Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

„Causa nostrae letitiae – Pricina bucuriei noastre”!

Posted by Paxlaur pe 05/06/2016

Mama si fiul

Scrisoarea Cardinalului Piacenza
către mamele preoților și seminariștilor
și către cele care exercită față de ei
darul maternității spirituale
în Solemnitatea Preasfintei Maria
Născătoare de Dumnezeu

Poporul creștin a venerat-o mereu, cu profundă recunoștință, pe Sfânta Fecioară Maria, contemplând în ea pricina oricărei bucurii adevărate.

De fapt, primind Cuvântul Veșnic în sânul ei neprihănit, Preasfânta Maria l-a născut pe Marele și Veșnicul Preot, Isus Cristos, unic Mântuitor al lumii. În El, însuși Dumnezeu a venit în întâmpinarea omului, l-a ridicat din păcat și i-a dăruit viața veșnică, adică însăși viața sa. De aceea, aderând la voința lui Dumnezeu, Maria a participat, în mod unic și irepetabil, la misterul răscumpărării noastre, devenind, în felul acesta, Mamă a lui Dumnezeu, Poartă a cerului și Pricina bucuriei noastre.

În mod asemănător, Biserica întreagă privește, cu admirație și profundă recunoștință, la toate mamele preoților și ale celor care, primind această vocație preaînaltă, au întreprins drumul de formare și mă adresez lor cu profundă bucurie.

De fapt, fiii, pe care ele i-au primit și educat, au fost aleși de Cristos încă din veșnicie pentru a deveni „prietenii săi predilecți” și, astfel, instrument viu și indispensabil al prezenței sale în lume. Prin intermediul Sacramentului Preoției, viața preoților este luate definitiv de Isus și cufundată în El, așa încât, în ei, însuși Isus trece și acționează printre oameni.

Acest mister este așa de mare încât preotul este numit și „alter Christus” – „un alt Cristos”. De fapt, sărmana sa omenitate, ridicată, prin puterea Duhului Sfânt, la o nouă și mai înaltă unire cu Persoana lui Isus, este acum loc al întâlnirii cu Fiul lui Dumnezeu, întrupat, mort și înviat pentru noi. De fapt, când fiecare preot învață credința Bisericii, Cristos e cel care, în el, vorbește poporului; când, în mod prudent, îi conduce pe credincioșii încredințați lui, Cristos e cel care paște oițele sale; când celebrează Sacramentele, în mod eminent Preasfânta Euharistie, Cristos însuși e cel care, prin intermediul slujitorilor săi, realizează mântuirea omului și se face realmente prezent în lume.

Vocația sacerdotală, în mod normal, are în familie, în iubirea părinților și în prima educație la credință, acel teren fertil înc are disponibilitatea la voința lui Dumnezeu poate să se înrădăcineze și să scoată hrana indispensabilă. În același timp, orice vocație reprezintă, și pentru familia însăși în care apare, o noutate ireductibilă, care scapă parametrilor umani și îi cheamă pe toți, mereu, la convertire.

În această noutate, pe care Cristos o realizează în viața celor pe care i-a ales și chemat, toate rudele – și persoanele mai apropiate – sunt implicate, dar este desigur unică și specială participarea care este dată să o trăiască mamei preotului. De fapt, sunt unice și speciale consolările spirituale, care îi derivă din faptul de a-l fi purtat în sân pe cel care a devenit slujitor al lui Cristos. Într-adevăr, fiecare mamă nu poate decât să se bucure văzând viața propriului fiu, nu numai împlinită, ci investită cu o foarte specială predilecție divină care îmbrățișează și transformă pentru veșnicie.

Dacă aparent, în virtutea vocației și a hirotonirii, se produce o neașteptată „distanță”, față de viața viului, în mod misterios mai radicală decât orice altă separare naturală, în realitate experiența bimilenară a Bisericii învață că mama „îl primește” pe fiul preot într-un mod cu totul nou și neașteptat, așa încât este chemată să recunoască în rodul trupului său, prin voința lui Dumnezeu, un „părinte”, chemat să genereze și să însoțească la viața veșnică o mulțime de frați. Fiecare mamă a unui preot este în mod misterios „fiică a fiului său”. Așadar, față de el va putea exercita și o nouă „maternitate”, în discreta, dar foarte eficienta și în mod inestimabil prețioasa apropiere a rugăciunii și în oferirea propriei existențe pentru slujirea fiului.

Această nouă „paternitate”, la care seminaristul se pregătește, care preotului îi este dăruită și de care întregul popor sfânt al lui Dumnezeu beneficiază, are nevoie să fie însoțită de rugăciunea asiduă și de sacrificiul personal, pentru ca libertatea în aderarea la voința divină să fie încontinuu reînnoită și întărită, pentru ca preoții să nu obosească niciodată, în bătălia zilnică a credinței și să unească, tot mai total, propria viață cu jertfa lui Cristos Domnul.

Această operă de sprijin autentic, mereu necesară în viața Bisericii, apare astăzi deosebit de urgentă, mai ales în Occidentul nostru secularizat, care așteaptă și cere o nouă și radicală vestire a lui Cristos și mamele preoților și seminariștilor reprezintă o adevărată „armată” care, de pe pământ înalță spre cer rugăciuni și oferte și, încă mai numeroasă, de la cer mijlocește pentru ca tot harul să fie revărsat asupra vieții păstorilor sacri.

Pentru acest motiv, doresc cu toată inima să încurajez și să adresez o mulțumire  specială tuturor mamelor preoților și seminariștilor și – împreună cu ele – tuturor femeilor, consacrate și laice, care au primit, și prin invitația adresată lor în timpul Anului Sfintei Preoții, darul maternității spirituale față de cei chemați la slujirea preoțească, oferind propria viață, rugăciunea, propriile suferințe și trude, precum și propriile bucurii, pentru fidelitatea și sfințirea slujitorilor lui Dumnezeu, devenind astfel părtașe, cu titlul special, de maternitatea Sfintei Biserici, care are modelul său și împlinirea sa în maternitatea divină a Preasfintei Maria.

În sfârșit, o mulțumire specială să se înalțe până la cer acelor mame, care, deja chemate din această viață, contemplă acum pe deplin strălucirea Preoției lui Cristos, de care fiii lor au devenit părtași, și pentru ei mijlocesc, în mod unic și, în mod misterios, mult mai eficace.

Împreună cu cele mai sincere urări pentru un Nou An de har, din inimă împart tuturor și fiecăreia cea mai afectuoasă binecuvântare, implorând pentru voi de la Sfânta Fecioară Maria, Mama lui Dumnezeu și a preoților, darul unei asemănări tot mai radicale cu Ea, discipolă perfectă și Fiică a Fiului său.

Roma,
Congregatia pentru Cler
1 ianuarie 2013

Preluat de pe  www.magisteriu.ro

Anunțuri

2 răspunsuri to “„Causa nostrae letitiae – Pricina bucuriei noastre”!”

  1. Foarte multa emotie te cuprinde cind afli ca o persoana cunoscuta se inscrie la teologie. In satul meu este o familie cu zece copii si trei dintre ei au ajuns preoti! Ce fericita trebuie sa fie mama lor care isi vede copii mergind pe drumu credintei.
    Era mare sarbatoare in sat cind se celebra juramintul preotului. Tot drumul de la biserica pina la casa mamei lui se decora cu flori si cu covoare. Am avut de doua ori ocazia sa asist la aceste evenimente: la sfintirea preotului Mocanu si a preotului Hirja Alois. Tot satul era in sarbatoare. Iar de mamele lor nici nu mai spun, cita fericire era pe chipu lor .
    Buna noastra mama cereasca sa ne mijloceasca preoti buni si sfinti. Fara ei suntem ca oile fara pastor. Doamne, te rugam din toata inima: trimite preoti buni Bisericii tale. Amin.
    Multumesc frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: