Ești creștin?

„Fiți tari și curajoși! 
Nu vă temeți și nu tremurați înaintea oamenilor, 
căci Domnul Dumnezeul tău merge cu tine: 
nu te va părăsi și nu te va abandona” (cf. Dt 31,6).

Cei care fac pregătire pentru primirea sacramentelor – prima Sfântă Împărtășanie, Mirul, Căsătoria – sunt întrebați: „Eşti creştin?”. Iar ei răspund hotărâți: „Da, sunt creştin prin harul lui Dumnezeu”. Apoi răsună o altă întrebare: „Cine este creştin adevărat?”. Iar răspunsul pe care îl oferă Catehismul Bisericii Catolice devine și răspunsul candidaților la sfintele sacramente: „Creştin adevărat este acela care, fiind botezat, crede şi mărturiseşte învăţătura creştină”. Crede și mărturisește. Atât? Pare puțin, dar oare eu sunt creștin adevărat? Tu ești? Tu crezi învățătura creștină? O și mărturisești? Și dacă o mărturisești, lumea te iubește sau te urăște?

Să recitim cu atenție evanghelia zilei și să încercăm să definim creștinul: cine este un creștin bun? Cine este un adevărat discipol al lui Cristos?

Creștinul adevărat este urât de lume, așa cum l-au urât și pe Cristos. Aceasta pentru că trebuia să se împlinească despre el cuvântul scris în Vechiul Testament, în Lege: „M-au urât fără motiv” (cf. In 15,25). Dacă lumea te privește cu ură, dacă lumea se îndepărtează de tine, nu căuta motiv: ajunge să fii un creștin bun, adevărat, unul dintre cei care cred și mărturisesc toată învățătura creștină. Și în același timp, să nu uităm că Isus a spus: „Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de bine”. Vai nouă, dacă toți oamenii ne vorbesc de bine: înseamnă că suntem creștini falși, înseamnă că nu pășim pe urmele Domnului (cf. Lc 6,25).

„Creștinul adevărat” este persecutat pentru că adevărul proclamat este incomod pentru cei care iubesc minciuna, falsitatea. Evanghelia, lumina lumii, este incomodă pentru cei care iubesc întunericul. Și să nu ne gândim că persecuțiile sunt toate sângeroase. Crucea pe care creștinul de astăzi este răstignit nu are întotdeauna forma crucii lui Cristos, însă rămâne mereu o cruce, o suferință, o persecuție, un martiriu pentru adevărul Evangheliei. Tu te simți persecutat? Cum? Ți se pare greu să fii creștin? De ce? Cum răspunzi în ceasul persecuției?


Noi știm că la ură trebuie să răspundem cu iubire, iar în timpul persecuțiilor trebuie să ne găsim forța de a rămâne neclintiți în credința noastră, observând cuvântul Domnului, păstrând cuvântul său. Iar fragmentul evanghelic propus pentru această zi are tocmai menirea de a ne încuraja pe această cale a rezistenței în fidelitate. Cristos nu vrea să ne descurajeze, dimpotrivă cuvântul său este o exortație, un îndemn la o mărturie plină de curaj. El cunoaște încercările care vor veni asupra noastră, dar cunoaște și faptul că împreună cu el vom ieși victorioși: „V-am spus acestea ca să aveți pace în mine. În lume veți avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea” (In 16,33).


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 15,18-21
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe mine m-a urât înainte de voi! 19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi este propriu, dar pentru că nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales din lume, pentru aceasta vă urăşte lumea. 20 Amintiţi-vă cuvântul pe care vi l-am spus: «Nu este sclavul mai mare decât stăpânul său!» Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi; dacă au păzit cuvântul meu, îl vor păzi şi pe al vostru. 21 Însă toate acestea vi le vor face din cauza numelui meu, pentru că nu-l cunosc pe cel care m-a trimis”.

Cuvântul Domnului

Dumnezeu are prieteni. Mulți!

Există lucruri pe care pur și simplu le crezi și nu ai nevoie de nicio demonstrație. Însă sunt și realități pe care, chiar și relatate de mai mulți martori, nu vrei să le crezi, nu le accepți ca fiind adevărate și strigi cu apostolul Toma: „Până nu văd, nu cred” (cf. In 20,24). Uneori negăm chiar și ceea ce vedem negru pe alb. Dubiul, îndoiala, necredința fac parte din ființa noastră și au rădăcini adânci în sufletul nostru.

Dacă privim în jurul nostru nu ne îndoim, de exemplu, că există și astăzi „oameni care şi-au închinat viaţa pentru numele Domnului nostru Isus Cristos” (Fap 15,26). Există astfel de oameni și pe unii dintre ei i-am și întâlnit. Poate chiar avem și prieteni printre cei „consacrați Domnului”. Până și cei care nu cred în Dumnezeu acceptă această realitate, convinși fiind că „fiecare face ce vrea cu viața lui”.

Însă „problemele” apar atunci când auzi că Dumnezeu „alege” oameni. Mai mult, pe cei aleși îi numește prieteni: „Dumnezeu are prieteni!” (cf. In 15,15). Și mai mult: Dumnezeu își dă viața pentru prietenii săi. Nu putem spune că toate acestea sunt ușor de crezut. De fapt, nici nu trebuie să fie ușor de crezut, ci trebuie să facem un efort pentru a înțelege și pentru a crede astăzi în vocație, prietenie și sacrificiu.

Dumnezeu alege, el își alege oamenii. Alege unii oameni, deși el i-ar dori pe toți ca mesageri ai săi. El vrea că toți oamenii să se iubească unii pe alții. El m-a ales pe mine și pe tine, însă noi îl alegem pe el? Tu l-ai ales pe Dumnezeu? Tu ești doar ales de Dumnezeu sau l-ai ales și tu pe Dumnezeu la rândul tău?

Privește spre Cristos. Astăzi el îți spune: „Tu ești prietenul meu”. Ferice de tine dacă poți spune cu toată inima: „Doamne, și tu ești prietenul meu! Te iubesc!”. Da, ferice de noi dacă, aleși fiind de Domnul, l-am ales și noi pe el și-l avem ca prieten. Fericiți suntem dacă Dumnezeu găsește în noi un om care aduce cinste numelui său. Fericiți suntem dacă cu adevărat putem spune împreună cu apostolul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal2,20).

Și nu în ultimul rând, foarte greu este să credem astăzi în puterea sacrificiului, în valoarea jertfei. Astăzi toți caută să trăiască, să se salveze pe ei înșiși, iar noi predicăm un Dumnezeu care s-a dat la moarte pentru ca omul să aibă viață (cf. In 3,16). Ne este greu să credem că Domnul s-a făcut om și a murit pentru ca omul să trăiască. Însă „noi suntem martori ai acestor lucruri” (cf. Fap 5,32; 1In 1,1-3). Aceasta este credința noastră și noi suntem fericiți să o putem mărturisi și, imitând exemplul lui Cristos, să ne jertfim pentru frații noștri.


„Credinţa care lucrează prin iubire” (Gal 5,6) 
este cea care ne ajută să înțelegem că 
unui Dumnezeu care ne-a ales 
trebuie să-i răspundem prin înnoirea minții, 
îmbrăcându-ne cu omul cel nou, 
în dreptate și adevăr (cf. Rom 12,2; Ef 4,24).


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 15,12-17
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu! 13 Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. 14 Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. 15 Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. 16 Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am pus ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veţi ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea. 17 Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul!”

Cuvântul Domnului