Ioan era vocea, însă Domnul la început era Cuvântul (In 1,1). Ioan, o voce pentru un timp; Cristos, Cuvântul veșnic de la început.
    Dacă iei cuvântul, ce mai este vocea? Acolo unde nu este nimic de înțeles, este un sunet gol. Vocea fără cu­vânt lovește urechea, dar nu edifică inima.
    Cu toate acestea, să descoperim modul în care se înlănțuiesc în inima noastră lucrurile pe care trebuie să le edificăm. Dacă mă gândesc la ceea ce spun, cuvântul este deja în inima mea, dar atunci când vreau să-ți vor­besc, caut modul în care să pot trece în inima ta ceea ce este în inima mea.
    Când caut modul în care poate să ajungă la tine și să se stabilească în inima ta cuvântul care este deja în inima mea, mă folosesc de voce și, cu această voce, îți vorbesc ție: sunetul vocii duce până la tine ideea conținută în cuvânt; este adevărat că atunci sunetul se stinge, însă cuvântul, pe care sunetul l-a condus până la tine, este de acum în inima ta, fără să o fi părăsit pe a mea.
    Atunci când cuvântul a ajuns la tine, nu ți se pare că sunetul însuși spune: El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez (In 3,30)? Sunetul vocii a răsunat pentru a-și împlini misiunea și a dispărut, parcă spunând: Aceas­tă bucurie a mea este acum deplină (In 3,29). Să păs­trăm cuvântul, să nu lăsăm să plece cuvântul zămislit în inima noastră.
    Vrei să vezi cum se îndepărtează vocea, în timp ce rămâne dumnezeirea Cuvântului? Unde este acum botezul lui Ioan? Și-a îndeplinit misiunea și a dispărut. Acum se înmulțește Botezul lui Cristos. Noi toți credem în Cristos, sperăm mântuirea în Cristos: aceasta a voit vocea să se facă auzit.
    Pentru că este greu să deosebești cuvântul de voce, însuși Ioan a fost luat drept Cristos. Vocea a fost luată drept cuvânt, însă vocea s-a făcut cunoscută pentru a nu dăuna cuvântului. Nu sunt eu – a spus – Cristos, nici Ilie, nici Profetul. L-au întrebat: Așadar, tu cine ești? Eu sunt – a spus – vocea celui care strigă în pustiu pregătiți calea Domnului. Vocea celui care strigă în pustiu este vocea care rupe tăcerea. Pregătiți calea Domnului, ca și cum ar spune: Eu răsun ca să-l intro­duc în inimă pe el, însă el nu va binevoi să vină, dacă voi nu-i pregătiți calea (cf. In 1,20-23).
    Ce înseamnă: Pregătiți calea, dacă nu: Rugați-vă cum trebuie? Ce înseamnă: Pregătiți calea, dacă nu: Să aveți gânduri umile? Primiți de la el un exemplu de umilință. Este luat drept Cristos, dar el spune că nu este cel pe care ei îl cred și nu profită de greșeala altora, pentru o afirmare personală.
    Dacă ar fi spus: Eu sunt Cristos, ar fi fost crezut cu ușurință, pentru că era crezut chiar înainte de a vorbi. Dar nu a spus: s-a făcut cunoscut, s-a definit, s-a umilit.
    A văzut unde se află mântuirea; a înțeles că nu este de­cât o lampă și s-a temut să nu fie stins de vântul mândriei.

Din Predicile sfântului Augustin, episcop
(Predica 293, 3: PL 38, 1328-1329:
Ioan este vocea, Cristos este cuvântul)