Rugăciunea
– întocmai ca iubirea și iertarea! –
trebuie să fie permanentă.
Necondiționată.
Plină de speranță
în Dumnezeu care nu dezamăgește niciodată
și în aproapele care se poate converti.
Roadele rugăciunii se văd în timp. (cf. Lc 18,1-8)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,1-8
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja: ² „Într-o cetate, era un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi căruia nu-i era ruşine de oameni. ³ Şi mai era în cetatea aceea o văduvă care venea la el şi-i spunea: «Fă-mi dreptate împotriva duşmanului meu!» ⁴ Dar, mult timp, el nu a voit. Apoi şi-a zis: «Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mi-e ruşine, ⁵ pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuşi dreptate văduvei acesteia, ca să nu vină şi să mă tot bată la cap»”. ⁶ Iar Domnul a zis: „Aţi auzit ce a spus judecătorul nedrept! ⁷ Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el, chiar dacă-i face să aştepte? ⁸ Vă spun că le va face dreptate repede. Dar când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?”

Cuvântul Domnului