Motive diferite, cum ar fi lipsa de înţelegere reciprocă, incapacitatea de a se deschide reciproc pentru raporturi interpersonale şi altele conduc cu durere la o ruptură adesea ireparabilă a Căsătoriei valid contractate. În mod evident, această situaţie trebuie considerată ca un remediu extrem, după ce orice altă tentativă raţională s-a arătat a fi în zadar.
Singurătatea şi alte greutăţi sunt adesea partea soţului părăsit, mai ales dacă este nevinovat. În acest caz, comunitatea eclezială trebuie mai mult ca niciodată să-l susţină pe cel părăsit în acest fel, să-i dovedească stimă, solidaritate, înţelegerea situaţiei şi ajutor concret, în aşa fel, încât să-şi poată păstra fidelitatea chiar şi în situaţia dificilă în care se află. Trebuie ajutat soţul părăsit să cultive exigenţa iertării specifice dragostei creştine şi disponibilitatea unei eventuale reluări a vieţii conjugale anterioare.
Analog este cazul soţului care a trecut prin divorţ, dar care – ştiind că legătura Căsătoriei valide este indisolubilă – nu se lasă implicat într-o nouă uniune, implicându-se în schimb în mod unic în îndeplinirea îndatoririlor de familie şi a responsabilităţilor vieţii creştine. În acest caz, exemplul său de fidelitate şi de coerenţă creştină are valoare deosebită de mărturie în faţa lumii şi a Bisericii, făcând şi mai necesară, din partea Bisericii, o acţiune continuă de dragoste şi de ajutor, fără a constitui vreun obstacol la primirea sacramentelor.
(din Familiaris consortio, nr. 83)
Vezi si https://paxlaur.com/2016/04/27/catolici-casatoriti-numai-civil/
Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc
Lasă un comentariu