Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Rămâi cu noi, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite

Posted by Paxlaur pe 11/04/2012

„Rămâi cu noi, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite” (Lc 24,29)

De Cristos cel viu nu te saturi niciodată.
Ţi-e drag să-l simţi.
Ţi-e drag să-l asculţi.
Ţi-e drag să-ţi pleci capul la pieptul lui şi să stai aşa, lipit de el, nepăsător de scurgerea timpului spre veşnicie.
Ţi-e atât de drag încât strigi „Rămâi cu noi, Doamne, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite”,
iar noaptea suntem vulnerabili fără tine, în întuneric cel rău caută să ne sfâşie ca un leu ce stă la pândă în ascunzişuri.
Rămâi cu noi acum când am intrat în cursul firesc al zilelor ieşind din atmosfera sărbătorilor
şi riscăm să ne îndepărtăm de tine, de prezenţa ta, de iubirea ta.
Rămâi cu noi şi fă să te recunoaştem zilnic la frângerea pâinii Euharistice.
Rămâi cu noi şi fă să ne umplem de emoţii şi tresăltări de fericire când ne vorbeşti în sfânta Evanghelie.
Rămâi cu noi şi fă să răsune şi din viaţa noastră aceeaşi nedumerire atunci când suntem orbiţi de patimi:
„Nu ne ardea oare inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” (Lc 24,32).

De tine, Doamne, nu mă satur niciodată.
Ţie, Doamne, îţi strig rămâi cu mine.
După tine se înflăcărează inima mea, căci eşti atât de viu, atât de real, atât de milostiv şi răbdător cu mine.
Rămâi cu mine!
Rămâi cu mine să ne prindă apusul împreună, eu în rugăciune, tu în ascultarea rugii mele;
eu implorând iertarea, tu dăruindu-mi cu îmbelşugare îndurarea ta;
eu vărsând lacrimi pentru păcatele mele, tu ştergându-mi picurii de pe obraji cu mâna ta cea făcătoare de minuni.
Rămâi cu mine, eu să m-așez uşor la pieptul tău iar tu să-ţi strecori cu grijă braţul în jurul meu ca într-o strângere ocrotitoare de nedesfăcut;
eu să-ţi ascult bătăile inimii iar tu să-mi şopteşti că toate sunt pentru mine;
eu să-ţi sărut pieptul ce încă poartă urmele rănilor şi a suliţei ce l-a străpuns, iar tu să faci să izvorască şi asupra mea sânge şi apa, baia curăţirii mele.
Rămâi cu mine, Doamne, iar răsăritul să ne găsească îmbrăţişaţi, eu nevătămat de atacurile celui rău iar tu privindu-mă cu nesaţ aşa cum un tată îşi soarbe din priviri copilul nou-născut, purificat;
eu să mă uimesc de forţa soarelui şi biruinţa luminii asupra întunericului, de biruinţa vieţii asupra morţii iar tu să-mi spui că acum e rândul meu să fiu lumina lumii şi sarea pământului;
eu zâmbitor şi senin pentru încrederea pe care o ai în mine iar tu plin de fericire pentru viaţa pe care am pus-o în mâinile tale.

Rămâi cu mine, Doamne, şi fii viu în mine.
Rămâi cu mine pentru că de tine nu mă satur niciodată.

Comentariu rugăciune pe marginea textului Lc 24, 13-35:

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca
13 A treia zi, după moartea lui Isus, doi ucenici mergeau către un sat numit Emaus, situat la două ore de mers din Ierusalim, 14 şi vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. 15 Pe când vorbeau şi discutau aprins, Isus însuşi s-a apropiat şi a început să meargă cu ei. Însă ochii lor erau ţinuţi să nu-l cunoască. 17 Isus le-a zis: „Despre ce vorbeaţi între voi pe drum?” Atunci ei, foarte trişti, s-au oprit.18 Unul dintre ei, cu numele Cleofa, i-a răspuns: „Oare tu eşti singurul dintre toţi cei care au fost la Ierusalim, care nu cunoaşte cele petrecute acolo zilele acestea?” 19 El i-a întrebat: „Ce anume?” I-au răspuns: „Cele despre Isus din Nazaret, care era profet puternic prin faptele şi cuvintele sale în faţa lui Dumnezeu şi a întregului popor; 20 arhiereii şi mai marii poporului l-au trădat, au cerut să fie condamnat la moarte şi să fie răstignit. 21 Noi speram că el va fi eliberatorul lui Israel şi iată, astăzi este deja a treia zi de când s-au petrecut toate acestea. 22 Ba mai mult, nişte femei de-ale noastre ne-au şi speriat; ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, 23 dar n-au găsit trupul lui; atunci au venit să ne spună că le-au apărut şi nişte îngeri, care le-au spus că el trăieşte. 24 Unii dintre ai noştri au mers la mormânt şi au găsit că cele spuse de femei erau adevărate, dar pe el nu l-au văzut”. 25Atunci Isus le-a zis: „Aşadar, tot n-aţi înţeles! Cât de greoi sunteţi la inimă, ca să credeţi toate cele spuse de profeţi! 26 Nu trebuia oare ca Mesia să sufere toate acestea pentru a intra în slava sa?” 27Şi, începând cu Moise şi continuând cu toţi profeţii, le-a dovedit din toată Scriptura cele care se refereau la el. 28 Când s-au apropiat de satul în care mergeau, Isus s-a făcut că merge mai departe.29 Dar ei s-au străduit să-l reţină: „Rămâi cu noi, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite”. A intrat deci şi a rămas cu ei. 30 Şi, pe când stătea cu ei la masă, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o. 31 Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut din ochii lor.32 Iar ei şi-au zis unul către altul: „Nu ne ardea oare inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” 33 Şi imediat s-au ridicat de la masă şi s-au întors la Ierusalim. Acolo i-au găsit pe cei unsprezece apostoli, adunaţi cu ai lor, 34 care le-au zis: „E adevărat, Domnul a înviat şi i s-a arătat lui Simon Petru”. 35 La rândul lor, au povestit ce li s-a întâmplat pe drum şi cum l-au cunoscut la frângerea pâinii.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

2 răspunsuri to “Rămâi cu noi, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite”

  1. cta said

    Tulburatoare aceasta rugaciune izvorata din preaplinul intelegerii si ravnei si iubirii desavarsirii!
    Ori de cate ori o ascult e ca si cum atunci as asculta-o prima data, si face brazda adanca in pamantul inimii mele! Subscriu si-mi alatur si eu ruga:”Ramai cu noi Doamne, ca ziua e pe sfarsite si se lasa seara!”
    Christos a Inviat!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: