Consangvinitatea!

Canonul 1091: Impedimentul de consangvinitate (rudenia de sânge)

§ 1. Consangvinitatea în linie dreaptă face căsătoria nulă între toţi ascendenţii şi descendenţii, atât legitimi, cât şi naturali.

§ 2. În linia colaterală, căsătoria este nulă până la al patrulea grad inclusiv.

§ 3. Impedimentul de consangvinitate nu se multiplică.

§ 4. Să nu se permită niciodată căsătoria dacă există vreun dubiu că părţile sunt consangvine în vreun grad al liniei drepte sau în gradul al doilea al liniei colaterale.

§ 1. In linea recta consanguinitatis matrimonium irritum est inter omnes ascendentes et descendentes tum legitimos tum naturales.

§ 2. In linea collaterali irritum est usque ad quartum gradum inclusive.

§ 3. Impedimentum consanguinitatis non multiplicatur.

§ 4. Numquam matrimonium permittatur, si quod subest dubium num partes sint consanguineae in aliquo gradu lineae rectae aut in secundo gradu lineae collateralis.

§1. Nella linea retta della consanguineità è nullo il matrimonio tra tutti gli ascendenti e i discendenti, sia legittimi sia naturali.

§2. Nella linea collaterale il matrimonio è nullo fino al quarto grado incluso.

§3. L’impedimento di consanguineità non si moltiplica.

§4. Non si permetta mai il matrimonio, se sussiste qualche dubbio che le parti siano consanguinee in qualunque grado della linea retta o nel secondo grado della linea collaterale.

consangvinitateÎn Cartea Leviticului citim aceste cuvinte, această lege considerată sacră nu doar de evrei, ci de toate popoarele din antichitate, lege prin care familia era protejată de „greșeli” fatale, de tot ceea ce ar fi putut să o distrugă:

„Să țineți legile mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul cel care vă sfințește.

Oricine îi blestemă pe tatăl său și pe mama sa, să fie dat la moarte: i-a blestemat pe tatăl său și pe mama sa. Sângele lui este asupra lui.

Dacă un om comite adulter cu femeia altuia – dacă comite adulter cu soția aproapelui său – să fie dați la moarte și adulterul și adultera.

Dacă un om se culcă cu soția tatălui său și descoperă goliciunea tatălui său, să fie dați la moarte amândoi: sângele lor este asupra lor.

Dacă un om se culcă cu nora sa să fie dați la moarte amândoi: au făcut o ticăloșie; sângele lor este asupra lor.

Dacă un bărbat se culcă cu un bărbat cum s-ar culca cu o femeie, să fie dați la moarte amândoi: au făcut un lucru abominabil. Sângele lor este asupra lor.

Dacă un om ia o soție și pe mama ei, este o nelegiuire: să-i ardă în foc pe el și pe ele ca nelegiuirea aceasta să nu fie în mijlocul vostru.

Dacă un om aduce în patul său un animal, să fie dat la moarte, iar animalul să-l ucideți.

Dacă o femeie se apropie de un animal ca să se împreuneze cu el, să fie ucisă și femeia și animalul: să fie dați la moarte. Sângele lor este asupra lor.

Dacă un om ia pe sora sa, fiica tatălui său sau fiica mamei lui, dacă îi vede goliciunea și ea o vede pe a lui, este o mișelie; să fie nimiciți sub ochii fiilor poporului lor; el a descoperit goliciunea surorii lui și își va purta vinovăția.

Dacă un om se culcă cu o femeie în timpul ciclului ei și-i descoperă goliciunea, dacă-i descoperă izvorul și ea își descoperă scurgerea sângelui ei, amândoi să fie nimiciți din mijlocul poporului lor.

Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale nici a surorii tatălui tău, căci este descoperită ruda sa de sânge. Ei își vor purta vinovăția.

Dacă un om se culcă cu mătușa sa, a descoperit goliciunea unchiului său; își vor purta păcatul: să moară fără copii.

Dacă un om ia pe soția fratelui său, este o impuritate; a descoperit goliciunea fratelui său: să nu aibă copii…

Să nu umblați după obiceiurile poporului păgân pe care îl alung dinaintea voastră; căci ei au făcut toate aceste lucruri și m-am dezgustat de ei, și v-am spus: «Voi veți moșteni țara lor și eu v-o voi da ca să o moșteniți: este o țară în care curge lapte și miere». Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v-am pus de o parte dintre popoare…

Iar voi să-mi fiți sfinți, căci eu, Domnul, sunt sfânt!” (Lev 19,8-21.23-24.26).

Fără a ieși din contextul istoric și cultural în care a fost scris acest text, fără a intra în dezbaterile asupra pedepsei cu moartea (împotriva căreia a vorbit zilele acestea și papa Francisc în fața Congresului American!), vreau să medităm asupra acestui impediment: consangvinitatea.

Acest impediment, printr-o lungă și binecuvântată tradiție, nu există doar în dreptul canonic, ci și în dreptul civil și se bazează pe motive morale și sociale, cât și pe motive de eugenie. Chiar și în societatea timpurilor moderne când multe legi au fost „desacralizate” și încălcate, fiind considerate depășite, puțini sunt cei care au îndrăznit să se atingă de sacralitatea acestei legi rămasă tabu: nimeni nu se poate căsători cu mama sau tata, bunicul sau bunica, nepotul sau nepoata, sora sau fratele său etc.

Când vorbim despre acest impediment în dreptul canonic, el este pus în primul rând pentru a ocroti sfințenia familiei și puritatea obiceiurilor matrimoniale, dar și pentru a promova o mai mare solidaritate între oameni, eliminând „egoismul de clan”, fie că vorbim de clanuri formate pe structuri sociale sau etice sau etnice sau religioase etc. Acestor motivații li se adaugă, atât în dreptul civil, cât și în cel canonic, elementele de caracter biologic și bioetic. Așa cum s-a demonstrat de nenumărate ori și după cum dau mărturie cei care se confruntă cu astfel de cazuri, căsătoriile între consangvini devin foarte des problematice sub aspect genetic.

Codul de Drept Canonic prezintă deja în canonul 108 consangvinitatea calculată pe bază de linii și de grade. Consangvinitatea sau rudenia de sânge este legătura de rudenie ce uneşte persoanele care provin din acelaşi autor comun (stipes). Fundamentul consangvinităţii nu este căsătoria, ci naşterea, fie că ne referim la nașterea apărută în cadrul unei căsătorii legitime sau ilegitime, valide sau invalide, sau în urma oricărui fel de unire trupească în afara căsătoriei.

Consangvinitatea se calculează pe bază de linii şi grade.

Linia este seria de persoane care îşi trag originea, prin naştere, din acelaşi autor comun şi poate fi:

– dreaptă, când persoanele provin una din alta (tată, fiu, nepot/fiul fiului sau al fiicei);

– colaterală, când persoanele au acelaşi autor comun, dar nu provin una din alta (fraţii şi surorile, unchiul şi nepotul, verişorii şi verişoarele).

Linia dreaptă poate fi ascendentă (tată, bunic, străbunic) sau descendentă (fiu, nepot, strănepot).

Gradul exprimă distanţa între persoanele consangvine. În linia dreaptă există atâtea grade câte generaţi sunt, autorul comun nefiind luat în calcul. Prin urmare:

– între tată şi fiu, consangvinitate de gradul I;

– între bunic şi nepot, de gradul II;

– între bunic şi strănepot, de gradul III.

În linia colaterală, există atâtea grade câte persoane sunt în cele două linii luate împreună. Prin urmare:

– între frate şi soră, consangvinitate de gradul II;

– între unchi şi nepot, de gradul III;

– între unchi şi strănepot, de gradul V;

– între verii primari, de gradul IV;

– între verii secundari, de gradul VI.

Consangvinitatea în linie dreaptă face căsătoria nulă între toţi ascendenţii şi descendenţii, atât legitimi, cât şi naturali. În linie colaterală, căsătoria este nulă până la al patrulea grad inclusiv. Consangvinitatea este impediment dirimant la căsătorie, indiferent dacă provine dintr-o căsătorie validă sau dintr-o unire nelegitimă.

Consangvinitatea în linie dreaptă, primul grad (tată-fiică, mamă-fiu), este în mod cert de drept divin natural. După toate probabilităţile, este de drept divin natural şi consangvinitatea în celelalte grade ale liniei drepte, precum şi în gradul al doilea, în linie colaterală (frate-soră). În aceste cazuri Biserica nu poate dispensa. Nu este permisă niciodată căsătoria dacă există vreun dubiu că părţile sunt consangvine în vreun grad al liniei drepte sau în gradul al doilea al liniei colaterale. Dubiul poate exista în cazul celor născuţi din relaţii extraconjugale. În celelalte cazuri, ordinariul locului poate dispensa, dar sunt necesare motive mai grave şi mai temeinice cu cât gradul de consangvinitate este mai apropiat.

Închei prezentarea acestui impediment, reluând un text din Exortaţia apostolică Familiaris Consortio a suveranului pontif Ioan Paul al II-lea despre îndatoririle familiei creştine în lumea de astăzi (22 noiembrie 1981), nr. 18-19:

Iubirea, începutul şi forţa comuniunii

18. Familia, întemeiată şi însufleţită de iubire, este o comunitate de persoane: soţii, părinţii, copiii, rudele. Prima misiune a familiei este de a trăi cu fidelitate realitatea comuniunii prin asumarea rolului constant de a dezvolta o comuniune autentică de persoane.

Principiul interior, forţa permanentă şi ţelul ultim al acestei îndatoriri este iubirea: aşa cum fără iubire, familia nu este o comunitate de persoane, la fel, fără iubire, familia nu poate trăi, nu poate creşte şi nu se poate perfecţiona ca o comunitate de persoane. Ceea ce am scris în enciclicaRedemptor hominis îşi află aplicarea originară şi privilegiată tocmai în familia ca atare: „Omul nu poate trăi fără iubire. Rămâne pentru sine o fiinţă de neînţeles, viaţa lui este lipsită de sens, dacă nu este scoasă în relief de iubire, dacă nu se întâlneşte cu iubirea, dacă nu o experimentează şi nu şi-o face proprie, dacă nu ia parte vie la iubire”45.

Iubirea dintre bărbat şi femeie în Căsătorie şi, în formă derivată şi amplificată, iubirea între membrii aceleaşi familii – între părinţi şi copii, între fraţi şi surori, între rude – este însufleţită şi împinsă pas cu pas de un dinamism interior neîncetat, care duce familia la o comuniune, din ce în ce mai profundă şi mai intensă, fundamentul şi sufletul comunităţii conjugale şi familiale.

Unitatea indivizibilă a comuniunii conjugale

19. Prima comuniune este aceea care se creează şi se dezvoltă între soţi: bazaţi pe forţa legăturii de iubire conjugală, bărbatul şi femeia „nu mai sunt doi, ci un singur trup”46 şi sunt chemaţi să crească mereu în comuniunea lor prin fidelitatea zilnică faţă de promisiunea matrimonială de totală dăruire reciprocă.

Această comuniune conjugală îşi are rădăcinile în complementaritatea naturală care există între bărbat şi femeie şi se alimentează prin voinţa personală a celor doi soţi de a duce la îndeplinire întregul program de viaţă, ceea ce au şi ceea ce sunt: pentru aceasta, o asemenea comuniune este rodul şi semnul unei exigenţe profund umane. Dar Dumnezeu îşi asumă, în Cristos Domnul, această exigenţă umană, o întăreşte, o purifică şi o ridică, ducând-o la perfecţiune cu sacramentul Căsătoriei: Duhul Sfânt, revărsat în celebrarea sacramentală, oferă soţilor creştini darul unei comuniuni noi de iubire, care este imaginea vie şi reală a acelei uniri cu totul speciale care face din Biserică indivizibilul trup mistic al lui Cristos Domnul.

Darul Duhului Sfânt este poruncă de viaţă pentru soţii creştini şi, în acelaşi timp, impuls stimulator pentru ca în fiecare zi să progreseze spre o unire reciprocă, mereu mai bogată, la toate nivelurile – unirea trupurilor, a caracterelor, a inimilor, a minţii şi a voinţei, a sufletelor47 – dezvăluind în felul acesta Bisericii şi lumii noua comuniune de iubire, dăruită de harul lui Cristos.

O atare comuniune este radical contrazisă de poligamie, care neagă în mod direct planul originar al lui Dumnezeu, şi aceasta pentru că este contrară demnităţii personale egale a bărbatului şi a femeii, care se dăruiesc în Căsătorie cu o iubire totală, de aceea unică şi exclusivă. Aşa cum scrie Conciliul Vatican II: „Demnitatea personală egală ce trebuie recunoscută bărbatului şi femeii în afecţiunea lor reciprocă şi deplină face să apară limpede unitatea căsătoriei confirmată de Domnul”48.


Aici puteți citi și despre alte impedimente:

Canonul 1083: Impedimentul de vârstă

Canonul 1084: Impedimentul de impotență

Canonul 1085: Impedimentul de legământ matrimonial

Canonul 1086: Impedimentul de disparitate de cult

Canonul 1087: Impedimentul de hirotonire

Canonul 1088: Impedimentul de vot public de castitate

Canonul 1089: Impedimentul de răpire („raptus”)

Canonul 1090: Impedimentul de crimă


Bibliografie:

Arroba Conde M. J. (ed.), Manuale di diritto canonico, Lateran University Press, Città del Vaticano 2014.

Chiappetta L., Il codice di Diritto Canonico. Commento giuridico-pastorale, Roma 20123.

Tamaș I. (trad.),Codul de drept canonic: textul oficial și traducerea în limba română, Sapientia, Iași 2012.

Tamaș I., Compendiu de drept canonic, Sapientia, Iasi 2013.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: