Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Viitorul omenirii depinde de familie!

Posted by Paxlaur pe 01/05/2016

Copiii si luminaVouă, soţilor, vouă, taţilor şi mamelor din familie;
vouă, tinerilor şi tinerelor, care sunteţi viitorul şi speranţa Bisericii şi a lumii şi veţi fi nucleul vital şi dinamic al familiei în mileniul al treilea care se apropie;
vouă, venerabililor şi iubiţilor fraţi în episcopat şi în preoţie, vouă, iubiţilor fii – călugări şi călugăriţe – suflete consacrate lui Dumnezeu, care daţi mărturie celor căsătoriţi despre realitatea ultimă a iubirii lui Dumnezeu;
vouă, tuturor oamenilor cu judecată dreaptă, care – oricine aţi fi – sunteţi îngrijoraţi de soarta familiei;
către voi toţi se îndreaptă sufletul meu la sfârşitul acestei exortaţii apostolice.

Viitorul omenirii depinde de familie!

Este absolut necesar şi urgent ca fiecare om de bunăvoinţă să se implice pentru a salva şi promova valorile şi cerinţele familiei.

Un deosebit efort în această privinţă simt că trebuie să cer de la fiii Bisericii. Ei, care prin credinţa lor cunosc pe deplin planul minunat al lui Dumnezeu, au un motiv în plus pentru a se îngriji de realitatea familiei în timpul nostru de încercare şi de har.

Ei trebuie să iubească deosebit de mult familia. Aceasta este o dispoziţie concretă şi exigentă.

A iubi familia înseamnă a şti să-i stimezi valorile şi posibilităţile, promovându-le mereu. A iubi familia înseamnă a individualiza pericolele şi relele care o ameninţă, pentru a le putea depăşi. A iubi familia înseamnă a te strădui pentru a-i pregăti un ambient care să-i favorizeze dezvoltarea. Formă excelentă de iubire a familiei este aceea de a reda familiei creştine de astăzi motive de a se încrede în ea însăşi, în propriile bogăţii ale naturii umane şi ale harului, încredere în misiunea pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu, tocmai astăzi când familia este încercată de lipsa confortului şi îngrijorată de greutăţile sporite ale vieţii. „Familiile noastre trebuie să-şi afle elanul de la început. Trebuie să-l urmeze pe Cristos”182.

Creştinilor le revine îndatorirea de a vesti cu bucurie şi convingere „vestea bună” a familiei, care are absolută nevoie să asculte din nou şi să înţeleagă deplin cuvintele autentice care îi descoperă identitatea, resursele interioare şi importanţa misiunii ei în cetatea oamenilor şi în cetatea lui Dumnezeu.

Biserica cunoaşte calea pe care familia poate ajunge la inima adevărului său profund. Ea a învăţat această cale la şcoala lui Cristos şi a istoriei, interpretată în lumina Duhului Sfânt. Ea nu impune această cale, ci simte în sine exigenţa stăruitoare de a o propune tuturor, fără teamă, ba chiar cu mare încredere şi speranţă, ştiind că „vestea bună” cunoaşte limbajul crucii. Însă prin cruce familia poate ajunge la plinătatea fiinţei sale şi la perfecţiunea iubirii sale.

Doresc, în sfârşit, să invit pe toţi creştinii să colaboreze, cordial şi în mod curajos, cu toţi oamenii de bunăvoinţă, care trăiesc responsabilitatea care le revine în slujba familiei. Toţi cei care se dedică binelui familiei în sânul Bisericii, fiind inspiraţi de ea şi în numele ei, fie indivizi sau grupuri, mişcări sau asociaţii, află adesea lângă ei persoane sau diferite instituţii care lucrează pentru acelaşi scop. Fideli faţă de valorile evangheliei şi ale omului şi în respectul unui legitim pluralism de iniţiative, această colaborare va putea să favorizeze o mai rapidă şi integrală promovare a familiei.

Şi acum, încheind acest mesaj pastoral, care vrea să atragă atenţia asupra îndatoririlor familiei creştine – îndatoriri grave, dar fascinante în acelaşi timp -, doresc să cer protecţia familiei din Nazaret.

După planul plin de milă al lui Dumnezeu, familia din Nazaret a fost locul unde a trăit ascuns mulţi ani Fiul lui Dumnezeu, deci această sfântă familie este prototipul şi icoana tuturor familiilor creştine. Această familie din Nazaret, unică în lume, care a avut o existenţă anonimă şi tăcută într-un mic târguşor din Palestina; care a fost încercată de sărăcie, persecuţie şi exil; care l-a preamărit pe Dumnezeu în chip incomparabil de mare şi pur nu va înceta să asiste familiile creştine şi toate familiile lumii la împlinirea statornică a datoriilor şi în suportarea încercărilor vieţii, în deschiderea generoasă a inimii către lipsurile altora şi în împlinirea cu bucurie a planului lui Dumnezeu asupra lor.

Sfântul Iosif, „omul drept”, muncitor neobosit, apărător zelos al comorilor încredinţate lui, să apere familiile creştine, să le păstreze şi să le lumineze mereu.

Fecioara Maria, aşa cum este Maica Bisericii, să fie Maica „Bisericii domestice” şi, graţie ajutorului ei de mamă, fiecare familie creştină să poată deveni cu adevărat o „mică Biserică”, în care să se oglindească şi să reînvie misterul Bisericii lui Cristos. Ea, slujitoarea credincioasă a lui Dumnezeu, să fie pilda de împlinire umilă şi generoasă a voinţei lui Dumnezeu. Ea, Maica îndurerată la picioarele crucii, să întărească familiile creştine în suferinţe şi să şteargă lacrimile celor care suferă pentru greutăţile din cadrul familiilor.

Şi Cristos Domnul, regele universului, regele familiilor, să fie prezent – ca la nunta din Cana Galileii – în fiecare familie creştină ca să-i dea lumină, bucurie, seninătate şi tărie. De la el, în ziua închinată regalităţii sale, cer ca fiecare familie să contribuie generos pentru viitorul împărăţiei sale în lume, „împărăţia adevărului şi a vieţii, împărăţia sfinţeniei şi a păcii”183, către care se îndreaptă istoria.

Lui, Mariei şi sfântului Iosif încredinţez fiecare familie. În mâinile lor şi inimilor lor le prezint această exortaţie: ca s-o ducă la voi, venerabili fraţi şi iubiţi fii, să vă deschidă inimile voastre la lumina pe care evanghelia o răspândeşte în fiecare familie.

Tuturor şi fiecăruia dintre voi, asigurându-vă de rugăciunea mea constantă, împart din inimă binecuvântarea apostolică în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Amin.

Roma, în bazilica „Sfântul Petru”, la 22 noiembrie, în solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului, în anul 1981, al patrulea al pontificatului nostru.

Papa Ioan Paul al II-lea

(din Familiaris consortio, nr. 86)

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: