Învață-ne să trăim ceea ce ne rugăm…. 

Uneori când mă uit la mine – și mai ales în mine! – îmi dau seama că nici măcar după atâția ani de „credință” nu știu Tatăl nostru… De fapt, știu să-l spun, dar nu știu mereu să-l trăiesc… Privind în jur, fără nicio pretenție de competență infailibilă, am impresia că nu sunt singurul care încă nu a învățat să trăiască ceea ce se roagă. Suntem mulți și dăunăm credinței: nu suntem martori autentici ai Evangheliei.

Oare noi chiar știm „Tatăl nostru”? Oare chiar înțelegem și trăim ceea ce spunem? Sau doar spunem vorbe multe ca păgânii?

Acel „învață-ne să ne rugăm” rostit de apostoli, astăzi pare mai degrabă „Învață-ne să trăim ceea ce ne rugăm” rostit de noi, nevrednici slujitori. Astăzi știm să ne rugăm, adică știm să spunem rugăciuni, știm că Dumnezeu e tatăl nostru, dar nu trăim ca fiii săi și ca frați între noi… 

Iartă-ne, Doamne, că te numim tată fără să trăim ca fii! Iartă-ne că-ți spunem „Tăticule” fără să vedem în cel de lângă noi un „frățior” și în cea de lângă noi o „surioară”.

Învață-ne ca atunci când spunem „Tatăl nostru” să ne simțim cu adevărat fiii lui Dumnezeu și frați cu toți oamenii. Cu toți, nu doar cei care ne plac sau cu cei care sunt de acord cu noi și cu ideile noastre. Să fim frați mai mari pentru cei care întind mâinile spre noi, fără a uita să trăim ca frați mai mici, drăgăstoși, smeriți și nerăbdători să fim luați în brațe și ajutați de frații mai mari. 

Învață-ne ca atunci când spunem „Tatăl nostru care ești în ceruri” să începem să trăim cu adevărat pentru cer. Să visăm cerul. Să iubim cerul. Să-l așteptăm! Să muncim pământul în așa fel încât să producem roade și pentru cer. Să pășim printre oameni cu fapte pline de milostivire, fapte care indică o singură direcție, fapte care au o singură speranță, un singur dor: cerul!

Învață-ne ca atunci când spunem „Tatăl nostru… sfințească-se numele tău”, gândurile, cuvintele și faptele noastre să fie cu adevărat sfinte. Numele tău e sfânt: fă-ne să-l rostim cu venerație. Numele tău e sfânt: fă-ne să renunțăm la orice înjurătură, la orice cuvânt care umbrește strălucirea acestui nume. Pune, Tată, pe buzele noastre și în inima noastră numele tău cel de trei ori sfânt, căci sfânt ești tu în veci de veci, împreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt. Amintește-ne că sfințirea numelui tău cuprinde și sfințirea zilei tale, înseamnă și sfințirea duminicii prin participarea la sfânta Liturghie. 

Învață-ne ca atunci când spunem „Tatăl nostru… vie împărăția ta”, acea împărăție a păcii și a dreptății, a iubirii și a iertării, a binelui și a adevărului, să nu o așteptăm mânjiți de sânge, de nedreptate, de ură, de dușmănie, de răutate, de minciună. Să ne purificăm inima și să ne suflecăm mâinile și conștiința lucrând pentru împărăția Tatălui. Să nu uităm că noi suntem „moștenitorii” și că vom culege ceea ce semănăm. Învață-ne, Tată, să credem și să așteptăm plini de speranță și iubire Împărăția ta, viața veșnică. Învață-ne să conștientizăm ce mare har am primit: într-o lume pline de disperare, noi credem în viața veșnică, în Împărăția Tatălui veșnic. Ce binecuvântare această speranță!

Învață-ne ca atunci când spunem „Tatăl nostru… facă-se voia ta, precum în cer așa și pe pământ”, primul loc în care să ne dorim să se facă voia ta să fie inima și viața noastră. Voința ta să fie călăuza vieții noastre. Împlinirea voinței tale să fie forța noastră în orice împrejurare. Să nu ezităm niciodată să spunem asemenea Mariei: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38). 

Învață-ne ca atunci când spunem „Tatăl nostru… pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” să trăim plini de recunoștință pentru toate darurile materiale și spirituale. Mai mult: să fim generoși și să împărțim cu cei din jurul nostru pâinea noastră, să oferim din ceea ce avem și suntem. Să nu ne închidem ochii și inima în fața mâinilor întinse! Niciodată! Pâinea noastră – care este mereu darul tău! – să fie și pâinea fraților noștri. Mai bine săraci și flămânzi alături de ceilalți oameni care sunt frații noștri, decât bogați și sătui, dar singuri, părăsiți.

Învață-ne ca atunci când spunem „Tatăl nostru… iartă-ne greșelile, precum și noi iertăm greșiților noștri” să nu avem în inima noastră nicio urmă de ranchiună, de dușmănie. Oare ce s-ar alege de noi dacă ne-ai ierta așa cum iertăm noi celor care ne greșesc?! Ajută-ne să oferim cu adevărat iertare fraților noștri. Mai mult, să-i iubim și să ne rugăm pentru cei care ne-au făcut rău. Să trăim mereu convinși că și noi suntem iubiți și iertați. Să simțim mereu această mângâietoare atingere a iertării.

Învață-ne ca atunci când spunem „Tatăl nostru… nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău”, să evităm ocaziile de păcat. Să fugim, da, să fugim de ispite. Și să avem grijă să nu devenim ispită! Da, învață-ne mai ales să nu devenim niciodată noi înșine ispită pentru cei din jurul nostru. Să nu ducem pe nimeni la păcat, ci să trăim ca adevărați fii ai tăi, Tată sfânt care ești în ceruri și domnești pe pământ și în inima noastră. Amin!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 11,1-4
În acel timp, Isus se afla într-un loc oarecare şi se ruga. Când a terminat, unul dintre discipolii săi i-a spus: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm aşa cum Ioan i-a învăţat pe discipolii lui!” 2 Atunci le-a zis: „Când vă rugaţi, spuneţi: «Tată, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta! 3 Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea cea
de toate zilele 4 şi iartă-ne păcatele noastre, pentru că şi noi iertăm oricui ne greşeşte; şi nu ne duce în ispită!»”

Cuvântul Domnului

Formula magică: Nu știu (să mă rog)

Au existat timpuri când mai la tot pasul era folosită expresia: „Nu ştii, te învăţăm! Nu poţi, te ajutăm! Nu vrei, te obligăm”. „Nu știu” a devenit un fel de scuză pentru noi pe care o folosim ca pe o „formulă magică” cu care sperăm să putem ieși din diferite încurcături. Am ajuns până acolo încât uneori spunem „Nu știu!” chiar și atunci când este vorba despre rugăciune. Nu ne este întotdeauna străină expresia: „Nu știu să mă rog”. Ba chiar cântăm: „Ruga mea-i tăcere, altceva nu pot / Să îţi spun. Doamne, nu ştiu să mă rog. / Îţi ofer din suflet binele făcut / Şi voi rămâne în faţa ta tăcut”.

Este adevărat, trebuie să stăm în tăcere în fața Domnului și să lăsăm faptele bune să vorbească. Însă, ascultând fragmentul evanghelic din această zi, nu putem spune că nu știm să ne rugăm, că nu știm ce „cuvinte” să folosim pentru a ne înălța inima către Dumnezeu! Însuși Domnul ne spune: „Voi deci aşa să vă rugaţi” (Mt 6,9) și apoi, plin de tandrețe, ne invită să rostim primul cuvânt din rugăcinea noastră: „Tată”! Trebuie să te simți fiu în inima ta ca să te poți ruga, ca să poți striga: „Tată”!

Astăzi ne îndreptăm rugăciunea tocmai spre Dumnzeu, Tatăl nostru, cel care este în ceruri și care vrea să câștige un loc și pe acest pământ, pe care el l-a creat. Mai mult, vrea un loc în inima noastră, un loc în care să se simtă ca în cerul său măreț. Suntem dispuși să-i dăm inima noastră? Suntem dispuși să învățăm să ne rugăm?

Astăzi, împreună cu Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, strigăm şi noi: „Doamne, am vrea să ne împlineşti o rugăminte: vrem să ne înveţi să ne rugăm” (cf. Mc 10,35; 11,1). Am vrea să nu ne mai laşi să spunem: „Eu nu ştiu să mă rog” sau „Eu nu am timp să mă rog”. Doamne, când nu putem să ne rugăm din cauza neliniştilor din inima noastră, ajută-ne tu. Dă inimii noastre pacea ta dumnezeiască. Ajută-ne să simţim că suntem mereu în mâinile tale, că tu ne conduci şi ne călăuzeşti, indiferent ce se întâmplă în noi şi în jurul nostru. În mâinile tale, Doamne, este viaţa noastră şi a celor dragi ai noştri. Când avem Cuvântul tău nu putem spune: „Nu ştiu să mă rog”! Când tu, cel atotputernic, eşti alături de noi nu avem cum să spunem: „Nu pot să mă rog”! Iar când ne deschidem inimile ca să fie umplute de Duhul tău cel Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul, nu mai putem spune niciodată: „Nu vreau să mă rog”. Cu tine şi în tine ştim, vrem şi putem să ne rugăm, după exemplul celei ce strigă cu noi „Iată slujitoarea Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38).

Dacă un om are în casă o Biblie, atunci nu poate să mai spună: „Eu nu ştiu să mă rog!”. Sute de rugăciuni sunt cuprinse în cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare îşi poate găsi propria rugăciune adecvată timpului, vârstei, necesităţilor, stării.

Roagă-te folosind cuvântul lui Dumnezeu.
Simte-te fiu
și vorbește cu Dumnezeu numindu-l „Tată”,
„Tatăl nostru”.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 6,7-15
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii care cred că vor fi ascultaţi pentru vorbăria lor! 8 Aşadar, să nu vă asemănaţi cu ei, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie înainte ca să-i cereţi! 9 Voi deci aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău! 10 Vie împărăţia ta! Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ! 11 Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi 12 şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri! 13 Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de Cel Rău!» 14 Căci dacă voi iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru ceresc vă va ierta, 15 însă, dacă nu-i veţi ierta pe oameni, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre”.

Cuvântul Domnului

Prea târziu te-am iubit...

Cum sa ne rugamAu existat timpuri când mai la tot pasul era folosită expresia: „Nu ştii, te învăţăm! Nu poţi, te ajutăm! Nu vrei, te obligăm”. „Nu știu” a devenit un fel de scuză pentru noi pe care o folosim ca pe o „formulă magică” cu care sperăm să putem ieși din diferite încurcături. Am ajuns până acolo încât uneori spunem „Nu știu!” chiar și atunci când este vorba despre rugăciune. Nu ne este întotdeauna străină expresia: „Nu știu să mă rog”. Ba chiar cântăm: „Ruga mea-i tăcere, altceva nu pot / Să îţi spun. Doamne, nu ştiu să mă rog. / Îţi ofer din suflet binele făcut / Şi voi rămâne în faţa ta tăcut”.

Este adevărat, trebuie să stăm în tăcere în fața Domnului și să lăsăm faptele bune să vorbească. Însă, ascultând fragmentul evanghelic din această zi, nu putem spune că nu știm să ne rugăm, că nu știm ce…

Vezi articolul original 990 de cuvinte mai mult

Despre prietenie…

Prietenia este una dintre cele mai plăcute mângâieri de care se poate bucura inima omului. Prietenia adevărată se atinge greu, unii spun că mult mai greu decât iubirea, mai ales dacă ne gândim la „iubirile” care vin și pleacă, aceasta în timp ce prietenii adevărați rămân pentru totdeauna alături de tine și în inima ta. Să ne amintim în această zi de prietenii noștri, să refacem istoria prieteniilor noastre: cum i-am cunoscut, cum le-am fost și ne-au fost alături? Cine este prietenul nostru cel mai bun?…

Prea târziu te-am iubit...

prietenia steinhardtEste copleșitoare imaginea unui Dumnezeu înconjurat de prieteni, imaginea unui Dumnezeu căruia tocmai noi, nevrednicii, îi suntem prieteni! Domnul ne-a ales să-i fim prieteni și astfel, printre zecile de frământări care ne iau cu asalt viața, strecoară în fiecare zi în inima noastră picături de fericire și de liniște. Dumnezeu ne iubește, iar „noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care o are faţă de noi” (1In 4,16).

Prietenia este una dintre cele mai plăcute mângâieri de care se poate bucura inima omului. Prietenia adevărată se atinge greu, unii spun că mult mai greu decât iubirea, mai ales dacă ne gândim la „iubirile” care vin și pleacă, aceasta în timp ce prietenii adevărați rămân pentru totdeauna alături de tine și în inima ta. Să ne amintim în această zi de prietenii noștri, să refacem istoria prieteniilor noastre: cum i-am cunoscut, cum le-am fost și ne-au fost alături?…

Vezi articolul original 1.143 de cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat: