Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

E bine de știut…și, mai ales, de trăit!!!

Posted by Paxlaur pe 03/09/2015

femeie in rugaciuneCătre veneratul frate,

Mons. Rino Fisichella,

preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări

Apropierea Jubileului Extraordinar al Milostivirii îmi permite să focalizez câteva puncte asupra cărora consider că este important să intervin pentru a permite să fie celebrarea Anului Sfânt pentru toţi credincioşii un adevărat moment de întâlnire cu milostivirea lui Dumnezeu. De fapt, este dorinţa mea ca Jubileul să fie experienţă vie a apropierii Tatălui, aproape pentru a atinge cu mâna duioşia sa, pentru ca să se învigoreze credinţa fiecărui credincios şi astfel mărturia să devină tot mai eficace.

În primul rând, gândul meu se îndreaptă către toţi credincioşii care în fiecare dieceză, sau ca pelerini la Roma, vor trăi harul Jubileului. Doresc ca indulgenţa jubiliară să ajungă pentru fiecare ca experienţă genuină a milostivirii lui Dumnezeu, care iese în întâmpinare tuturor cu faţa Tatălui care primeşte şi iartă, uitând complet păcatul comis. Pentru a trăi şi a dobândi indulgenţa, credincioşii sunt chemaţi să facă un scurt pelerinaj spre Poarta Sfântă, deschisă în fiecare catedrală sau în bisericile stabilite de episcopul diecezan, şi în cele patru Bazilici Papale la Roma, ca semn al dorinţei profunde de adevărată convertire. La fel, dispun ca în sanctuare unde s-a deschis Poarta Milostivirii şi în bisericile care în mod tradiţional sunt identificate ca jubiliare să se poată dobândi indulgenţa. Este important ca acest moment să fie unit, înainte de toate, cu sacramentul Reconcilierii şi cu celebrarea sfintei Euharistii ca o reflexie asupra milostivirii. Va fi necesar să se însoţească aceste celebrări cu mărturisirea de credinţă şi cu rugăciunea pentru mine şi pentru intenţiile pe care le port în inimă pentru binele Bisericii şi al lumii întregi.

În afară de asta, mă gândesc la cei care din diferite motive nu vor avea posibilitate să meargă la Poarta Sfântă, în primul rând bolnavii şi persoanele bătrâne şi singure, adesea în condiţii că nu pot ieşi din casă. Pentru ei va fi de mare ajutor să trăiască boala şi suferinţa ca experienţă de apropiere de Domnul care în misterul pătimirii, morţii şi învierii sale arată calea maestră pentru a da sens durerii şi singurătăţii. A trăi cu credinţă şi speranţă bucuroasă acest moment de încercare, primind împărtăşania sau participând la sfânta Liturghie şi la rugăciunea comunitară, chiar şi prin diferitele mijloace de comunicare, va fi pentru ei modul de a dobândi indulgenţa jubiliară. Gândul meu se îndreaptă şi spre cei închişi, care experimentează limitarea libertăţii lor. Jubileul a constituit mereu oportunitatea unei mari amnistii, destinată să implice atâtea persoane care, deşi merită pedeapsă, totuşi au conştientizat nedreptatea săvârşită şi doresc cu sinceritate să se insereze din nou în societate aducând contribuţia lor onestă. La toţi aceştia să ajungă în mod concret milostivirea Tatălui care vrea să fie aproape de cei care au mai multă nevoie de iertarea sa. În capelele închisorilor vor putea dobândi indulgenţa şi de fiecare dată când vor trece prin uşa celulei lor, îndreptându-şi gândul şi rugăciunea către Tatăl, fie ca acest gest să însemne pentru ei trecerea prin Poarta Sfântă, pentru că milostivirea lui Dumnezeu, capabilă să transforme inimile, este în măsură să transforme şi gratiile în experienţă de libertate.

Am cerut ca Biserica să redescopere în acest timp jubiliar bogăţia conţinută în faptele de milostenie trupească şi sufletească. De fapt, experienţa milostivirii devine vizibilă în mărturia de semne concrete aşa cum însuşi Isus ne-a învăţat. De fiecare dată când un credincios va trăi una sau mai multe dintre aceste fapte personal, va dobândi cu siguranţă indulgenţa jubiliară. De aici angajarea de a trăi din milostivire pentru a dobândi harul iertării complete şi exhaustive prin forţa iubirii Tatălui care nu-l exclude pe nimeni. De aceea va fi vorba despre o indulgenţă jubiliară deplină, rod al evenimentului însuşi care este celebrat şi trăit cu credinţă, speranţă şi caritate.

În sfârşit, indulgenţa jubiliară poate să fie dobândită şi pentru cei care au decedat. Cu ei suntem legaţi prin mărturia de credinţă şi caritate pe care ne-au lăsat-o. Aşa cum îi amintim în celebrarea euharistică, tot aşa putem, în merele mister al comuniunii sfinţilor, să ne rugăm pentru ei, pentru ca faţa milostivă a Tatălui să-i elibereze de orice rămăşiţă de păcat şi să-i poată aduna la sine în fericirea care nu are sfârşit.

Una dintre gravele probleme ale timpului nostru este desigur raportul modificat cu viaţa. O mentalitate foarte răspândită a făcut de acum să se piardă cuvenita sensibilitate personală şi socială faţă de primirea unei vieţi noi. Drama avortului este trăită de unii cu o conştiinţă superficială, aproape nedându-şi seama de răul foarte grav pe care îl comportă un asemenea act. În schimb, mulţi alţii, deşi trăiesc acest moment ca pe o înfrângere, consideră că nu au alt drum de parcurs. Îndeosebi, mă gândesc la toate femeile care au recurs la avort. Cunosc bine condiţionările care le-au dus la această decizie. Ştiu că este o dramă existenţială şi morală. Am întâlnit atâtea femei care purtau în inima lor cicatricea datorită acestei alegeri grele şi dureroase. Ceea ce s-a întâmplat este profund nedrept; şi totuşi, numai înţelegerea acestui fapt în adevărul său poate să permită să nu se piardă speranţa. Iertarea lui Dumnezeu pentru oricine s-a căit nu poate să fie negată, mai ales atunci când cu inimă sinceră se apropie de sacramentul Spovezii pentru a dobândi reconcilierea cu Tatăl. Şi pentru acest motiv am decis, în pofida oricărui lucru împotrivă, de a acorda tuturor preoţilor pentru Anul Jubiliar facultatea de a dezlega de păcatul de avort pe cei care l-au săvârşit şi, fiind căiţi din inimă, cer iertarea pentru asta. Preoţii să se pregătească pentru această mare misiune ştiind să conjuge cuvinte de primire genuină cu o reflecţie care să ajute la înţelegerea păcatului comis, şi să indice un parcurs de convertire autentică pentru a ajunge la perceperea iertării adevărate şi generoase a Tatălui care reînnoieşte toate cu prezenţa sa.

O ultimă consideraţie se îndreaptă spre acei credincioşi care din diferite motive se simt mai bine să frecventeze bisericile în care slujesc preoţii din Fraternitatea „Sfântul Pius al X-lea”. Acest An Jubiliar al Milostivirii nu exclude pe nimeni. Din diferite părţi, câţiva confraţi episcopi mi-au spus despre buna lor credinţă şi practică sacramentală, unită însă cu dificultatea de a trăi o condiţie dificilă din punct de vedere pastoral. Am încredere că în viitorul apropiat se pot găsi soluţiile pentru a recupera comuniunea deplină cu preoţii şi superiorii Fraternităţii. Între timp, determinat de exigenţa de a corespunde binelui acestor credincioşi, prin propria mea dispoziţie stabilesc ca aceia care, în timpul Anului Sfânt al Milostivirii, se vor apropia pentru a celebra sacramentul Reconcilierii la preoţii din Fraternitatea „Sfântul Pius al X-lea”, vor primi în mod valid şi licit dezlegarea de păcatele lor.

Având încredere în mijlocirea Maicii Milostivirii, încredinţez ocrotirii sale pregătirea acestui Jubileu extraordinar.

Din Vatican, 1 septembrie 2015

Franciscus

Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc
adresată preşedintelui Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări
în apropierea Jubileului Extraordinar al Milostivirii (1 septembrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: