Am auzit despre doi oameni care, intrând într-o biserică, au rămas neclintiţi în faţa unui crucifix foarte bine realizat: un Isus care purta pe trupul său semnul agoniei, al biciuirii, al încoronării cu spini, al batjocurii şi al drumului crucii; un Isus răstignit ce stătea să strige „Tată, în mâinile tale îmi încredinţez sufletul”. După câteva momente unul dintre ei, cu emoţii, a spus: „Iată unde ajungi şi ce păţeşti dacă-i iei prea în serios pe oameni”. La care celălalt, printre lacrimi, i-a spus: „Nu. Aici ajungi atunci când îi iubeşti prea mult… cel mai mult”!

E greu de spus care dintre ei avea dreptate. Aceste afirmaţii nu se exclud, ci se completează. Isus a ajuns pe cruce pentru că ne iubeşte cel mai mult, dumnezeieşte de mult. Dar cred că este pe cruce şi pentru că a luat omul în serios. Dumnezeu întotdeauna ia în serios omul. Şi dacă aici, la cruce, la sacrificiul suprem al pătimirii şi al morţii, se ajunge atunci când Dumnezeu îl preţuieşte pe om, mă întreb unde se ajunge atunci când omul îl ia în serios pe Dumnezeu? Da, ce ar fi să mai gândim şi altfel: să iniţiem o zi a omului care-l ia în serios pe Dumnezeu. Avem Ziua Mondială a Sănătăţii, a Păcii etc., ce-ar fi să avem şi Ziua Mondială a Omului care-l ia în serios pe Dumnezeu?!

Să ne imaginăm o zi în care toţi oamenii, măcar toţi creştinii, îl iau în serios pe Dumnezeu şi-i împlinesc cerinţele. Oameni care nu fac rău, care se roagă pentru duşmanii lor, care fac bine celor care-i urăsc sau îi vorbesc de rău, care slujesc în tăcere şi umilinţă. O zi în care oamenii îşi amintesc ce a spus Isus: „Oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat”. Toţi ar trebui să ajungem ziua în care să stăm cu capul plecat înaintea Domnului şi să înălţăm rugăciunea inimii: „Dumnezeul meu ai milă de mine, păcătosul”. Oare cum ar arăta în acea zi viaţa din jurul nostru, din comunitatea noastră? Ne-ar fi aşa dragă acea zi.

Astăzi ne umplem de credinţă şi vrem ca iubirea noastră să nu mai fie „ca norul de dimineaţă, ca roua care dispare îndată”. Acum întipărim în noi acest strigăt al Domnului: „Iubire vreau, nu jertfe şi a-l cunoaşte pe Dumnezeu valorează mai mult decât toate arderile de tot”.

---

Inima căită şi smerită Dumnezeu nu o dispreţuieşte.
Cel care-l ia în serios pe Dumnezeu şi face pocăinţă
se va bucura de milostivirea divină.

---

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,9-14
În acel timp, Isus a spus această parabolă unora care se credeau în sine drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii: ¹⁰ „Doi oameni au urcat la templu ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt, vameş. ¹¹Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. ¹² Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig». ¹³ Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!» ¹⁴ Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”.

Cuvântul Domnului

---

Vă aștept în continuare alături de proiectul Paxlaur pentru copiii din Ucraina: Frații mei mai mici (DETALII AICI despre copiii noștri). Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25).

Vă mulțumesc din suflet!