Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Indiferența este o sursă inepuizabilă de nefericire…

Posted by Paxlaur pe 04/12/2017

nefericireAstăzi putem să ne însușim atitudinea celui indiferent față de întruparea Cuvântului sau atitudinea celui care, plin de entuziasm, crede și se bucură de Cristos, de eliberatorul vieții noastre. Astfel, în timp ce profetul ne invită: „Veniţi, să urcăm la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacob!… Veniți să mergem împreună spre Nașterea Domnului” (cf. Is 2,3), lângă noi răsună și o altă voce ademenitoare: „Cristos se naște pentru mine și mie nu-mi pasă”; în timp ce privim la Cristos care e uimit de credința centurionului – „Adevăr vă spun că la nimeni în Israel nu am găsit o astfel de credinţă”, pentru unii dintre noi Cristos pare să spună: „Adevăr vă spun că la nimeni în Israel nu am găsit o astfel de indiferență” (cf. Mt 8,10). Unde ne regăsim? Ne pasă cu adevărat de întruparea Cuvântului? Ne intresează eliberarea adusă de Cristos? Care este refrenul vieții noastre: „Doamne, eliberează-mă de indiferență, spune numai un cuvânt și mă voi vindeca” sau „Cristos se naște pentru mine și mie nu-mi pasă! Cristos trece prin viața mea, pe lângă mine și mie nu-mi pasă”? Ce cântăm prin faptele noastre, prin felul în care am început această săptămână?

În fața lui Cristos care vine spunem cu toată convingerea: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi va fi vindecat servitorul meu, sufletul meu, casa mea, inima mea!” (cf. Mt 8,7)… Spune, Doamne, un cuvânt și vom fi eliberați de orice indiferență, de tot răul, ne vom curăți sufletul pentru a te primi cu inimi pure când vei veni la noi”. Suntem în fața unui mare mister: cel care trebuie să vină este el înșuși cel care ne eliberează de toată indiferența și nevrednicia pentru a-l putea primi așa cum se cuvine. De fapt, cel care trebuie să vină nu este nimeni altul decât Eliberatorul, cel care ia asupra sa păcatele noastre și ale lumii întregi. Dorim noi un astfel de oaspete în casa și în viața noastră?

Avem nevoie de un Eliberator. Avem nevoie de cineva care să ne smulgă din indiferență și să aprindă în inima noastră dorința mântuirii. Iată adevărul despre noi și despre întruparea Cuvântului: „Bolnavă, firea noastră cerea să fie vindecată; căzută, să fie ridicată; moartă, să fie înviată. Pierduserăm stăpânirea binelui, trebuia să o primim înapoi. Închişi în întuneric, trebuia să ni se aducă lumina; pierduţi fiind, aşteptam un Mântuitor; prinşi, un ajutor; robi, un eliberator. Aceste motive erau oare lipsite de însemnătate? Nu meritau ele să-l mişte pe Dumnezeu pentru a-l face să coboare până la firea noastră omenească spre a o cerceta, fiindcă omenirea se găsea într-o stare atât de jalnică şi de nefericită?” (Grigore de Nyssa).

Nefericiți suntem dacă Cristos se naște pentru noi și nouă nu ne pasă!


Domnul este aproape!
Iar noi strigăm din toată inima:
„Doamne Dumnezeul nostru, vino şi ne eliberează,
arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi” (Ps 79,4)!


4 decembrie 2017 

Luni din săptămâna 1 din Advent
Ss. Ioan Damaschin, pr. înv. *; Varvara, fc. m.; Ioan Calabria, pr.
Is 2,1-5 (Is 4,2-6); Ps 121; Mt 8,5-11

LECTURA I*
Domnul cheamă toate popoarele la pacea veşnică a împărăţiei lui Dumnezeu.
Citire din cartea profetului Isaia 2,1-5
Ceea ce a văzut Isaia, fiul lui Amoţ, cu privire la Iuda şi la Ierusalim. În zilele de pe urmă, muntele casei Domnului va fi stabilit pe vârful munţilor şi va fi mai înalt decât colinele şi se vor îndrepta spre el toate neamurile. 3 Popoare multe vor veni şi vor zice: „Veniţi, să urcăm la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacob! El ne va învăţa căile sale şi noi vom umbla pe cărările lui. Căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim, cuvântul Domnului. 4 Va judeca între neamuri şi va decide între multe popoare. Vor schimba săbiile lor în fiare de plug şi suliţele lor, în seceri. Niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam şi nu vor mai învăţa războiul. 5 Casă a lui Iacob, veniţi să umblăm în lumina Domnului!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 121(122),1-2.3-4a(4b-5.6-7)8-9 (R.: cf. 1)
R.: Vom merge cu bucurie în casa Domnului.

1 M-am bucurat când mi s-a spus:
„Să mergem în casa Domnului!”
2 Iată, picioarele noastre au ajuns
la porţile tale, Ierusalime! R.

3 Ierusalimul este zidit ca o cetate bine întărită.
4 Acolo urcă triburile, triburile Domnului,
după mărturia lui Israel, ca să laude numele Domnului.
5 Căci acolo sunt scaunele de judecată,
tronurile casei lui David. R.

6 Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului:
„Să aibă linişte cei care te iubesc!
7 Pacea să locuiască între zidurile tale
şi liniştea, în palatele tale!” R.

8 De dragul fraţilor şi prietenilor mei, eu spun: „Pace ţie!”
9 De dragul casei Domnului Dumnezeului nostru,
mă rog pentru bunăstarea ta! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ps 79(80),4
(Aleluia) Doamne Dumnezeul nostru, vino şi ne eliberează, arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi! (Aleluia)

EVANGHELIA
Vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus în împărăţia cerurilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 8,5-11
În acel timp, intrând Isus în Cafarnaum, a venit la el un centurion, rugându-l: 6 „Doamne, servitorul meu zace în casă paralizat, suferind groaznic”. 7 El i-a spus: „Voi veni eu însumi şi-l voi vindeca”. 8Dar centurionul, răspunzând, i-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi va fi vindecat servitorul meu! 9 Căci şi eu sunt un om supus autorităţii; având soldaţi în subordine, spun unuia: «Du-te!», iar el se duce, şi altuia: «Vino!», iar el vine, şi servitorului meu: «Fă aceasta!», iar el face”. 10 Auzind, Isus s-a mirat şi le-a spus celor care îl urmau: „Adevăr vă spun că la nimeni în Israel nu am găsit o astfel de credinţă. 11 De aceea vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă în împărăţia cerurilor împreună cu Abraham, Isaac şi Iacob”.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: