Cel mai sărac dintre săraci este unul dintre noi încă nenăscut

mother-teresa-calc_3210369bDeclararea sfinţeniei canonice a Maicii Tereza de Calcutta trebuie să imprime un mare impuls fazei a doua a iniţiativei europene denumite „Unul dintre noi”.

Aceasta este teza susţinută de Carlo Casini în ultima sa carte intitulată „Cel mai sărac dintre săraci este unul dintre noi încă nenăscut”, publicată în aceste zile (editura Cantagalli), care va fi prezent la următorul Meeting de la Rimini (19-24 august) în coincidenţă cu o expoziţie despre Maica Tereza, pregătită pentru prima dată în acea împrejurare.

Sfânta săracilor – proclamată preşedinte de onoare şi spirituală a tuturor mişcărilor pentru viaţa lumii – cunoştea bine orice formă de extremă marginalizare şi mizerie umană ale cărei condiţii au voit să le împărtăşească.

De aceea mărturia sa că cel mai sărac dintre săraci este copilul încă nenăscut este convingătoare şi emoţionantă.

Copilul zămislit este un sărac pentru că este „unul dintre noi”. De aceea, este sigur că sfânta Tereza de Calcutta încurajează iniţiativa „Unul dintre noi”, pentru că – aşa cum repeta ea – cea mai mare sărăcie este nerecunoaşterea demnităţii umane însăşi a celui încă nenăscut.

Cartea lui Carlo Casini se opreşte asupra mărturiilor în favoarea celui mai sărac dintre săraci date de Maica Tereza cu cuvinte clare, puternice şi insistente în faţa conducătorilor de naţiuni, aşa cum s-a întâmplat – îndeosebi – când i-a fost acordat Premiul Nobel pentru pace şi când a vorbit la adunarea generală a ONU.

Secretarul general al ONU de atunci, Perez De Quiellar, a prezentat-o pe Maica Tereza ca „femeia cea mai puternică din lume”.

Este de dorit acum ca „puterea” sa să dea forţă apelului făcut celor care au competenţă şi responsabilitate cu privire la viaţa care trebuie să se nască (medici, obstetrice, farmacişti, infirmieri, jurişti, politicieni), care sunt chemaţi să dea mărturie pentru „Unul dintre noi” în faţa conducătorilor Uniunii Europene.

Şi Maica Tereza a adresat împreună cu Chiara Lubich un apel Uniunii Europene pentru ca ea să parcurgă calea unui nou umanism întemeiat pe recunoaşterea valorii vieţii umane întotdeauna, începând de la cea care trebuie să se nască, suferindă şi muribundă. Acesta este un aspect inedit din istoria Maicii Tereza pe care cartea lui Carlo Casini îl scoate în evidenţă în mod documentat.

La sfârşitul noii publicaţii, după ce a prezentat textele cele mai semnificative ale Maicii Tereza, furnizează indicaţiile necesare pentru a susţine faza a II-a a iniţiativei „Unul dintre noi” şi a o cinsti astfel pe sfânta săracilor urmând în mod laborios exemplul său.

Pentru a şti mai mult despre iniţiativa europeană e suficient să se intre pe situl www.oneofusappeal.eu sau pe cel italian www.unodinoi.org sau pe cel românesc www.unuldintrenoiromania.wordpress.com.

(După Zenit, 10 august 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

http://www.ercis.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: