Puține sunt zilele în care cele două lecturi să fie atât de contrastante între ele. Suferința din prima lectură este copleșitoare: „Strigă tare către Domnul, urlă, fiică a Sionului! Să curgă lacrimile tale ca un pârâu, ziua și noaptea; nu-ți îngădui odihnă, ochii tăi să nu se oprească din plâns! Ridică-te, scoate strigăte de jale la fiecare ceas din noapte”. Este atât de tristă imaginea copiilor care își dau sufletul în brațele mamelor lor încât ochii ne sunt imediat inundați de acest potop de lacrimi iar din inimile noastre se înalță cele mai puternice strigăte și rugăciuni.

Peste această suferință se așterne însă mângâierea pe care o aduce Evanghelia. În Cristos Isus „s-a împlinit cuvântul rostit de profetul Isaia: El a luat de la noi suferințele noastre și ne-a eliberat de bolile noastre”. Domnul a luat asupra sa durerile noastre și s-a lăsat împovărat cu suferințele noastre. Așa cum citim: „Prin…