13.11.2022 – Ziua săracului, ziua speranței


„Solidaritatea înseamnă tocmai asta:
a împărtăşi puţinul pe care-l avem
cu aceia care nu au nimic,
pentru ca nimeni să nu sufere”.

Isus Cristos s-a făcut sărac pentru voi (cf. 2Cor 8,9)

1. „Isus Cristos […] s-a făcut sărac pentru voi” (cf. 2Cor 8,9). Cu aceste cuvinte Apostolul Paul se adresează primilor creştini din Corint, pentru a da fundament angajării lor de solidaritate cu fraţii nevoiaşi. Ziua Mondială a Săracilor revine şi în acest an ca provocare sănătoasă pentru a ne ajuta să reflectăm asupra stilului nostru de viaţă şi asupra atâtor sărăcii din momentul prezent.

În urmă cu câteva luni, lumea ieşea din furtuna pandemiei, arătând semne de recuperare economică ce avea să redea alinare milioanelor de persoane sărăcite de pierderea locului de muncă. Se deschidea o breşă de cer senin care, fără a face să se uite durerea pentru pierderea celor dragi, promitea să ne putem întoarce în sfârşit la relaţiile interpersonale directe, să ne întâlnim din nou fără obligaţii sau restricţii. Şi iată că o nouă nenorocire s-a arătat la orizont, destinată să impună lumii un scenariu diferit.

Războiul din Ucraina a venit pentru a se adăuga războaielor regionale care în aceşti ani seceră moarte şi distrugere. Dar aici tabloul se prezintă mai complex datorită intervenţiei directe a unei „superputeri”, care vrea să impună voinţa sa împotriva principiului autodeterminării popoarelor. Se repetă scene de tragică amintire şi încă o dată intimidările reciproce ale unor puteri acoperă glasul omenirii care invocă pacea.

2. Câţi săraci generează nesăbuinţa războiului! Oriunde se îndreaptă privirea, se constată cum violenţa loveşte persoanele lipsite de apărare şi mai slabe. Deportarea a mii de persoane, mai ales copii şi copile, pentru a le dezrădăcina şi a le impune o altă identitate. Revin actuale cuvintele psalmistului în faţa distrugerii Ierusalimului şi a exilului tinerilor evrei: „Pe malurile râurilor din Babilon / şedeam şi plângeam / când ne aduceam aminte de Sion. / În sălciile din ţinutul acela / ne atârnasem harpele. / Căci acolo, cei care ne-au dus în robie / ne cereau cuvintele cântărilor / şi opresorii noştri / ne cereau veselie […]. / Cum să cântăm noi cântările Domnului / pe un pământ străin?” (Ps 137,1-4).

Sunt milioane femeile, copiii, bătrânii constrânşi să sfideze pericolul bombelor numai să se salveze căutând adăpost ca refugiaţi în ţările vecine. Apoi, cei care rămân în zonele de conflict în fiecare zi convieţuiesc cu frica şi lipsa de hrană, apă, îngrijiri medicale şi mai ales de afecte. În aceste momente, raţiunea se întunecă şi cei care îndură consecinţele sunt atâtea persoane obişnuite, care se adaugă la numărul deja ridicat de săraci. Cum să dăm un răspuns adecvat care să aducă alinare şi pace atâtor oameni, lăsaţi în voia incertitudinii şi precarităţii?

3. În acest context aşa de contradictoriu, vine a VI-a Zi Mondială a Săracilor cu invitaţia – luată de la Apostolul Paul – de a ţine privirea îndreptată spre Isus, „care, pentru voi, deşi era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2Cor 8,9). În vizita sa la Ierusalim, Paul l-a întâlnit pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan care i-au cerut să nu uite de cei săraci. Comunitatea din Ierusalim, de fapt, se afla în dificultăţi grave din cauza foametei care a lovit ţara. Şi Apostolul s-a preocupat imediat să organizeze o mare colectă în favoarea acelor săraci. Creştinii din Corint s-au arătat foarte sensibili şi disponibili. La indicaţia lui Paul, în fiecare primă zi a săptămânii au adunat ceea ce au reuşit să economisească şi toţi au fost foarte generoşi.

Ca şi cum timpul n-ar fi trecut niciodată de la acel moment, astăzi şi noi în fiecare duminică, în timpul celebrării Sfintei Euharistii, facem acelaşi gest, punând în comun ofertele noastre pentru ca fiecare comunitate să poată avea grijă de exigenţele celor mai săraci. Este un semn pe care creştinii l-au făcut mereu cu bucurie şi simţ de responsabilitate, pentru ca niciun frate sau soră să nu ajungă să-i lipsească necesarul. Atesta asta deja rezumatul Sfântului Iustin, care, în secolul al II-lea, descriindu-i împăratului Antoninus Pius celebrarea duminicală a creştinilor, scria aşa: „În ziua numită «a Soarelui» se adună toţi împreună, locuitori din cetăţi sau din sate şi se citesc amintirile apostolilor sau scrierile profeţilor până când permite timpul. […] Apoi se face împărţirea şi distribuirea fiecăruia din elementele consacrate şi prin intermediul diaconilor se trimite celor absenţi. Cei avuţi şi cei care doresc dau în mod liber, fiecare ceea ce vrea, şi ceea ce se adună este depozitat la preot. Acesta îi ajută pe orfani, pe văduve şi cel care este lipsit din cauza bolii sau a altui motiv, pe cei închişi, pe străini care se află la noi: aşadar, se îngrijeşte de oricare se află în nevoie” (Prima Apologie, LXVII, 1-6).

4. Întorcându-se la comunitatea din Corint, după entuziasmul iniţial, angajarea lor a început să dispară şi iniţiativa propusă de Apostol a pierdut elanul. Acesta este motivul care-l determină pe Paul să scrie în manieră pasionată, relansând colecta, „aşa încât, după cum aţi avut bunăvoinţa să o doriţi, tot aşa să o şi înfăptuiţi, din ceea ce aveţi” (2Cor 8,11).

Mă gândesc în acest moment la disponibilitatea care, în ultimii ani, a mişcat populaţii întregi să deschidă uşile pentru a primi milioane de refugiaţi din războaiele din Orientul Mijlociu, din Africa Centrală şi acum din Ucraina. Familiile au deschis larg casele lor pentru a face spaţiu altor familii, iar comunităţile au primit cu generozitate atâtea femei şi copii pentru a le oferi demnitatea corespunzătoare. Totuşi, cu cât se prelungeşte conflictul, cu atât se agravează consecinţele sale. Popoarele care primesc dau continuitate ajutorării tot mai greu; familiile şi comunităţile încep să simtă greutatea unei situaţii care merge dincolo de urgenţă. Acesta este momentul de a nu ceda şi de a reînnoi motivaţia iniţială. Ceea ce am început are nevoie să fie dus la împlinire cu aceeaşi responsabilitate.

5. De fapt, solidaritatea înseamnă tocmai asta: a împărtăşi puţinul pe care-l avem cu aceia care nu au nimic, pentru ca nimeni să nu sufere. Cu cât creşte simţul comunităţii şi al comuniunii ca stil de viaţă, cu atât mai mult se dezvoltă solidaritatea. De altfel, trebuie luat în considerare că există ţări unde, în aceste decenii, s-a realizat o creştere de bunăstare semnificativă pentru multe familii, care au ajuns la o stare sigură de viaţă. Este vorba de un rod pozitiv al iniţiativei private şi de legi care au susţinut creşterea economică unită cu un impuls concret dat politicilor familiale şi responsabilităţii sociale. Patrimoniul de siguranţă şi stabilitate obţinut poate acum să fie împărtăşit cu aceia care au fost constrânşi să lase casele lor şi ţara lor pentru a se salva şi a supravieţui. Ca membri ai societăţii civile, să menţinem vie chemarea la valorile de libertate, responsabilitate, fraternitate şi solidaritate. Şi fiind creştini, să regăsim mereu în caritate, în credinţă şi în speranţă fundamentul existenţei noastre şi al acţiunii noastre.

6. Este interesant de observat că Apostolul nu vrea să-i oblige pe creştini constrângându-i la o operă de caritate. De fapt, scrie: „Nu spun aceasta ca o poruncă” (2Cor 8,8); mai degrabă el intenţionează „să pună la încercare curăţia” iubirii lor în atenţia şi grija faţă de cei săraci (cf. ibid.). La baza cererii lui Paul se află desigur necesitatea de ajutor concret, totuşi intenţia sa merge mai departe. El invită să se realizeze colecta pentru ca să fie semn al iubirii aşa cum a fost mărturisit de însuşi Isus. Aşadar, generozitatea faţă de săraci îşi află motivaţia sa cea mai puternică în alegerea Fiului lui Dumnezeu care a voit să se facă sărac el însuşi.

De fapt, apostolul nu se teme să afirme că această alegere a lui Cristos, această „despuiere” a sa, este un „har”, mai mult, „harul Domnului nostru Isus Cristos” (2Cor 8,9), şi numai primindu-l noi putem da exprimare concretă şi coerentă credinţei noastre. Învăţătura din tot Noul Testament are o unitate proprie în jurul acestei teme, care se găseşte şi în cuvintele apostolului Iacob: „Căutaţi să împliniţi cuvântul, nu numai să-l ascultaţi, înşelându-vă pe voi înşivă, pentru că dacă cineva ascultă cuvântul şi nu-l împlineşte, se aseamănă cu omul care îşi priveşte propria faţă în oglindă: s-a privit pe sine, a plecat şi a uitat îndată cum era. Dacă cineva priveşte cu atenţie la legea desăvârşită a libertăţii şi rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică. Astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa” (Iac 1,22-25).

7. În faţa săracilor nu se face retorică, ci se suflecă mânecile şi se pune în practică credinţa prin implicarea directă, care nu poate fi delegată nimănui. În schimb, uneori se poate strecura o formă de relaxare, care duce la asumarea de comportamente incoerente, cum este indiferenţa faţă de cei săraci. În afară de asta, se întâmplă ca unii creştini, din cauzaunei alipiri excesive de bani, să rămână împotmoliţi în folosirea rea a bunurilor şi a patrimoniului. Sunt situaţii care manifestă o credinţă slabă şi o speranţă slăbită şi mioapă.

Ştim că problema nu este banul în sine, pentru că el face parte din viaţa zilnică a persoanelor şi din raporturile sociale. Mai degrabă, trebuie să reflectăm asupra valorii pe care banul îl are pentru noi: nu poate să devină un absolut, ca şi cum ar fi scopul principal. O asemenea alipire împiedică să privim cu realism la viaţa de toate zilele şi întunecă privirea, împiedicând să vedem exigenţele celorlalţi. Nimic mai nociv nu s-ar putea întâmpla unui creştin sau unei comunităţi decât acela de a fi orbiţi de idolul bogăţiei, care ajunge să înlănţuiască într-o viziune efemeră şi falimentară despre viaţă.

Aşadar, nu este vorba de a avea faţă de săraci un comportament asistenţial, aşa cum se întâmplă adesea; în schimb, este necesar să ne angajăm pentru ca nimănui să nu-i lipsească necesarul. Nu activismul salvează, ci atenţia sinceră şi generoasă care permite să ne apropiem de un sărac, de un frate care întinde mâna pentru ca eu să mă zgâlţâi din toropeala în care am căzut. De aceea, „nimeni n-ar trebui să spună că se menţine departe de cei săraci, pentru că alegerile sale de viaţă comportă să se acorde mai multă atenţie altor urgenţe. Aceasta este o scuză frecventă în ambientele academice, întreprinzătoare sau profesionale, şi chiar ecleziale. […] Nimeni nu se poate simţi scutit de preocuparea faţă de cei săraci şi faţă de dreptatea socială” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 201). Este urgent de a găsi noi căi care să poată merge dincolo de direcţia acelor politici sociale „concepute ca o politică faţă de săraci, ci cu săracii, niciodată a săracilor şi cu atât mai puţin inserată într-un proiect care să unească popoarele” (Enciclica Fratelli tutti, 169). În schimb, trebuie să se tindă la asumarea atitudinii apostolului care putea să le scrie corintenilor: „Alinarea altora să nu devină o povară pentru voi, ci să fie în spirit de egalitate” (2Cor 8,13).

8. Există un paradox care este greu de acceptat astăzi ca şi în trecut, pentru că se ciocneşte cu logica umană: există o sărăcie care face bogaţi. Amintind de „harul” lui Isus Cristos, Paul vrea să confirme ceea ce el însuşi a predicat, adică faptul că adevărata bogăţie nu constă în a acumula „comori pe pământ, unde molia şi rugina le distrug şi unde hoţii le sapă şi le fură” (Mt 6,19), ci mai degrabă în iubirea reciprocă ce ne face să purtăm poverile unii altora aşa încât nimeni să nu fie abandonat sau exclus. Experienţa slăbiciunii şi limitei pe care am trăit-o în aceşti ultimi ani, şi acum tragedia unui război cu repercusiuni globale, trebuie să înveţe ceva decisiv: nu suntem în lume pentru a supravieţui, ci ca să fie permisă tuturor o viaţă demnă şi fericită. Mesajul lui Isus ne arată calea şi ne face să descoperim că există o sărăcie care umileşte şi ucide şi există o altă sărăcie, a sa, care eliberează şi ne face senini.

Sărăcia care ucide este mizeria, fiică a nedreptăţii, a exploatării, a violenţei şi a distribuirii nedrepte a resurselor. Este sărăcia disperată, lipsită de viitor, pentru că este impusă de cultura rebutării care nu acordă perspective şi nici căi de ieşire. Este mizeria care, în timp ce constrânge în condiţia de sărăcie extremă, deformează şi dimensiunea spirituală, care, deşi este neglijată adesea, nu înseamnă că nu există sau că nu contează. Când unica lege devine calcularea câştigului la sfârşitul zilei, atunci nu mai există frâne pentru a adopta logica exploatării persoanelor: ceilalţi sunt numai mijloace. Nu mai există salariu just, orar de muncă just şi se creează noi forme de sclavie, îndurate de persoane care nu au alternativă şi trebuie să accepte această nedreptate otrăvitoare numai pentru a câştiga minimul pentru întreţinere.

Dimpotrivă, sărăcia care eliberează este aceea care se pune în faţa noastră ca o alegere responsabilă pentru a ne elibera de impediment şi de a ne concentra pe esenţial. De fapt, se poate întâlni cu uşurinţă acel sentiment de insatisfacţie pe care mulţi îl experimentează, pentru că simt că le lipseşte ceva important şi merg în căutarea lui ca nişte rătăcitori fără ţintă. Doritori să găsească ceea ce să-i poată satisface, au nevoie să fie îndreptaţi spre cei mici, cei slabi, cei săraci pentru a înţelege în sfârşit ceea ce aveau nevoie cu adevărat. A-i întâlni pe săraci permite să se pună capăt multor nelinişti şi frici inconsistente, pentru a ajunge la ceea ce contează cu adevărat în viaţă şi ceea ce nimeni nu ne poate fura: iubirea adevărată şi gratuită. În realitate, săracii, înainte de a fi obiect al pomenii noastre, sunt subiecţi care ne ajută să ne eliberăm de laţurile neliniştii şi superficialităţii.

Un părinte şi învăţător al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, în ale cărui scrieri se întâlnesc denunţări puternice împotriva comportamentului creştinilor faţă de săraci, scria: „Dacă nu poţi crede că sărăcia te face să devii bogat, gândeşte-te la Domnul tău şi încetează să te mai îndoieşti de asta. Dacă el n-ar fi fost sărac, tu n-ai fi bogat; acest lucru este extraordinar, că din sărăcie a derivat bogăţie abundentă. Paul înţelege aici prin «bogăţii» cunoaşterea pietăţii, purificarea de păcate, dreptatea, sfinţirea şi alte mii de lucruri bune care ne-au fost date acum şi întotdeauna. Toate acestea le avem graţie sărăciei” (Omilii despre Scrisoarea a II-a către Corinteni, 17,1).

9. Textul apostolului la care se referă această a VI-a Zi Mondială a Săracilor prezintă marele paradox al vieţii de credinţă: sărăcia lui Cristos ne face bogaţi. Dacă Paul a putut da această învăţătură – şi Biserică s-o răspândească şi s-o mărturisească de-a lungul secolelor – este pentru că Dumnezeu, în Fiul său Isus, a ales şi a parcurs acest drum. Dacă el s-a făcut sărac pentru noi, atunci însăşi viaţa noastră este luminată şi transformată şi dobândeşte o valoare pe care lumea nu o cunoaşte şi nu o poate da. Bogăţia lui Isus este iubirea sa, care nu se închide în faţa nimănui şi merge în întâmpinarea tuturor, mai ales a celor care sunt marginalizaţi şi lipsiţi de cele necesare. Din iubire s-a despuiat de sine însuşi şi a asumat condiţia umană. Din iubire s-a făcut slujitor ascultător, până la moarte şi până la moartea pe cruce (cf. Fil 2,6-8). Din iubire s-a făcut „pâine a vieţii” (In 6,35), pentru că nimănui să nu-i lipsească necesarul şi să poată găsi hrana care hrăneşte pentru viaţa veşnică. Şi în zilele noastre pare dificil, aşa cum a fost odinioară pentru discipolii Domnului, să se accepte această învăţătură (cf. In 6,60); dar cuvântul lui Isus este clar. Dacă vrem ca viaţa să învingă asupra morţii şi demnitatea să fie eliberată din nedreptate, drumul este al său: înseamnă a urma sărăcia lui Isus Cristos, împărtăşind viaţa din iubire, frângând pâinea propriei existenţe cu fraţii şi surorile, începând de la cei din urmă, de la cei care duc lipsă de cele necesare, ca să fie făcută egalitate, săracii să fie eliberaţi de mizerie şi bogaţii de vanitate, ambele fără speranţă.

10. La 15 mai l-am canonizat pe fratele Charles de Foucauld, un om care, născut bogat, a renunţat la toate pentru a-l urma pe Isus şi a deveni cu el sărac şi frate al tuturor. Viaţa sa eremitică, mai întâi la Nazaret şi apoi în deşertul saharian, formată din tăcere, rugăciune şi împărtăşire, este o mărturie exemplară de sărăcie creştină. Ne va face bine să medităm asupra acestor cuvinte ale sale: „Să nu-i dispreţuim pe săraci, pe cei mici, pe muncitori; nu numai că ei sunt fraţii noştri în Dumnezeu, ci sunt şi cei care îl imită pe Isus în viaţa sa exterioară în mod perfect. Ei ni-l reprezintă perfect pe Isus, Muncitorul din Nazaret. Sunt primii născuţi dintre cei aleşi, cei dintâi chemaţi la leagănul Mântuitorului. Au fost compania obişnuită a lui Isus, de la naşterea sa la moartea sa […]. Să luăm pentru noi [condiţia] pe care el a luat-o pentru sine […]. Să nu încetăm niciodată să fim în toate săraci, fraţi ai săracilor, însoţitori ai săracilor, să fim cei mai săraci dintre săraci ca Isus şi ca el să-i iubim pe săraci şi să ne înconjurăm de ei” (Comentarii la Evanghelia lui Luca, Meditaţia 263)1. Pentru fratele Charles, acestea nu au fost numai cuvinte, ci stil concret de viaţă, care l-a făcut să împărtăşească darul vieţii însăşi cu Isus.

Această a VI-a Zi Mondială a Săracilor să devină o oportunitate de har, pentru a face o examinare personală şi comunitară a conştiinţei şi a ne întreba dacă sărăcia lui Isus Cristos este însoţitoarea noastră fidelă de viaţă.

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a VI-a Zi Mondială a Săracilor (duminica a XXXIII-a din Timpul de peste An, 13 noiembrie 2022)

Roma, „Sfântul Ioan din Lateran”, 13 iunie 2022, Comemorarea liturgică a Sfântului Anton de Padova

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Notă

1 Meditaţia nr. 263 despre Lc 2,8-20: C. DE FOUCAULD, La Bonté de Dieu. Méditations sur les saints Evangiles (1), Nouvelle Cité, Montrouge 1996, 214-216.


Cei care vor să încălzească inima și viața unui copil necunoscut o poate face și prin:

  • prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

  • prin PayPal/VISA/MASTERCARD/MAESTRO
sfantul-laurentiu-si-saracii

Ziua săracului, ziua speranței

Dăruiește

€10.00

Categorii:Papa Francisc, ziua mondiala a saracilorEtichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: