Scriu cu gândul la Dumnezeu și la aproapele. Nu, nu mă interesează să scriu sau să vorbesc despre vaccinul anti COVID-19. Adică nu mă interesează într-un mod diferit de felul în care m-au interesat toate celelalte vaccinuri pe care le-am făcut. Eu nu sunt medic și nici specialist în nu știu ce domeniu științific pentru a-mi da cu părerea despre vaccinuri. De asta nici nu am scris niciodată nimic despre vaccin. Și nici după acest articol nu voi mai scrie.

Scriu pentru că azi este sărbătorit sfântul Luca, un medic, un pictor, un evanghelist, un patron al medicilor… Sărbătoarea de azi mi-a amintit de zecile de mesaje primite: „Părinte, ce să fac? Să mă vaccinez?” sau „Părinte, v-ați vaccinat?” etc. Nimeni până acum nu m-a întrebat dacă m-am vaccinat împotriva malariei, febrei galbene, hepatitei, TBC etc… Chestia cu vaccinul era una între medic și pacient, nu o dezbatere pe E-mail sau pe Facebook sau pe Whatsapp… Așa că, fiind preot, nu vreau să răspund la întrebări care nu țin de competența mea. Nu vreau să scriu despre vaccin, ci despre Dumnezeu. Argumentul ăsta mă interesează și e oarecum de competența mea, măcar un pic, atât cât mă pricep.

Ce mă interesează acum este „sentimentul” că Dumnezeu nu se bagă peste doctori, peste știință, peste vaccin. Adică, cel mult, dacă se bagă – cel puțin Dumnezeul pe care îl „cunosc”, atât cât pot eu să cunosc și cât poate el fi cunoscut! – se bagă să ajute oamenii, știința, nu să încurce. Dumnezeu nu e sadic! Sadic poate fi doar dumnezeul refuzat de atei sau alți dumnezei, dar nu un Dumnezeu care ne-a iubit și ne iubește atât de mult în Isus Cristos mort și înviat pentru noi. 

Dumnezeu nu se bagă peste medici: îi lasă să-și facă treabă. Ba mai mult, pe cei buni și cu adevărat iubitori de oameni, îi ajută, îi inspiră, îi luminează. Nu cred și nu împărtășesc ideea sau cuvintele pe care le spunea cineva tuturor, adică tuturor de pe Facebook: „Nu avem nevoie de vaccin: Dumnezeu care a permis Pandemia, tot el o va și lua, dar doar când va voi el și fără ajutorul omului”. Nu am nimic cu cei care nu vor să se vaccineze. Am mulți prieteni care nu s-au vaccinat și suntem și rămânem prieteni. Problema cred că vine atunci când unii (vaccinați sau nevaccinați) încep să se comporte ca și cum Dumnezeu nu ar avea nimic altceva de făcut decât să-i ferească pe ei de virus. Asta în timp ce ei trăiesc ca și cum nu ar (mai) fi Pandemie. „Las’ că are Domnul grijă” e o chestiune de credință vie, activă, responsabilă, nu de indiferență. Domnul are grijă, dar nu fără implicarea noastră. De asta mi se pare puțin creștinește să spui: „Nu avem nevoie de vaccin: Dumnezeu care a permis Pandemia, tot el o va și lua, dar doar când va voi el și fără ajutorul omului”.

Fraza asta m-a împins să scriu. Pentru că nu cred că e chiar așa. Nu știu dacă lucrurile stau chiar așa: dacă ne uităm în istoria omenirii și a mântuirii, cam tot ce a vrut să facă Dumnezeu – chiar și mântuirea lumii – a făcut folosindu-se de oameni, de oameni buni, de oameni mari. Ce înfricoșător și plin de sfânt cutremur e gândul că Dumnezeul cel atotputernic a cerut și a așteptat răspunsul unei fecioare din Nazaret, Maria, logodită cu un bărbat, numit Iosif. Ce bucurie trebuie să fi fost în cer când Maria a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Chiar dacă Dumnezeu nu avea dubii asupra Mariei, tot s-a bucurat. E normal să te bucuri când începi realizarea unui proiect atât de măreț. Și încă ce bucurie, întocmai pe măsura proiectului! Atunci a început injectarea omenirii cu vaccinul cel mai puternic, cel mai tămăduitor: iubirea. Că până la urmă, despre asta e vorba în misterul mântuirii, în viața, patima, moartea și învierea lui Isus: despre iubirea gratuită pe care ne-o poartă Tatăl. Și ce bine a surprins sfântul Luca acest lucru în evanghelia sa. Ar fi bine să citim astăzi sau zilele acestea măcar primul capitol din Evanghelia după sfântul Luca (poate fi citit aici: https://bibliacatolica.ro/category/biblia/2-noul-testament/49-evanghelia-dupa-sf-luca/ ).

Așadar, să fie clar: nu e de competența mea să spun cuiva să se vaccineze sau nu. Nu sunt medic. Fiecare este responsabil de sine, dar și de cei din jur. Astăzi și în situația de acum nu e deloc creștinește să spunem: „E viața mea și fac ce vreau cu ea”. Toți suntem liberi și există un timp pentru toate (aici ar fi bună o pauză și să citim Qohelet, mai ales capitolul 3). Dar despre vaccin, ar trebui întrebați medicii și specialiștii din domeniu. Eu așa am făcut. Apoi m-am vaccinat! Așadar, dacă medicul ți-a spus să nu te vaccinezi, atunci nu te vaccina… Poate chiar nu e bun pentru tine acum, pentru bolile prin care treci și atunci e mai bine să aștepți prudent! Dar dacă un preot sau un inginer sau un șofer sau alt „specialist” ți-a spus să nu te vaccinezi, atunci mai bine întreabă medicul. Treaba preoților este Dumnezeu, Biserica, sufletul, omul, sacramentele… De exemplu, eu pot recomanda spovada și împărtășania, atât pentru cei care se vaccinează, cât și pentru cei care refuză vaccinul. 

Cum spuneam încă de la început, textul acesta nu este despre vaccin. Ci despre Dumnezeu. Sper! Adică asta aș fi vrut! Am scris pentru că mă cam doare să-l văd pe Dumnezeu prins în jocul ăsta și „acuzat” sau invocat ca o vrăjitoare. Dumnezeu e mult mai mult. Dumnezeu e altceva. Și, da, el ne ajută, poate că suntem noi cei care nu înțelegem sau nu acceptăm modul în care el ne ajută: noi vrem spectacol, foc din cer etc. Dacă nu vedem semne și minuni nu credem (cf. In 4,48). Oricum, semnele și minunile există, dar nu le vedem noi. Domnul are căi simple, să le zicem „umane”, dar nouă ni se par prea banale ca să fie divine… 

Cred că „pilda” sau bancul de mai jos spune tot, chiar dacă este despre Bulă. Până la urmă, mulți suntem sau am fost „Bulă”, măcar o dată în viață…

Satul lui Bulă era amenințat de viitură. Toată lumea alerga disperată să-și salveze bunurile și pe ei înșiși din calea prăpădului, numai Bulă, mai credincios din fire, nu se agita deloc. Vecinii lui îl întreabă: 

– Ce faci, Bulă? Nu vezi ca vin apele peste noi? Fugi, salvează-te! – Nici nu ma gândesc! Eu stau aici cuminte, că mă salvează Dumnezeu… Zis și făcut. Vin șuvoaiele peste sat. Bulă, se urca pe acoperișul casei și stă și așteaptă. Un grup de oameni trece pe lângă casa lui într-o barcă de salvare. 

– Ce faci, Bulă, acolo sus? Sari în barcă, ca ai sa te îneci! 

– Nu, rămân aici! Dumnezeu e mare și puternic și mă va salva! 

– Treaba ta! 

Mai sta ce mai stă, trece și cea de-a doua barcă pe lângă el.

 – Hai, Bulă, sari în barcă și salvează-te! 

– Nu, nu! Dumnezeu e mare și mă va salva! 

– Mă, Bulă, ești nebun, hai odată, ca te ia apa! 

– Nu! Pleacă și a doua barcă. 

La cea de a treia barcă, povestea se repeta. 

Apoi, Bulă moare înecat și ajunge în Rai. Ajuns la porțile Raiului, furios nevoie mare, bate cu putere și cere sa fie lăsat sa vorbească cu Dumnezeu. 

– Pai bine, Doamne! Eu ma rog atâta la tine… iți dau toată încrederea mea și tu mă lași sa mor?!? 

– Cum ziceai ca te cheamă? întreabă Dumnezeu. 

– Bulă. 

Cauta Dumnezeu în registrul lui și găsește numele lui Bulă. 

– Mai, Bulă, nu știu cum să-ți spun… dar la mine aici scrie ca ți-am trimis trei bărci de salvare! 

Multă săntate și… Doamne-ajută să înțelegem cum ne ajută Domnul. Suntem liberi, dar să nu ne prefacem că nu vedem modul în care Dumnezeu ne ajută și să nu mai negăm răul din noi și din jurul nostru.

PS. Un gând de recunoștință și o rugăciune pentru toți medicii în această zi dedicată lor. Prin mijlocirea sfântului Luca, medic și evanghelist, Domnul să vă răsplătească cu mulți ani pentru tot binele făcut. Să fiți mereu binecuvântați, inspirați, iubitori de oameni și ocrotitorii vieții!