Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

O scrisoare din Cenacol (I)

Posted by Paxlaur pe 01/06/2016

Ioan Paul al IIlea

Scrisoarea Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
către preoți pentru Joia Sfântă 2000

Preaiubiți frați întru preoție!

1.Isus, „după ce i-a iubit pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit” (In 13,1). Recitesc cu emoție vie cuvintele cu care evanghelistul Ioan introduce relatarea Cinei de Taină, aici la Ierusalim, în locul care, conform tradiției, l-a primit pe Isus și pe cei doisprezece pentru cina pascală și instituirea Euharistiei.

Îi mulțumesc Domnului că în anul jubiliar al întrupării Fiului său, mi-a permis să merg pe urmele pământești ale lui Cristos, urmând drumurile parcurse de el între nașterea la Betleem și moartea pe Golgota. Ieri m-am oprit la Betleem în peștera Nașterii. În zilele următoare voi călca diferitele locuri ale vieții și ale ministerului Mântuitorului: casa Bunei-Vestiri, Muntele Fericirilor, Grădina Măslinilor. În sfârșit, duminică voi fi la Golgota și la Sfântul Mormânt.

Astăzi, această vizită la Cenacol îmi dă ocazia de a arunca o privire de ansamblu asupra misterului Răscumpărării. Aici ne-a făcut el darul neprețuit al Euharistiei. Aici s-a născut și preoția noastră.

O scrisoare din Cenacol

2. Chiar din acest loc îmi place să vă adresez scrisoarea pe care, de peste 20 de ani, v-o adresez în Joia Sfântă, ziua Euharistiei și ziua „noastră” prin excelență.

Da, vă scriu din Cenacol, regândind la ceea ce s-a petrecut între aceste ziduri în acea seara încărcată de mister. În fața ochilor spiritului îmi apare Isus, îmi apar apostolii așezați la masă împreună cu el. Mă opresc în chip deosebit asupra lui Petru: parcă îl văd în timp ce, împreună cu ceilalți ucenici, urmărește cu uimire gesturile Domnului, îi ascultă cu emoție cuvintele, se deschide, chiar cu greutatea slăbiciunii sale, în fața misterului care se vestește și care peste puțin timp se va împlini. Sunt ceasurile în care se duce marea bătălie între iubirea care se dăruiește fără rezerve și acel mysterium iniquitatis care se închide în ostilitatea sa. Trădarea lui Iuda se propune aproape ca o emblemă a păcatului omenirii. „Era noapte”, notează evanghelistul Ioan (13,30): ceasul întunericului, ceasul despărțirii și al tristeții infinite. Dar în cuvintele pline de tristețe ale lui Cristos strălucesc deja zorile aurorei: „Vă voi vedea din nou și se va bucura inima voastră, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (In 16,22-23).

3. Trebuie să remedităm mereu taina acelei nopți. Trebuie să ne întoarcem adesea cu mintea la acest Cenacol, unde în mod deosebit noi preoții putem să ne simțim, într-un anumit sens, „de-ai casei”. Despre noi s-ar putea spune, referitor la Cenacol, ceea ce spune psalmistul despre popoare, referitor la Ierusalim: „Domnul va scrie în cartea popoarelor: El s-a născut acolo” (Ps 87,6).

Din această sală sfântă, în mod spontan, vă imaginez în cele mai diferite părți ale lumii, cu fețele voastre, mai tinere sau mai înaintate în ani, în stările voastre sufletești: pentru atâția, slavă Domnului, stare de bucurie și de entuziasm; pentru alții, stare poate de durere, de oboseală, de tulburare. În toți vin să cinstesc acea imagine a lui Cristos pe care ați primit-o la consacrare, acel „caracter” de neșters care v-a însemnat pe fiecare dintre voi. Acel „caracter” este semnul iubirii, de care este atins fiecare preot și pe care el poate să conteze mereu, pentru a merge înainte cu bucurie, sau să reînceapă cu entuziasm nou, în perspectiva unei fidelități din ce în ce mai mari.

Născuți din iubire

4. „După ce i-a iubit pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit”. Așa cum se știe, spre deosebire de celelalte Evanghelii, cea a lui Ioan nu se oprește să relateze instituirea Euharistiei, evocată deja de Isus în discursul amplu de la Cafarnaum (cf. In 6,26-65), ci zăbovește asupra gestului spălării picioarelor. Această inițiativă a lui Isus care îl scandalizează pe Petru, înainte de a fi un exemplu de umilință propus nouă spre imitare, este revelarea radicalității condescendenței lui Dumnezeu față de noi. De fapt, în Cristos este Dumnezeu cel care „s-a lepădat pe sine” și a luat „firea sclavului” până la umilirea extremă a crucii (cf. Fil 2,7), pentru a deschide omenirii accesul la intimitatea vieții divine: marile cuvântări care urmează în Evanghelia după Ioan, după gestul spălării picioarelor, și care sunt aproape un comentariu, se configurează ca o introducere la taina comuniunii trinitare la care ne cheamă Tatăl inserându-ne în Cristos prin darul Duhului.

Această comuniune trebuie trăită după logica poruncii celei noi: „Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit și eu pe voi” (In 13,34). Nu întâmplător rugăciunea sacerdotală încoronează această „mistagogie” arătându-l pe Cristos în unitatea sa cu Tatăl, gata să se întoarcă la el prin jertfirea de sine și doritor ca și ucenicii să fie părtași la unitatea sa cu Tatăl: „După cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, așa și ei să fie una în noi” (In 17,21).

5. Începând de la acest nucleu de ucenici care au ascultat aceste cuvinte, s-a format toată Biserica, extinzându-se în timp și în spațiu ca „un popor adunat de unitatea Tatălui, a Fiului și Sfântului Duh” (Sf. Ciprian, De Orat. Dom., 23). Unitatea profundă a acestui popor nou nu exclude prezența, în cadrul ei, a unor misiuni diferite și complementare. Astfel, de cei dintâi apostoli sunt legați cu un titlu deosebit cei care au fost rânduiți să reînnoiască in persona Christi gestul pe care l-a făcut Isus la ultima Cină, instituind jertfa euharistică, „izvor și culme a întregii vieți creștine” (Lumen gentium, 11). Caracterul sacramental care îi deosebește, în virtutea preoției primite, face în așa fel încât prezența și slujirea lor să fie unice, necesare și de neînlocuit.

Au trecut aproape 2000 de ani de la acel moment. Câți preoți au repetat acel gest! Adesea au fost ucenici exemplari, sfinți, martiri. Cum să uităm, în acest an jubiliar, atâția preoți care l-au mărturisit cu viața lor pe Cristos, până la vărsarea sângelui? Martiriul lor însoțește întreaga istorie a Bisericii și marchează și secolul pe care abia l-am încheiat, caracterizat de diferite regimuri dictatoriale și ostile Bisericii. Din Cenacol, doresc să-i mulțumesc Domnului pentru curajul lor. Să privim la ei pentru a învăța să mergem pe urmele bunului păstor care „își dă viața pentru oile sale” (In 10,11).

O comoară în vase de lut

6. Este adevărat: în istoria preoției, nu mai puțin decât în cea a întregului popor al lui Dumnezeu, se simte și prezența obscură a păcatului. De atâtea ori, slăbiciunea umană a slujitorilor a întunecat în ei chipul lui Cristos. Și cum să nu ne mirăm chiar aici, în Cenacol? Aici s-a consumat nu numai trădarea lui Iuda, dar însuși Petru a trebuit să-și dea seama de slăbiciunea sa, primind profeția amară a tăgăduirii. Alegând oameni ca cei doisprezece, Cristos nu și-a făcut desigur iluzii: el a pus sigiliul sacramental al prezenței sale chiar în această slăbiciune omenească. Motivul ni-l arată Paul: „Purtăm această comoară în vase de lut, ca să se arate că puterea extraordinară vine de la Dumnezeu și nu de la noi” (2 Cor 4,7).

Pentru aceasta, în ciuda tuturor slăbiciunilor preoților săi, poporul lui Dumnezeu a continuat să creadă în puterea lui Cristos care acționează prin ministerul lor. Cum să nu amintim în acest sens mărturia splendidă a sărăcuțului din Assisi? El, care din umilință nu a voit să fie preot, a lăsat în testamentul său expresia credinței sale în misterul lui Cristos prezent în preoți, declarându-se gata să apeleze la ei chiar dacă l-ar fi prigonit, fără a ține cont de păcatul lor. „Și fac acest lucru – explica el – deoarece din Fiul preaînalt al lui Dumnezeu nu văd nimic din punct de vedere trupesc în această lume decât preasfântul său trup și preasfântul său sânge pe care numai ei îl consacră și numai ei îl administrează celorlalți” (Fonti Francescane, nr. 113).

7. Din acest loc în care Cristos a rostit cuvintele sacre ale instituirii euharistice vă invit, dragi preoți, să redescoperiți „darul” și „taina” pe care le-am primit. Pentru a înțelege profund, trebuie să reflectăm asupra preoției lui Cristos. La această preoție participă, desigur, tot poporul lui Dumnezeu în virtutea Botezului. Dar Conciliul Vatican II ne amintește că, în afară de această participare comună a tuturor celor botezați, există o alta specifică, ministerială, care este diferită de prima prin esență, chiar dacă este menită ei în mod intim (cf. Lumen gentium, 10).

Ne apropiem de preoția lui Cristos într-o optică deosebită, în contextul jubileului Întrupării. El ne invită să contemplăm în Cristos legătura intimă ce există între preoția sa și misterul persoanei sale. Preoția lui Cristos nu este „accidentală”, nu este o datorie pe care el ar fi putut să nu și-o asume, ci este înscrisă în identitatea sa de Fiu întrupat, de om-Dumnezeu. De fapt, în raporturile dintre omenire și Dumnezeu totul trece de acum prin Cristos: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine” (In 14,6). Pentru aceasta Cristos este preot al unei preoții veșnice și universale, care era prefigurată și pregătită de preoția din primul legământ (cf. Ev 9,9). El o exercită în mod deplin de când s-a așezat ca mare preot „la dreapta tronului maiestății în ceruri” (Ev 8,1). De atunci s-a schimbat însuși statutul preoției în omenire: nu mai există decât o singură preoție, cea a lui Cristos, care poate fi împărtășită și exercitată în mod diferit.

Va urma… (sau puteti citi deja continuaarea aici: www.magisteriu.ro )

Din Scrisoarea Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
către preoți pentru Joia Sfântă 2000

Preluat de pe  www.magisteriu.ro

Anunțuri

Un răspuns to “O scrisoare din Cenacol (I)”

  1. […] O scrisoare din Cenacol (I) […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: