Atunci când abandonul ne pare cea mai „onorabilă” soluție…

De Paxlaur21/02/2022

Rugăciunea nu este doar forța cu care învingem răul și teama,
ci ea înseamnă însăși prezența lui Dumnezeu
cu care putem preveni răul și ispitele,
cu care putem învinge demonii care ne dau târcoale.

Astăzi ne apropiem de cuvântul Domnului cântând Aleluia și convinși că „Mântuitorul nostru Isus Cristos a nimicit moartea și a făcut să strălucească viața și nemurirea prin evanghelie” (2Tim 1,10b). Adevărul credinței noastre, măreția lui Cristos și puterea lui asupra răului sunt oglindite tocmai de fermitatea cu care el poruncește duhurilor rele și ele i se supun: „Văzând Isus că se adună mulțimea, i-a poruncit cu asprime duhului necurat, spunându-i: Duh mut și surd, eu îți poruncesc: ieși din el și să nu mai intri niciodată în el! Strigând și scuturându-l puternic, duhul necurat a ieșit”. Câtă mângâiere pentru sufletul nostru când îl privim pe Cristos biruind răul!

Însă dincolo de fascinația în fața puterii lui Cristos, observăm și contrastul dintre măreția Domnului și neputința ucenicilor: „Învățătorule, l-am adus la tine pe fiul meu, care are un duh mut… Le-am spus discipolilor tăi să-l alunge, dar nu au putut”. Neputința lor este imaginea slăbiciunii noastre în fața răului, în fața relelor care zilnic ne dau târcoale. Astăzi suntem noi cei care ne simțim neputincioși în fața războiului, terorismului, bolii, foametei, morții. Ne confruntăm cu suferințe care ne fac să spunem că nu are rost să mai luptăm, că oricum răul e prea mare, mult peste puterile noastre și nimeni și nimic nu-l mai poate opri.

Tocmai în aceste ceasuri de ispită, când abandonul ne pare cea mai „onorabilă” soluție, Cristos strigă inimilor noastre pline de dubii: „O, generaţie necredincioasă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai suporta? Aduceţi-l la mine”! Cristos ne invită să ne apropiem de el, purtând cu noi „răul” care macină sufletul nostru. Nouă ne adresează această invitație: „Aduceți înaintea mea răul din viața voastră, dubiile voastre, sufletul vostru. Nu vă temeți”! Nouă ne spune Domnul la începutul acestei săptămâni, când poate pășim descurajați, epuizați de această încercare de a învinge răul din noi și din jurul nostru: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28).

Spre Cristos mergem și cu Cristos ne întâlnim ori de câte ori ne scăldăm sufletul în rugăciunea de seară și de dimineață, în adorația euharistică și în participarea la sfânta Liturghie. Toate acestea sunt momente de har prin care „viața și nemurirea” strălucesc în ființa noastră și prindem curaj în lupta cu răul. Când intrăm în comuniune cu Dumnezeu, când îi prezentăm răul și istoria răului din noi, asemenea tatălui din evanghelie, el ne mângâie cu harul său: „Nu vă temeți, totul este posibil pentru cel care crede”.

Așadar, absolut totul este posibil! Nouă nu ne rămâne decât să strigăm plini de speranță: „Credem, Doamne. Vino în ajutorul necredinței noastre”! Iar atunci când abandonul ne ademenește, să ne amintim că rugăciunea nu este doar forța cu care învingem răul și teama, ci ea înseamnă însăși prezența lui Dumnezeu cu care putem preveni răul și ispitele, cu care putem învinge demonii care ne dau târcoale (cf. Mc 14,38).

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 9,14-29
În acel timp, venind la discipoli, Isus a văzut o mare mulţime în jurul lor şi cărturari care discutau cu ei. ¹⁵ Îndată ce mulţimea l-a văzut, a rămas uimită şi a alergat să-l întâmpine. ¹⁶ Iar el i-a întrebat: „Despre ce discutaţi cu ei?” ¹⁷ Atunci, unul din mulţime i-a răspuns: „Învăţătorule, l-am adus la tine pe fiul meu, care are un duh mut. ¹⁸ Ori de câte ori îl ia în stăpânire, îl trânteşte la pământ, iar el face spume, scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Le-am spus discipolilor tăi să-l alunge, dar nu au putut”. ¹⁹ Atunci el le-a răspuns: „O, generaţie necredincioasă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai suporta? Aduceţi-l la mine!” ²⁰ L-au adus la el şi, când duhul l-a văzut, îndată l-a scuturat pe tânăr şi, căzând la pământ, se zvârcolea, făcând spume. ²¹ Isus l-a întrebat pe tatăl lui: „Cât timp este de când i se întâmplă aceasta?” El i-a zis: „Din copilărie. ²² De multe ori l-a aruncat chiar şi în foc şi în apă ca să-l facă să piară. Însă, dacă poţi, îndură-te de noi şi ajută-ne!” ²³ Isus i-a spus: „«Dacă poţi?» Toate sunt posibile pentru cel care crede”. ²⁴ Tatăl copilului, strigând, a spus îndată: „Cred. Vino în ajutorul necredinţei mele!” ²⁵ Văzând Isus că se adună mulţimea, i-a poruncit cu asprime duhului necurat, spunându-i: „Duh mut şi surd, eu îţi poruncesc: ieşi din el şi să nu mai intri niciodată în el!” ²⁶ Strigând şi scuturându-l puternic, duhul necurat a ieşit, iar el a devenit un mort, încât cei mai mulţi spuneau că a murit. ²⁷ Însă Isus, prinzându-l de mână, l-a ridicat, iar el a stat în picioare. ²⁸ Apoi, intrând în casă, discipolii l-au întrebat aparte: „De ce noi nu am putut să-l scoatem?” ²⁹ El le-a spus: „Acest soi de diavol nu poate fi scos cu nimic în afară de rugăciune”.