Prea târziu te-am iubit…

O parte esenţială şi permanentă a îndatoririi de sfinţire a familiei creştine este primirea apelului evanghelic la convertire, adresat tuturor creştinilor, care nu întotdeauna rămân statornici în trăirea „noutăţii” Botezului care i-a făcut „sfinţi”. Chiar şi familia creştină nu este mereu coerentă cu legea harului şi cu sfinţirea Botezului, proclamate din nou de sacramentul Căsătoriei.

Căinţa şi iertarea reciprocă în sânul familiei creştine, de care au atât de mult parte în viaţa zilnică a familiei, îşi află momentul sacramental specific în pocăinţa creştină. În ceea ce priveşte pe soţii creştini, papa Paul al VI-lea a scris: „Dacă păcatul îi învinge, să nu se descurajeze, ci să recurgă cu o umilă perseverenţă la mila lui Dumnezeu, care e acordată în sacramentul Pocăinţei”¹⁴⁶.

Celebrarea acestui sacrament are însemnătate deosebită pentru viaţa familială: în timp ce în credinţă descoperă că păcatul contrazice nu doar legământul cu Dumnezeu, ci şi legământului soţilor şi comuniunea familiale, soţii şi toţi membrii familiei sunt conduşi la întâlnirea cu Dumnezeu, „bogat în milă”¹⁴⁷, care, împărţind iubirea sa mai puternică decât păcatul¹⁴⁸, reconstruieşte şi perfecţionează legământul conjugal şi comuniunea familială.

(din Familiaris consortio, nr. 58)

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc