Până la urmă ce schimbare aștepți? Ce revoluție vrei? 


Toți vor să fie reformatori. Sau se cred reformatori și ne vor și pe noi revoluționari. Însă ce fel de reformatori? O nouă revoluție a iubirii, așa cum a făcut Cristos? Sau o revoluție a smereniei, a Magnificatului, așa cum a făcut Fecioara Maria? Sunt pretenții prea mari? Poate! 

Dar dacă tot ne visăm și-i visăm și pe alții ca reformatori, să ne amintim că avem revoluționari mai apropiați de capacitățile noastre. Să luam aminte la exemplul și la revoluția lor, atunci când începem să scoatem „paiul” din ochiul fratelui nostru, din ochiul lumii sau al Bisericii. 

Avem două modele atât de diferite! Unul e Francisc de Assisi. Altul e Luther. Amândoi au vrut o reformă a lumii, a Bisericii, a omului. Unul, Sărăcuțul, a început cu propria persoană. Și ce revoluție a stârnit! Ce lume minunată a creat. Ce foc a aprins și câte inimi mistuie și astăzi! Celălalt, sărmanul, a început de la ceilalți. Și ce a creat? Haos religios! 

Noi ce vrem? Care este modelul nostru? De fapt, cine este modelul nostru?

Să nu mai stârnim „revoluția celuilalt” înainte de a începe și de a încheia propria revoluție, care nu poate fi alta decât a iubirii și a smereniei. Așa a fost mereu în istorie. Toate celelalte sunt de la Diavol, tatăl dezbinărilor în casă, în familie, în comunitate, în noi înșine. 


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,39-42
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi şi o parabolă: „Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? 40 Discipolul nu este superior învăţătorului, dar orice discipol instruit va fi la fel ca învăţătorul său. 41 De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? 42 Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău!”

Cuvântul Domnului

Categorii:E bine de ştiut, Francisc din Assisi, Predici si meditatiiEtichete:, , , ,

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: