În acel timp era atât de liniște

încât se auzeau rostogolindu-se pe obraz

lacrimile pline de fericire ale Născătoarei de Dumnezeu.

În jurul nostru avem prea mult zgomot.

Din noi înșine ies prea multe cuvinte inutile.

Am uitat tăcerea!

Am uitat că realizările mărețe au loc în tăcere:

viața, iubirea, iertarea, credința, arta, smerenia.

Toate sunt rodul tăcerii, acea tăcere în care însuși Dumnezeu se naște în noi.

 

În prima noapte de Crăciun era atât de liniște

încât se auzeau gândurile lui Iosif

izvorâte din privirea ce i se odihnea pe chipul pruncului divin:

„Cred, Doamne! Cred că tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!

Cred! Ajută necredinței mele!” (Cf. Mt 16,16; Mc 9,24).

 

În acel timp era atât de liniște

încât se auzeau rostogolindu-se pe obraz

lacrimile pline de fericire ale Născătoarei de Dumnezeu.

Inima ei bătea puternic pe ritmul cântării Magnificat:

„Domnul a privit la smerenia slujitoarei sale.

Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită” (cf. Lc 1,48).

 

În acea noapte de vis

peste pământ domnea liniștea

în care doar cei smeriți pot auzi îngerii cântând:

„Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu

și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește!” (Lc 2,14).

 

Astăzi stăm în fața Pruncului

și, în tăcere, ne auzim inima plângând și strigând:

„Iertare! Isuse, Fiul lui David, îndură-te de mine!

Doamne, salvează-mă” (cf. Lc 18,38; Mt 14,30).

Și tot în tăcere auzim iertarea sa:

„Liniștește-te! Taci! Mergi și nu mai păcătui” (cf. Mc 4,39; In 8,11).

Astăzi, în cea mai desăvârșită tăcere, auzim zâmbetul lui Dumnezeu,

simțim sărutul Pruncului Divin, ca o pecete pe inima noastră (cf. Ct 8,6).

 

Cât de plină de putere și de fericire este tăcerea în care Pruncul îți vorbește:

„Eu pentru aceasta am venit: ca tu să ai viață, viață din belșug” (cf. In 10,10).

 

Pentru aceasta avem Crăciunul, Nașterea Domnului:

ca noi să avem viață din belșug, viață adevărată, viață fericită.

Însă doar atunci când vom abandona zgomotul idolatru

și diabolica gălăgie exterioară

vom putea admira frumusețea unui Dumnezeu care se face om,

care se naște în tăcere, în simplitate.

Doar atunci vom înțelege pentru ce Cuvântul s-a făcut trup:

ca să avem viață din belșug, nu firimituri!

Doar cine se convertește la tăcere, la liniște, la calm

va gusta din plin fericirea și mântuirea aduse de Cristos (cf. Is 30,15).

 

Să ne apropiem de pruncul divin, de salvarea noastră.

Să-l privim în tăcere și să ne lăsăm priviți.

Venite, adoremus!