Nu răspândi învățături greșite! Scopul poruncii este iubirea dintr-o inimă curată, dintr-o conștiință bună și dintr-o credință neprefăcută.

Papa Francesco in visita a Fatima„Te-am rugat… să le poruncești unora să nu răspândească învățături greșite… Acestea aduc mai degrabă controverse decât slujesc planul lui Dumnezeu în credință. Însă scopul poruncii este iubirea dintr-o inimă curată, dintr-o conștiință bună și dintr-o credință neprefăcută. Unii s-au îndepărtat de acestea și s-au rătăcit, ajungând la discursuri fără sens. Voind să fie învățători ai Legii, ei nu înțeleg nici ceea ce spun și nici ceea ce cred că demonstrează.
Or, noi știm că Legea este bună dacă cineva o folosește în mod legitim. Este știut că nu pentru cel drept este dată Legea, ci pentru cei fără de lege și răz­vrătiți, pentru cei nelegiuiți și păcătoși, pentru cei sacrilegi și profanatori, pentru cei ucigași de tată, ucigași de mamă, pentru toți ucigașii, pentru desfrânați și pentru homosexuali, pentru negustorii de oameni, pentru minci­noși, pentru sperjuri și pentru oricine se împotrivește învățăturii sănătoase, conform evangheliei glorioase a lui Dumnezeu cel binecuvântat, care mi-a fost încre­dințată.
Îi mulțumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit pentru că m-a găsit vrednic de încredere rânduindu-mă în slujirea sa, deși mai întâi am fost un defăimător, un persecutor și un insultător, dar am găsit îndurare, căci, în necredința mea, o făceam din neștiință. Însă harul Domnului nostru s-a revărsat din plin împre­ună cu credința și iubirea care sunt în Cristos Isus.
Vrednic de crezut și de primit cu toată încrederea este cuvântul: „Cristos Isus a venit în lume ca să-i mân­tuiască pe cei păcătoși”, între care eu sunt primul, însă de aceea am găsit îndurare, pentru ca Cristos Isus să-și arate mai întâi în mine toată îndelunga lui răbdare, făcând din mine un model pentru cei care vor crede în el spre viața veșnică. Regelui veacurilor, Celui Nepie­ritor, Celui Nevăzut și unicului Dumnezeu să-i fie cinste și glorie în vecii vecilor. Amin.
Îți încredințez această poruncă, fiul meu, Timotei, potrivit cu profețiile făcute mai înainte în privința ta ca, în conformitate cu ele, să lupți lupta cea bună, păstrând credința și conștiința curată pe care unii au renegat-o și au eșuat în privința credinței. Printre ei sunt Imeneu și Alexandru, pe care i-am lăsat pradă Satanei, ca să învețe să nu mai rostească blasfemii” (Din Începutul Scrisorii întâi a sfântului apostol Paul către Timotei 1,1-20).

Acesta este un alt text propus de Biserică la rugăciunea pentru această duminică! Coincidență? Providență!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: