Canonul 1085:
§ 1. Invalide matrimonium attentat qui vinculo tenetur prioris matrimonii, quamquam non consummati.
§ 2. Quamvis prius matrimonium sit irritum aut solutum qualibet ex causa, non ideo licet aliud contrahere, antequam de prioris nullitate aut solutione legitime et certo constiterit.§ 1. Attenta invalidamente il matrimonio chi è legato dal vincolo di un matrimonio precedente, anche se non consumato.
§ 2. Quantunque il matrimonio precedente sia, per qualunque causa, nullo o sciolto, non per questo è lecito contrarne un altro prima che si sia constatata legittimamente e con certezza la nullità o lo scioglimento del precedente.§ 1. Cine este ţinut de legământul unei căsătorii anterioare, chiar neconsumate, atentează invalid căsătoria.
§ 2. Deşi căsătoria anterioară este invalidă sau desfăcută, indiferent din ce motiv, nu urmează de aici că este permis să se încheie o altă căsătorie înainte de a se fi constatat în mod legal şi cert nulitatea sau desfacerea căsătoriei anterioare.
Prin impedimentum vinculi o ligaminis (legământul unei căsătorii anterioare) se înțelege interzicerea încheierii unei noi căsătorii atunci când există deja încheiată o căsătorie anterioară încheiată în mod valid. Acest canon transpune în lege canonică o lege de drept divin natural şi revelat. Impedimentul de legământ („vinculum”) este un impediment de drept divin natural, deoarece este legat de proprietăţile esenţiale ale căsătoriei: unitatea şi indisolubilitatea (cf. can. 1056), confirmat şi de dreptul divin pozitiv sau revelat (cf. Gen 2,24; Mt 19,39; Mc 10,2-12; Lc 16,18; 1Cor 7.4,10 şi 39; Ef. 5,32; Rom 7,3; cf. Ioan Tamaș, Compendiu de drept canonic, Sapienta, Iasi 2013, 413). Fiind un impediment de drept natural nu poate beneficia de dispensă și totodată are valoare și pentru cei nebotezați care au încheiat căsătoria după legile și obiceiurile existenta în țara, cultura și religia lor.
Printre motivele care cer această unitate este și principiul perfectei egalități care trebuie să existe între soți. Dacă bărbatul ar avea mai multe soții (poligamie) sau femeia mai mulți soți (poliandrie), această egalitate ar fi violată pentru că în cazul poligamiei dăruirea de sine din partea fiecărei femei ar fi totale, în timp ce din partea bărbatului ar fi doar parțială, întrucât ar fi împărțit între mai multe femei; aceeași situație de inegalitate ar fi și în cazul poliandriei când dăruirea de sine a fiecărui bărbat ar fi totală, în timp ce dăruirea de sine a femeii ar fi doar parțială, fiind nevoită să se împartă între mai mulți bărbați.
Dincolo de această observație referitoare la principiul egalității și al dăruirii de sine în mod total, pentru ca acest impediment să existe și să împiedice o căsătorie trebuie să se întrunească două condiții obiective:
- validitatea căsătoriei precedente. Este necesar ca precedenta căsătorie să fi fost încheiată în mod valid. De subliniat în acest caz că validă nu este doar căsătoria religioasă încheiată între două persoane botezate, ci validă este și căsătoria civilă încheiată între două persoane nebotezate. În schimb, conform legii ecleziastice, nu este considerată validă căsătoria civilă încheiată de acele persoane care erau obligate să respecte și forma canonică, adică să se căsătorească și religios, după cum prevede can. 1117.
- să nu fi fost desfăcută căsătoria anterioară. Pentru a împiedica o nouă căsătorie este necesar ca precedenta căsătorie, chiar dacă nu a fost consumată, să subziste. Altfel spus este necesar ca legătura anterioară să nu fi încetat fie prin moartea unuia dintre soți, fie prin legitima desfacere a căsătoriei prevăzută în sistemul canonic: dispensa acordată de Pontiful Roman pentru căsătoria neconsumată (propter ratum et non consummatum, cf. can. 1142); privilegiul paulin (can. 1143, § 1); privilegiul credinței sau privilegiul petrin (cf. can. 1148-1149).
De evidențiat faptul că divorțul civil nu desface legământul matrimonial: „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă” (Mt 19,6).
În caz de dubiu asupra existenței sau a validității căsătoriei anterioare nu se poate celebra o nouă căsătorie înainte de a se fi constatat în mod legal și cert desfacerea sau nulitatea căsătoriei anterioare, căsătorie care, conform canonului 1060, se bucură de ocrotirea dreptului (favor iuris: în caz de dubiu, căsătoria trebuie considerată validă până la proba contrarie). Dovada o constituie documentele autentice: sentinţa de nulitate pronunţată de tribunalul ecleziastic; rescriptul de dispensă din partea Pontifului Roman; certificatul de deces (când lipseşte certificatul autentic de deces, trebuie să se procedeze conform can. 1707).
Legat de acest impediment sunt foarte actuale și mult controversate discuțiile privind situația celor divorțați și recăsătoriți, în mod deosebit participarea lor la sacramente: spovadă și împărtășanie. Sinodul familiilor propus de papa Francisc, sinod care este încă în desfășurare, va aduce cu siguranță noi lumini și clarificări asupra situației trăite de credincioșii divorțați. Însă această temă va fi subiectul unui viitor articol, anticipând faptul că fiecare situație trebuie să se bucure de o analiză separată, de un discernământ călăuzit de legea supremă a Bisericii: Evanghelia și mântuirea sufletului. Totodată este foarte important ca fiecare preot, păstor și întreaga comunitate a credincioșilor să-i ajute pe cei care trec prin această dramă a divorțului să nu se simtă rupți de Biserică. Indiferent de statutul lor, indiferent de starea interioară, fiecare botezat este chemat să fie parte din Biserică, să se implice în viața Bisericii: să asculte Cuvântul Domnului, să participe la sfânta Liturghie, chiar și atunci când nu se pot împărtăși, să practice rugăciunea comună și personală, să facă fapte de caritate, să-și educe copii în dreptate și credință creștină, implorând în toate harul și ajutorul Domnului. La rândul său, Biserica se roagă pentru fiecare credincios, mai ales pentru cei aflați în suferință. Biserica se roagă pentru noi, mijlocește pentru noi toți și ne susține pe toți în credință, speranță și dragoste.
Lasă un comentariu