Binecuvântată eşti tu între femei!

regina ceruluiÎn acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. 28 Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” 29 Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. 30Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! 31 Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. 32 Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; 33 şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”. 34 Maria a spus către înger: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” 35 Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. 36 Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe şi aceasta este luna a şasea pentru ea, care era numită sterilă, 37 pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil! 38 Atunci, Maria a spus: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” Şi îngerul a plecat de la ea.

Cuvântul Domnului

(Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Luca 1,26-38)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: