Prea târziu te-am iubit…

Păstorul să fie discret atunci când tace și util atunci când vorbește, pentru a nu spune ceea ce ar trebui să nu spună și să treacă sub tăcere ceea ce ar trebui să fie dezvăluit. Un discurs imprudent induce în eroare, tot așa, o tăcere nepotrivită îi lasă într-o stare falsă pe cei care puteau să o evite. Adesea, păstorii imprudenți, de frică să nu piardă favoarea oamenilor, nu îndrăznesc să spună în mod liber ceea ce este drept și, pentru a vorbi despre Cristos care este adevărul, ei nu se mai preocupă de păzirea turmei cu iubire de păstori, ci ca niște mer­cenari. Ei fug atunci când vine lupul, ascunzându-se în tăcere…

Reproșul este o cheie. Ea deschide conștiința ca să vadă păcatul, care este adesea ignorat chiar și de cel care l-a comis. Pentru aceasta, Paul spune: Pentru ca să fie puternic și să îndrume la învățătura sănătoasă și să-i convingă pe potrivnici (Tit 1,9). Și profetul Malahia spune: Buzele preotului trebuie să păzească știința și din gura sa se caută învățătura, pentru că el este trimisul Domnului oștirilor (Mal 2,7). Pentru aceasta, Domnul avertizează prin gura lui Isaia: Strigă fără încetare, înalță-ți glasul ca o trâmbiță (Is 58,1).

Oricine ajunge la preoție își asumă misiunea de vestitor și înaintează strigând înainte de sosirea judecă­torului, care va veni după el cu un aspect teribil. Dar dacă preotul nu știe să îndeplinească slujirea predicării, el, vestitor mut cum este, cum își va face auzit glasul? Pentru aceasta, Duhul Sfânt s-a așezat asupra primilor păstori sub formă de limbi și i-a făcut imediat capabili, pe cei pe care el îi umpluse, să-l vestească.

Din Regula pastorală a sfântului Grigore cel Mare, papă
(Cartea 2, 4: PL 77, 30-31)