Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Celebrarea Căsătoriei şi evanghelizarea celor botezaţi care nu cred

Posted by Paxlaur pe 10/04/2016

Rugaciunea sotilor in momente dificile_casatorieCăsătoria trebuie să fie celebrată într-un cadru liturgic, care să exprime în formă socială şi comunitară natura esenţial eclezială şi sacramentală a legământului conjugal dintre botezaţi.

În ceea ce priveşte acţiunea sacramentală de sfinţire, celebrarea Căsătoriei trebuie să fie validă prin ea însăşi, demnă şi rodnică, fiind încadrată în liturgie, care este culmea acţiunii Bisericii şi izvorul forţei sale sfinţitoare166. Se deschide aici un vast câmp de acţiune pentru grija pastorală ca să fie îndeplinite toate exigenţele care derivă din natura pactului conjugal ridicat la demnitatea de sacrament şi să fie îndeplinită cu fidelitate disciplina Bisericii în ceea ce priveşte consimţământul liber, impedimentele, forma canonică şi apoi ritul propriu-zis al celebrării. Acest rit trebuie să fie simplu şi demn, după normele stabilite de autoritatea Bisericii competentă, căreia îi revine dreptul, în raport cu circumstanţele concrete ale timpului şi locului şi ţinând seama de normele date de Scaunul Apostolic167, să introducă în ceremonialul liturgic al Căsătoriei acele elemente de cultură locală proprie diferitelor locuri, care ar putea exprima mai bine semnificaţia umană şi religioasă profundă a pactului conjugal, cu singura condiţie ca acestea să nu contravină credinţei şi moralei creştine.

Fiind semn, celebrarea liturgică trebuie să se desfăşoare în aşa fel încât să constituie, chiar şi în realitatea sa exterioară, o proclamare a cuvântului lui Dumnezeu şi o profesiune de credinţă a comunităţii credincioşilor. Grija pastorală se va exprima aici în pregătirea atentă şi sârguincioasă a „liturgiei cuvântului” şi în educarea la credinţă a participanţilor la celebrare şi, în primul rând, a mirilor.

Fiind gest sacramental al Bisericii, celebrarea liturgică a Căsătoriei trebuie să antreneze întreaga comunitate creştină, cu participarea deplină, activă şi responsabilă a tuturor celor prezenţi, după funcţia şi îndatorirea fiecăruia: miri, preot, martori, rude, prieteni, alţi credincioşi, toţi membrii unei adunări care manifestă şi trăieşte misterul lui Cristos şi al Bisericii sale.

Pentru celebrarea Căsătoriei, în cadrul culturilor sau tradiţiilor ancestrale, se vor observa principiile expuse mai sus.

Tocmai pentru că în celebrarea sacramentului Căsătoriei se are în vedere o deosebită atenţie la dispoziţiile morale şi spirituale ale celor care se căsătoresc, mai ales dispoziţiile credinţei lor, este abordată aici o dificultate, nu rareori întâlnită, în care se pot afla păstorii Bisericii, în contextul societăţii noastre secularizate.

Într-adevăr, credinţa celui care cere Bisericii să se căsătorească poate fi de diferite grade şi datoria primară a păstorilor este aceea de a o redescoperi, de a o hrăni şi de a o face să se maturizeze. Însă păstorii sunt datori să înţeleagă şi raţiunile care conduc Biserica să admită la celebrarea matrimonială chiar şi pe acei care sunt imperfect dispuşi.

Specificul sacramentului Căsătoriei este acela că, între toate sacramentele, este sacramentul unei realităţi care există deja în economia creaţiei, fiind însuşi pactul conjugal instituit de Creator „de la început”. De aceea, hotărârea bărbatului şi a femeii de a se căsători conform acestui plan divin sau decizia de a-şi uni în consimţământul conjugal irevocabil toată viaţa lor într-o iubire indisolubilă şi fidelitate necondiţionată implică realmente, chiar dacă nu în mod pe deplin conştient, o atitudine de acceptare profundă a voinţei lui Dumnezeu, care nu se poate da pe sine fără harul său. Ei deci sunt deja inseraţi într-un adevărat itinerar de mântuire, pe care celebrarea sacramentală şi pregătirea imediată a acestei celebrări îl pot completa şi duce la bun sfârşit, dată fiind intenţia lor dreaptă.

E adevărat, pe de altă parte, că în unele teritorii motive de ordin mai mult social decât autentic religioase îi determină pe cei logodiţi să ceară a li se face ceremonia religioasă în Biserică. Lucrul nu e de mirare. Căsătoria nu este un eveniment care interesează numai pe acela care se căsătoreşte. Prin natura sa, Căsătoria este un fapt social, care angajează pe soţi în faţa societăţii. Totdeauna celebrarea Căsătoriei a fost o sărbătoare care uneşte familii şi prieteni. E de la sine înţeles că în celebrarea Căsătoriei intră motive sociale, împreună cu cele personale, atunci când se cere oficierea Căsătoriei în Biserică.

Cu toate acestea, nu trebuie să se uite faptul că aceşti miri, în puterea Botezului, sunt deja în mod real inseraţi în legământul nupţial al lui Cristos cu Biserica sa şi că, prin intenţia lor dreaptă, au acceptat planul lui Dumnezeu asupra Căsătoriei şi, cel puţin implicit, consimt la ceea ce intenţionează Biserica să facă atunci când celebrează Căsătoria. De aceea, simplul fapt că în această cerere intră şi motive cu caracter social nu justifică un eventual refuz din partea păstorilor. În rest, aşa cum ne învaţă Conciliul Vatican II, sacramentele, prin cuvintele şi prin elementele rituale, hrănesc şi întăresc credinţa168; acea credinţă în care mirii sunt deja inseraţi prin forţa intenţiei lor drepte şi pe care harul lui Cristos nu încetează de a o favoriza şi a o susţine.

A dori stabilirea unor ulterioare criterii pentru admiterea la celebrarea eclezială a Căsătoriei, criterii care ar privi gradul de credinţă al celor ce vor să se căsătorească, înseamnă riscuri foarte grave. Riscul, mai ales, de a face judecăţi neîntemeiate şi discriminatorii; apoi riscul de a stârni dubii cu privire la validitatea Căsătoriilor deja încheiate, cu o daună gravă pentru comunităţile creştine şi cu noi nelinişti nejustificate pentru conştiinţa soţilor; s-ar putea ajunge la pericolul de a contesta sau de a pune la îndoială sacramentalitatea multor Căsătorii ale fraţilor separaţi de comuniunea deplină cu Biserica Catolică, în felul acesta contrazicând tradiţia eclezială.

Invers, când, după toate încercările, mirii refuză în mod clar şi formal ceea ce Biserica înţelege să îndeplinească atunci când se celebrează Căsătoria celor botezaţi, păstorul sufletesc nu-i poate admite la celebrare. Cu toată neplăcerea pe care o simte, el are datoria de a lua act de această situaţie şi de a explica tuturor celor interesaţi că, astfel stând lucrurile, nu Biserica împiedică acea celebrare, ci înşişi mirii, cu toate că ei au cerut-o.

De aici reiese încă o dată necesitatea stringentă a unei evanghelizări şi cateheze pre şi postmatrimoniale, puse în act de întreaga comunitate creştină, pentru ca orice bărbat şi orice femeie care se cunună să celebreze sacramentul Căsătoriei nu numai valid, ci şi cu folos sufletesc.

(din Familiaris consortio, nr. 67-68)

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: