Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Fericitul Vladimir Ghika: „Milostivire prin liturgia aproapelui”

Posted by Paxlaur pe 17/11/2016

Fericitul Vladimir GhikaLuna noiembrie umple inima noastră de dorința sfințeniei și spunem împreună cu sfinții: „Dacă atâția și atâtea au putut, eu de ce să nu pot?”. Dorința sfințeniei se întrepătrunde în aceste zile cu iubirea față de frații noștri răposați. Povara slăbiciunilor în drumul spre sfințenie și dorul sfâșietor după părinți, frați, bunici, prieteni etc. nasc în noi dureri care caută răspunsuri și sprijin. Doar în iubirea lui Dumnezeu și a semenilor putem găsi forța prin care să rămânem neclintiți în speranța sfințeniei și a învierii.

Sfinții au conștientizat că ajutorul după care tânjim trebuie mai întâi oferit: trebuie să devii sprijin pentru aproapele tău ca să poți simți pe deplin prezența Domnului. Viața fericitului Vladimir Ghika a fost o celebrare continuă în sprijinul celor săraci și bolnavi prin „liturgia aproapelui”: „Dublă și misterioasă liturgie: săracul îl vede pe Cristos venind la el sub speciile celui care îl ajută și binefăcătorul vede apărând în cel sărac pe Cristos suferind, asupra căruia el se apleacă… E vorba despre o unică liturgie: Cristos Mântuitorul vine spre Cristos suferindul și amândoi se integrează în Cristos Înviatul, glorios și binecuvântător. În acest mod, liturgia euharistică, deja celebrată pe altar, se prelungește în vizita la săraci: nu este vorba de altceva, decât despre a dilata Liturghia în timpul zilei și în lumea întreagă, ca valuri concentrice care se propagă porinind de la Împărtășania euharistică de dimineață”.

Aceste cuvinte reflectă viața omului – prinț, preot și martir – care a înțeles că „nimic nu-l face pe Dumnezeu așa de apropiat ca aproapele”. Vlardimir Ghika s-a născut de Crăciun în anul 1873, în familia de principi care a dat Moldovei şi Valahiei zece domnitori. A studiat mai întâi literatură, drept, medicină şi istorie, iar apoi, la Roma, a studiat filosofia și teologia cu frații dominicani. În 1902 intră oficial în Biserica Catolică, făcând profesiunea de credinţă în camera în care a locuit sfântul Dominic, la mănăstirea „Sfânta Sabina” din Roma. În 1923 a fost hirotonit preot la Paris.

Omul milostiv Vladimir Ghika și-a pus bogăția în slujba sărăciei, dedicându-și viața slujirii săracilor, bolnavilor și unității Bisericii. Le-a adus la Bucureşti pe surorile Sfântului Vicenţiu de Paul şi cu ele a pus bazele primului dispensar gratuit pentru săraci. A creat un serviciu de ambulanţe pentru victimele răscoalei din 1907 şi a îngrijit soldaţii bolnavi în timpul războiului din Balcani, ca şi în primul război mondial.

Când era chemat să îngrijească pe cineva, pornea rugându-se: „Doamne, merg să vizitez pe unul dintre aceia pe care tu i-ai numit alții tu însuți. Fă ca ofranda pe care i-o aduc și inima cu care i-o ofer să fie bine primite de fratele meu suferind… Doamne, susține-mă cu privrea săracilor tăi. Doamne, primește-mă și pe mine, într-o zi, în sfânta companie a săracilor tăi”.

A continuat să celebreze „liturgia aproapelui” și în timpul regimului comunist, slujind cu aceeași pasiune bolnavii și săracii. Pentru că a susţinut comuniunea Bisericii Catolice din România cu Roma, a fost arestat în 1952, în vârstă de aproape 80 de ani. După ce i-a mângâiat pe cei din închisoare cu gingășia și atenția unui bunic iubitor de oameni, la 16 mai 1954 a murit abandonat în infirmeria închisorii. El însuși spusese: „Moartea trebuie să fie actul suprem al vieții noastre, dar se poate întâmpla ca Dumnezeu să fie singurul care îl cunoaște”.

La 27 martie 2013 martiriul său a fost recunoscut de Sfântul Părinte papa Francisc, iar la 31 august 2013 a fost beatificat.

ghika_printul-care-a-trait-printre-cersetori

(Mai multe despre fericitul Vladimir Ghika: www.vladimir-ghika.ro)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: