Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Învăţaţi să aşteptaţi! / N-am ajuns niciodată la disperare… nimeni nu este abandonat de el

Posted by Paxlaur pe 14/11/2016

Forta credintei si a rugaciunii

Forta credintei si a rugaciunii

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, papa Francisc va ţine un consistoriu pentru numirea a treisprezece noi cardinali. Între ei va fi părintele Ernest Simoni, bătrân preot albanez (are 88 de ani) care a supravieţuit persecuţiei foarte dure a regimului comunist al lui Enver Hoxha; pontiful a ascultat mărturia lui emoţionantă la 21 septembrie 2014, la Tirana, şi s-a înduioşat profund, până la lacrimi.

Părintele Simoni (căruia jurnalistul Mimmo Muolo i-a dedicat volumul „De la munca silnică la întâlnirea cu Francisc”) s-a născut la 18 octombrie 1928 la Troshani, o localitate la puţini kilometri de Scutari. De copil a intrat în colegiul franciscanilor la Troshani începând parcursul de studii pentru formarea la preoţie. În 1948, regimul – care începuse să persecute Biserica – s-a năpustit împotriva conventului: toţi fraţii au fost împuşcaţi în timp ce tânărul Ernest (avea 20 de ani) a fost trimis să predea în câteva sate pierdute prin munţi: aici munca sa de învăţător a devenit ocazie pentru a desfăşura o operă misionară şi evanghelizatoare. Apoi a fost trimis să facă serviciul militar: au fost doi ani teribili; părintele Ernest i-a povestit papei: „M-au luat în armată pentru a mă face să dispar”. A reuşit apoi în mod clandestin să termine studiile de teologie şi la 7 aprilie 1956 a fost hirotonit preot la Scutari. În noaptea de Crăciun din 1963 a fost arestat şi dus în închisoarea din Scutari, în celula de izolare: trei luni de interogatorii brutale, bătăi, foame şi frig. După un proces fals, a fost condamnat la moarte, însă după aceea pedeapsa a fost schimbată în 25 de ani de muncă silnică: a făcut 18 ani, lucrând în condiţii inumane într-o carieră de piatră şi în mine. În 1981 a fost eliberat pentru că s-a dovedit disciplinat, însă calvarul său a continuat: considerat „duşman al poporului”, a fost obligat să lucreze în canalele din Scutari şi a exercitat slujirea sa clandestin până la sfârşitul regimului, în 1990. De atunci până astăzi a continuat să slujească poporul său în multe sate, dedicându-se şi pentru reconcilierea persoanelor şi familiilor dezbinate de răzbunare.

Cu ocazia consistoriului iminent i-am adresat câteva întrebări.

Ce v-aţi gândit când aţi aflat despre numirea de cardinal?

„Tocmai terminasem să celebrez liturghia şi urmăream recitarea rugăciunii Angelus la televizor: când l-am auzit pe papa Francisc rostind numele meu, mai întâi m-am gândit că n-am înţeles bine. Nu m-aş fi aşteptat să devin cardinal. Sunt foarte bucuros, nu pentru mine, ci pentru mulţimea mea: de fapt această numire aduce omagiu poporului albanez şi martirilor săi, care au suferit mult pentru alipirea şi fidelitatea lor faţă de Isus. Aş vrea să ajut generaţiile tinere – în care credinţa a slăbit – să-l urmeze cu elan şi convingere pe Isus, să respecte cele zece porunci, fără de care niciun om şi nicio societate nu poate înainta şi progresa”.

Ce vă uimeşte mai mult la papa Francisc?

„Sfântul Părinte este un om care-l priveşte pe Isus cu iubire şi reuşeşte să transmită iubirea Lui tuturor oamenilor, în special celor care suferă mai mult în trup şi în spirit; reuşeşte să reverse mângâiere în cei care au nevoie de asta şi arată o grijă mare şi iubitoare faţă de cei săraci. Papa Francisc se roagă pentru mizeriile din lume, vrea să transmită milostivirea lui Dumnezeu întregii familii umane, urmându-l pe Isus care a venit să mântuiască lumea şi să-i caute pe cei păcătoşi (şi toţi suntem păcătoşi). Cu faţa sa angelică, ne aminteşte constant promisiunea lui Isus, singura care suntem singuri că va fi ascultată. Promisiunile din această lume sunt zadarnice”.

În timpul anilor de închisoare cum aţi depăşit momentele de frică, de descurajare, de angoasă?

„N-am ajuns niciodată la disperare pentru că aveam încredere în Isus care este viaţa, adevărul, mântuirea pentru fiecare dintre noi: nimeni nu este abandonat de el. Am simţit mereu, în anii mei lungi de închisoare, că Domnul era alături de mine. Mă rugam mult, îndeosebi Sfântul Rozariu, şi îi asistam spiritual pe colegii mei aflaţi în suferinţă. Am depăşit momentele dure (şi am trăit multe momente dure) nu graţie forţelor mele, ci Duhului Sfânt: de fapt, el era cel care mă susţinea, mă făcea să nu mă simt singur, genera în mine încrederea în Domnul”.

Ce rol a avut rugăciunea în viaţa dumneavoastră?

„A fost fundamentală: am ascultat de Isus care a spus «Rugaţi-vă fără încetare», adică rugaţi-vă întotdeauna. Rugăciunea este ciocanul care striveşte cursele satanei. Cu rugăciunea noi cultivăm şi menţinem iubirea faţă de Isus, fără de care nu este posibil să înaintăm în viaţă pentru că numai el este viaţa şi învierea. Cum spunea sfântul Paul, fără învierea lui Isus zadarnică ar fi credinţa noastră. Desigur, învăţăturile sale ar rămâne oricum importante pentru a trăi o viaţă bună, însă învierea este decisivă: Fiul a înfrânt moartea şi ne va duce cu el în viaţa veşnică. A spus aceasta, deci se va întâmpla. Trebuie să ne rugăm fără încetare şi să-l urmăm pe Isus care ne va conduce la bucuria fără de sfârşit”.

Există vreun text din Evanghelie pe care-l îndrăgiţi în mod deosebit?

„N-aş şti să aleg unul în mod deosebit pentru că toate cuvintele lui Isus, pentru mine, sunt foarte frumoase şi foarte puternice. Însă aş vrea să indic unul care îi poate ajuta pe cei care se află în încercare, în suferinţă, în boală: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este uşoară” (Mt 11,28-30). Tuturor acestora el le va da medicamentul de care au nevoie: iubirea sa care mângâie, întăreşte, susţine şi conduce la fericirea veşnică”.

Care este amintirea dumneavoastră de la liturghia din 4 noiembrie 1990, prima celebrată după sfârşitul regimului?

„Eram fericit: îmi amintesc că în ziua aceea au venit multe persoane; nu-şi pierduseră speranţa, nu-şi pierduseră credinţa: nicio dictatură nu-l poate opri pe Isus. Eram fericit că pot să vorbesc despre El credincioşilor şi să-i ajut să-l urmeze pentru că nu cel care spune „Doamne, Doamne” va intra în Împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui. În timpul anilor de închisoare n-am renunţat niciodată la misiunea mea: spuneam liturghia pe de rost, în latină, şi distribuiam împărtăşania pe ascuns. Coceam ostia pe lămpi mici de petrol care se foloseau pentru muncă sau aprindeam un foc cu lemnele pe care reuşeam să le pun deoparte. Vinul îl înlocuiam cu sucul din bobiţele de struguri pe care le storceam. Şi iarna foloseam sticluţe cu vinul pe care mi-l aduceau rudele mele”.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi păstor?

„Înseamnă a încerca să-l imit pe Isus şi să-l duc la toate creaturile, nu cu mari proclamaţii, ci din casă în casă, din sat în sat, aşa cum făcea el. Înseamnă a fi aproape de popor în toate suferinţele sale, în toate încercările pe care trebuie să le înfrunte, mărturisind cu exemplu, cu faptele, iubirea faţă de El, care păzeşte, ridică, încurajează, dă viaţa: asta se poate face numai cu harul său”.

În epoca noastră – care stimulează la optimizarea energiilor şi resurselor şi premiază eficienţa şi rezultatele – ce aţi vrea să le spuneţi acelor creştini care pot să fie tentaţi să se lase copleşiţi de neliniştea şi de nerăbdarea recoltei?

„Acestora le spun: învăţaţi să aşteptaţi, semănaţi cu încredere. Isus ne asigură că firele de păr de pe cap sunt numărate, suntem preţioşi în ochii lui; El cunoaşte totul din noi, ne iubeşte: să-l urmăm cu credinţa vie a femeii bolnave de hemoragie, cu dedicarea pentru fraţi, mai ales cei mai vulnerabili. Venirea lui Isus în preasfântul sacrament, în Euharistie, este cea mai mare minune care are loc în fiecare zi în lume: trebuie să îngenunchem şi să ne rugăm. El ne va asculta şi ne va conduce: întunericul nu va învinge, Isus a învins lumea”.

(Părintele Simoni: „Semănaţi cu încredere, el a învins lumea”
de Cristina Uguccioni
după Vatican Insider, 13 noiembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

http://www.ercis.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: