunea educativă, înrădăcinată, cum s-a spus, în participarea lor la opera creatoare a lui Dumnezeu, are un izvor nou şi specific în sacramentul Căsătoriei care îi consacră educaţiei propriu-zis creştine a copiilor, îi cheamă adică să participe la aceeaşi autoritate şi la aceeaşi iubire a lui Dumnezeu Tatăl şi a lui Cristos păstorul, precum şi la iubirea de mamă a Bisericii; îi îmbogăţeşte cu înţelepciune, sfat, tărie şi cu oricare altul dintre darurile Duhului Sfânt pentru a ajuta pe copii în creşterea lor umană şi creştină.

Îndatorirea educativă primeşte de la sacramentul Căsătoriei demnitatea şi vocaţia de a fi un adevărat „minister” al Bisericii, pus în slujba edificării membrilor ei. Aşa de mare este măreţia şi splendoarea slujirii educative a soţilor creştini, încât sfântul Toma de Aquino nu ezită a o compara cu slujirea preoţească: „Unii răspândesc şi păstrează viaţa spirituală cu o slujire unică spirituală, slujire proprie preoţilor; alţii dau viaţă trupească şi spirituală şi aceasta se întâmplă în sacramentul Căsătoriei, în care bărbatul şi femeia se unesc pentru a naşte copii şi a-i educa pentru cultul lui Dumnezeu”¹⁰¹.

Conştiinţa vie şi trează a misiunii primite în sacramentul Căsătoriei îi va ajuta pe părinţii creştini să-şi ofere slujirea lor educativă cu mare seninătate şi încredere şi, în acelaşi timp, cu simţ de responsabilitate în faţa lui Dumnezeu, care îi cheamă şi îi trimite să edifice Biserica în fiii lor. În felul acesta familia celor botezaţi, adunaţi în Biserica domestică de cuvântul lui Dumnezeu şi de sacramentul Căsătoriei, devine ca şi marea Biserică, învăţătoare şi mamă.

(din Familiaris consortio, nr. 38)

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc