„Sub ocrotirea ta alergăm,
Sfântă Născătoare de Dumnezeu.
Nu dispreţui rugăciunile noastre
în nevoile noastre,
ci ne mântuieşte pururi
de orice primejdie,
Fecioară Slăvită
şi Binecuvântată”.
Amin
„Cu această cerere de mijlocire – informează Sala de Presă – Sfântul Părinte papa Francisc le cere credincioşilor din toată lumea să se roage pentru ca Sfânta Născătoare de Dumnezeu să pună Biserica sub mantia ei ocrotitoare: pentru a o feri de atacurile celui rău, marele acuzator, şi a o face în acelaşi timp tot mai conştientă de păcatele, de greşelile, de abuzurile comise în prezent şi în trecut şi angajată să lupte fără ezitare pentru ca răul să nu învingă (cf. Rozariul: arma împotriva marelui acuzator care «umblă prin lume căutând cum să acuze». Numai rugăciunea îl poate înfrânge).
Lasă un răspuns