Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Cele 8 calități esențiale ale oamenilor culți: Anton Cehov

Posted by Paxlaur pe 29/05/2016

Nu cred să existe ceva ce nu s-a spus, analizat, rumegat și digerat despre Anton Cehov (1860 – 1904), unul dintre cei mai mari dramaturgi și scriitori ai lumii.

S-a născut demult, acum aproape două secole, pe undeva prin Rusia. Ca profesie, a fost medic, și dădea consultații gratuite oamenilor nevoiași. Nu prea ieșeau bani din meseria asta, așa că s-a gândit el să înceapă să scrie povești/articole – pentru un câștig suplimentar – pe care să le publice în diverse reviste. Bună idee.

„Sunt un om cu familie, fără avere. Am nevoie de bani și Divertismentul (n.r. revistă umoristică) îmi plătește zece copeici rândul. Nu-mi pot permite să câștig mai puțin de 150-180 ruble pe lună, altfel dau faliment”, îi mărturisea Cehov lui Nikolai Leikin, redactor șef al revistei „Oskolski”, într-o scrisoare scrisă în anul 1884.

„Cehov este un artist incomparabil. Cehov a creat forme noi de scris, complet noi, după părerea mea, în întreaga lume, cum nu am mai întâlnit nicăieri. Și nici nu poți să-l compari pe Cehov ca artist cu scriitorii ruși anteriori – cu Turgheniev, Dostoievski sau cu mine. Cehov a impus o formă specifică, la fel ca impresioniștii.” (Lev Tolstoi)

Astfel, din 1884, a tot creat povestiri și farse satirice într-un act, ocupându-și timpul cu cele două mari pasiuni ale sale – medicina și literatura.

Timp de doi ani, între 1885 și 1887, a vindecat mii de oameni, a publicat peste trei sute de schițe, începând mai târziu să guste și din alte genuri literare mai serioase care urmau să-l propulseze printre cei mai buni autori din toate timpurile pe care i-a zămislit Mama Rusie.

Însă întorcându-ne puțin la perioada în care avea rubrica mondenă pentru revista „Oskolski”, trebuie să menționez și un fapt cam important – cel puțin pentru subiectul articolului de față – și anume că unul dintre cei doi frați ai lui Cehov, Nikolai (1859 – 1889), un pictor înzestrat și plin de potențial, acompania scurtele pastile jurnalistico-literare ale lui Anton cu tot soiul de ilustrații.

Nikolai Cehov
Nikolai Cehov

Zis și făcut. Numai că problema cea mai mare cu acest frate al lui Anton era că se cam lăsa pe tânjală – Anton trebuia să tragă în continuu de el – eram puțin cam prea boem și se văicărea când dădea de necazuri. De fapt, trăgând linie, omul era leneș. Anton, opusul lui, un ins disciplinat și cu picioarele bine înfipte în pământ, se necăjea nevoie mare când îl vedea pe Nikolai cum își pierdea vremea prin taverne, printre ipochimeni leșinați cu nasul în paharele cu alcool.

În 1886, Anton scrie epistola de mai jos în încercarea disperată de a-și recupera fratele pe care alcoolismul cronic i-l răpise deja. Nikolai dormea pe străzi și zilele lâncezea într-o mahmureală continuă, năclăit în aburi de vodcă. Din păcate, lucrurile nu se vor ameliora după scrisoarea aceasta, cuvintele lui Anton nu ajung prea departe în mintea sau inima lui Nikolai. Acesta moare de tuberculoză trei ani mai târziu, la 31 de ani.
MOSCOVA, 1886.

[…]
Din respect pentru tine, voi fi sincer. Ești furios, te simți insultat. […] Asta pentru că ești o persoană decentă care conștientizează că trăiește o minciună. Și când un om se simte vinovat, întotdeauna caută justificări în afara lui. […]

Dacă eu mi-aș abandona familia, aș încerca să-mi găsesc scuza în caracterul pe care-l avea mama sau în faptul că scuip sânge. E o chestiune naturală și de iertat. E natura umană, până la urmă. Și ai dreptate când simți că trăiești o minciună. Dacă nu ai fi simțit asta, nu te-aș fi numit o persoană decentă. Când dispare și decența, ei bine, asta e deja altă poveste. Te resemnezi cu minciuna și ajungi să nu o mai vezi.

Pentru mine nu ești un mister, și adevărul e că poți fi și extrem de ridicol. […]

[…] Deseori mi te-ai plâns că oamenii „nu te înțeleg”! Goethe și Newton nu s-au plâns de asta… Numai Iisus s-a plâns, dar El se referea la doctrina Lui, nu la persoana Sa.[…] Oamenii te înțeleg perfect. Și dacă tu nu te înțelegi pe tine însuți, nu e vina lor.

Te asigur, ca frate și ca prieten, că te înțeleg și sunt alături de tine cu toată inima mea. Îți cunosc calitățile cum îmi cunosc dosul palmei; le prețuiesc și le respect din tot sufletul. Dacă dorești să-ți arăt că te înțeleg, îți pot enumera aceste calități. Cred că ești un om bun, atât de bun până la a fi moale, mărinimos, lipsit de egoism, ești în stare să-ți dai și ultimul bănuț; nu ai în tine nici invidie, nici ură; ai o inima simplă, ești compătimitor cu oamenii și animalele, ești demn de încredere, fără pică sau șiretenie în tine, și uiți repede răul…

Ai de asemenea un har de sus pe care mulți nu-l au: talentul. Acest talent te ridică dintre milioane de alți oameni, pentru că pe Pământ, doar unul din două milioane de oameni este artist. Talentul e cel care te distinge între ceilalți: și dacă ai fi fost un broscoi sau o tarantulă, oamenii tot te-ar fi respectat, pentru că talentului îi sunt iertate toate păcatele.

Ai însă un singur neajuns, și toată situația ta se trage de acolo. Iar acest neajuns este completa ta lipsă de cultură. Iartă-mă, te rog, dar veritas magis amicitiae [adevărul mai presus de prietenie].

Vezi tu, viața are condițiile sale. Dacă vrei să-ți găsești locul printre oamenii educați, să te simți binevenit și fericit cu ei, trebuie să ai o anumită cultură. Talentul e cel care te-a adus în cercul acesta căruia îi aparții, dar… ești dat în lături și pendulezi între oameni culți și locatarii de vizavi.

În opinia mea, oamenii culți îndeplinesc următoarele condiții:

1. 

Respectă personalitatea umană și, astfel, sunt întotdeauna buni, blânzi, politicoși și gata să dea o mână de ajutor. Nu fac mare caz dacă le lipsește un ciocan sau o radieră; dacă locuiesc împreună cu cineva, nu privesc lucrul acesta ca pe o favoare pe care o fac acelei persoane și, atunci când pleacă, nu spun „nu se poate trăi cu tine”. Iartă vacarmul și frigul, și carnea arsă, și vorbele de duh, și prezența străinilor în casele lor.

2. 

Nu se identifică doar cu cerșetorii și pisicile. Inimile lor suferă după ceea ce ochiul nu poate vedea… Se scoală noaptea din pat să ajute, să le plătească fraților facultatea, să le cumpere haine mamelor lor.

3. 

Respectă proprietatea altora și, astfel, își plătesc datoriile.

4. 

Sunt neprihăniți și minciuna îi înfricoșează. Nu mint nici cu cele mai mărunte lucruri. Minciuna este o insultă la adresa ascultătorului și îl așază într-o poziție inferioară în ochii vorbitorului. Nu pozează, pe stradă se poartă ca acasă, nu se fălesc dinaintea celor mai sărmani ca ei. Nu sunt înclinați spre flecăreală și nu-și împovărează ascultătorii cu confesiunile lor. Din respect pentru ei, de multe ori aleg să tacă decât să vorbească.

5. 

Nu se victimizează pentru a smulge compasiune. Nu se joacă cu inimile celorlalți pentru ca aceștia să ofteze și să le ofere atenție. Nu spun „Sunt neînțeles” sau „Nu sunt dorit” pentru a crea drame ieftine, vulgare, răsuflate, false.

6. 

Nu au vanități gratuite. Nu le pasă de lucrurile frivole ca celebritatea, […], nu pleacă urechea la perorația delirantă a vreunui privitor la un spectacol, nu doresc să fie cunoscuți prin taverne… Dacă fac o faptă bună, nu pășesc țanțoș ca și când ar fi săvârșit o minune și nu se fălesc că au intrat acolo unde alții nu au fost admiși…

Citiți continuarea aici: www.hyperliteratura.ro, situl de pe care am luat acest articol!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: