Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

”Arta” de a purta și folosi „mărgelele”!

Posted by Paxlaur pe 07/10/2015

sfantul rozariuÎntr-o zi de iarnă, pe când eram ceva mai mic, cu câțiva ani înainte de a intra în seminar, în drumul de la școală spre casă, vreo 3-4 „băiețași de cartier” m-au ajuns din urmă hotărâți să mă jefuiască. Îmi amintesc că aveam o haină destul de modestă și un ghizdan care nu anunța mare bogăție. Totuși au vrut să-mi ia tot ce aveam prin buzunare… De cărțile din ghiozdan și atunci, ca și acum, „băieții buni care le știu pe toate” nu erau interesați. Voiau doar bunurile sau banii din buzunare, bani pe care un școlar de obicei nu-i are… sau pe atunci nu-i avea(m). Tot ce au găsit în buzunarele mele cred că era o batistă (nu era încă timpul șervețelelor nazale) și un rozariu. De fapt, despre această întâmplare mi-am amintit voind să scriu astăzi despre rozariu. Îmi amintesc că mi-au luat rozariul, l-au privit străini de însemnătatea lui, și mi l-au aruncat pe jos, zicându-mi: „Poți să-ți păstrezi mărgelele, amărâtule!”. Și m-au lăsat în pace, m-au lăsat să-mi ridic „mărgelele” și să plec. Mi-au luat până la urmă doar căciula, un „amărât” de fes. Doar era de „datoria” lor să ia un trofeu, altfel nu se simțeau împliniți. Nu mi-au luat „mărgelele” pentru că încă nu apăruse moda în care „băiețașii” își atârnau la gât rozariul pe post de amuletă sau podoabă ornamentală. Eu am fost bucuros că nu mi-au furat „mărgelele”. Era un rozariu „misionar”, unul de sârmă cu bobițele în 5 culori. Acel rozariu avea valoare deosebită pentru mine fiind un dar primit de la un prieten bun. Apoi l-am prețuit și mai mult considerând că m-a salvat în acel moment, că m-a ocrotit de o violență ce-mi părea inevitabilă.

Rozariul… o armă, un scut, un ajutor purtat în buzunar, purtat la gât, agățat în multe mașini. Îmi amintesc de oamenii dragi din viața mea care mi-au strecurat prima dată „șiragul de mărgele” printre degete și m-au învățat să spun „Bucură-te, Marie…”. Îmi amintesc de bucuria de a spune o decadă în biserica parohială atunci când se recita rozariul, fie dimineața, fie seara. Îmi amintesc de eforturile de a învăța cele trei mistere (bucurie, durere și slavă), la care apoi sfântul Ioan Paul al II-lea, plin de dragoste față de Preacurata și inspirat de Duhul Sfânt, a adăugat misterele de lumină.

Cred că rozariul este „obiectul de cult” cel mai prezent în case, în biserici, în buzunarele și mașinile creștinilor. Dar rozariile au început să apară și în situații deloc legate cu viața de credință și cu valoarea acestui obiect: este purtat de tineri prin discoteci, este agățat ornamental prin baruri etc. În această confuzie desacralizatoare, ce mai înseamnă rozariu pentru mulțimea de oameni care-l folosesc? Mii de tineri și-l pun la gât fără să vadă în el altceva decât „mărgele”, obiect de podoabă vestimentară, amuletă etc. Ce este rozariul pentru noi și pentru cei din jurul nostru: șirag de mărgele? Amuletă? Obiect „sacru”? Ce facem noi pentru a reda rozariului valoarea și locul pe care trebuie să îl ocupe în viața oamenilor și a Bisericii?

Știu că este exagerat să vorbim despre profanarea rozariului și să încadrăm folosirea lui abuzivă și străină de rugăciune în rândul celor menționați de canonul 1376: „Cine profanează un lucru sacru, mobil sau imobil, să fie sancționat cu o pedeapsă justă”. Nu ne putem încadra aici vorbind despre rozariu și profanarea lui pentru că, deși binecuvântat, nu este un lucru sacru, consacrat, așa cum este, de exemplu, un potir, o patenă etc. Nu ne încadrăm, așadar, în termenii acestui canon și nu ne putem aștepta ca toți cei care „profanează” un rozariu să fie sancționați cu o pedeapsă ferendae sententiae obligatorie, fie medicinală, fie expiatoare, așa cum prevede canonul mai sus amintit. Cu toate acestea suntem la limitele acestui canon: bunurile binecuvântate, în vederea cultului sau a rugăciunii, trebuie tratate cu respect și ar trebui folosite în alte scopuri profane. Unii pot obiecta imediat spunând că toate acele rozarii, purtate în toate locurile și în toate ocaziile care nu au nimic în comun cu rugăciunea, nu sunt de fapt nici măcar binecuvântate, deci nu au nicio valoarea religioasă. Este adevărat: fără binecuvântare, nu se pot încadra în obiecte religioase. Însă pentru cei care cred, pentru cei care știu și cunosc valoarea rozariului, este o durere să vezi „profanat” ceea ce ar trebui să fie purtat cu demnitate și folosit pentru rugăciune, folosit pentru a atrage binecuvântarea lui Dumnezeu asupra celui ce strecoară cu venerație printre degete delicatele bobițe. Sau suntem imuni la folosirea greșită a obiectelor care de obicei erau pentru rugăciune?! Riscul este ca și în viața noastră să se strecoare acel indiferentism prin care nu mai dăm importanță la ce și cum sunt folosite obiectele, religioase sau nu. Iar de aici mai este doar un pas până la atingerea indiferentismului față de cum sunt folosite și tratate sacramentele și persoanele. Să nu uităm cuvântul lui Isus: „Cine este vrednic de încredere în cele mai mici lucruri este vrednic şi în cele mari, iar cine este necinstit în cele mai mici lucruri, este necinstit şi în cele mari” (Lc 16,10).

Mai multă lumină asupra obiectelor de cult – binecuvântarea și folosirea lor – aduce canonul 1171: „Lucrurile sacre, care sunt destinate cultului divin prin dedicare sau binecuvântare, să fie tratate cu respect și să nu fie folosite în scopuri profane sau improprii, chiar dacă aparțin unor persoane private”. Rozariul, primind (de obicei!) doar o binecuvântare invocativă, nu intră în categoria lucrurilor sacre așa cum sunt ele strict catalogate de legislator, însă valoarea/însemnătatea lui spirituală trebuie apărată de orice tip de profanare făcută fie cu rea credință, fie din ignoranță.

Este bine de știut: „Consacrarea este un sacramental constitutiv prin care o persoană este consacrată în mod stabil în slujba lui Dumnezeu (consacrarea fecioarelor; instituirea în slujirea de acolit sau de lector etc.), ori un lucru este destinat, prin ungerea cu uleiuri sacre, cultului divin (potirul, patena etc.). Dacă este vorba despre o biserică sau un altar, consacrarea este numită dedicare. … Prin binecuvântarea constitutivă, un lucru, prin folosirea de uleiuri sacre (biserică, altar) sau fără uleiuri (oratoriu, capelă, cimitir etc.), este destinat cultului divin. Prin binecuvântarea invocativă, sunt cerute bunăvoinţa şi ocrotirea lui Dumnezeu asupra persoanelor, locurilor, obiectelor, animalelor etc., fără ca acestea să devină persoane sau lucruri sacre” (Tamaș I., Compendiu de drept canonic, Sapientia, Iași 2013, 452).

Revenind la rozariul nostru, în această zi dedicată Sfintei Fecioare Maria, Regina sfântului Rozariu, să ne angajăm mai mult în „ocrotirea” acestui însemn religios. Să fim noi primii care redăm acestui obiect locul și demnitatea cuvenită, purtându-l ca un adevărat obiect destinat rugăciunii. Să fim noi cei care facem cunoscut și celorlalți ce înseamnă acest obiect, purtat de multe ori fără a i se cunoaște originea și scopul pentru care a fost inventat. Să vorbim despre rozariu. Să-l purtăm cu cinste! Și totodată să ne rugăm sfântul Rozariu și pentru cei care nu se roagă. Să nu lăsăm ca rozariul să rămână doar un șirag de mărgele sau o amuletă. Să cerem, prin mijlocirea Preacuratei, ca folosirea rozariului să fie doar spre sfințirea celor care îl poartă și îl folosesc.

O, Marie, Regina sfântului Rozariu, roagă-te pentru noi.


PS. În rugăciunile noastre, să păstrăm mereu gingășia cu care Domnul ne privește, acea gingășie și iubire care transpare atât din Cartea profetului Iona, cât și din cuvintele prin care Isus ne-a învățat să ne rugăm Tatăl nostru. Să ne amintim astăzi cât de mare este harul de a-l putea numi pe Dumnezeu „tată”, tatăl nostru… Să ne privim ca frați. Să ne rugăm unii pentru alții. Să ne rugăm sfântul Rozariu pentru întoarcerea păcătoșilor și să ne bucurăm cu tot sufletul pentru cei care se convertesc. Să nu fim triști ca Iona, ci să ne bucurăm de harul și mila Domnului pentru noi și pentru frații noștri.


Miercuri, 7 octombrie 2015 

Miercuri din saptamâna a 27-a de peste an
Sf. Fc. Maria, Regina Rozariului **
Iona 4,1-11; Ps 85; Lc 11,1-4

LECTURA I
Ţie-ţi este milă de un ricin şi mie cum să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare?
Citire din cartea profetului Iona 4,1-11
În zilele acelea, când a văzut că Dumnezeu îi iartă pe locuitorii din Ninive, lui Iona i-a părut foarte rău şi s-a înfuriat. 2 El s-a rugat Domnului şi a zis: „Vezi, Doamne, oare nu acesta era cuvântul meu când eram în ţara mea şi aveam de gând să fug la Tarşiş? Căci ştiam că tu eşti îndurător şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi regreţi răul. 3 Acum, Doamne, ia viaţa de la mine, căci e mai bine să mor decât să fiu viu!” 4 Domnul i-a zis: „Este oare bună furia ta?” 5 Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat la est de cetate. Şi-a făcut o colibă şi a stat sub ea, la umbră, ca să vadă ce va fi cu cetatea. 6 Domnul Dumnezeu a făcut să crească un ricin care a crescut peste Iona, să facă umbră deasupra capului lui şi să-l elibereze de starea sa rea. Iona s-a bucurat foarte mult pentru ricin. 7 Dumnezeu a trimis un vierme la revărsatul zorilor, acesta a ros ricinul şi s-a uscat.8 Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt arzător de la răsărit. Soarele lovea capul lui Iona şi a leşinat. Atunci a cerut să moară şi a zis: „E mai bine să mor decât să fiu viu!” 9Dumnezeu i-a zis lui Iona: „Faci bine că te mânii pentru un ricin?” Şi el a spus: „Da, fac bine că mă mânii până la moarte”. 10 Domnul i-a zis: „Ţie îţi este milă de un ricin pentru care nu ai muncit şi pe care nu l-ai crescut, care într-o noapte a răsărit şi într-o noapte a pierit. 11 Iar mie să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu ştiu care-i stânga şi care-i dreapta şi animale multe?”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 85(86),3-4.5-6.9-10 (R.: 15b)
R.: Doamne, tu eşti îndurător şi plin de milostivire.

3 Ai milă de mine, Doamne,
către tine strig toată ziua!
4 Fă să se bucure sufletul slujitorului tău,
căci eu înalţ sufletul meu către tine, Doamne! R.

5 Căci tu, Doamne, eşti bun şi iertător,
plin de îndurare faţă de cei care te cheamă.
6 Pleacă-ţi urechea, Doamne, la rugăciunea mea;
ia aminte la glasul cererii mele! R.

9 Toate neamurile pe care le-ai făcut vor veni,
se vor prosterna în faţa ta, Doamne, şi vor cinsti numele tău,
10 pentru că eşti mare şi săvârşeşti lucruri minunate,
tu singur eşti Dumnezeu! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Rom 8,15bc
(Aleluia) Aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: „Abba, Tată!” (Aleluia)

EVANGHELIA
Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 11,1-4
În acel timp, Isus se afla într-un loc oarecare şi se ruga. Când a terminat, unul dintre discipolii săi i-a spus: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm aşa cum Ioan i-a învăţat pe discipolii lui!” 2 Atunci le-a zis: „Când vă rugaţi, spuneţi: «Tată, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta! 3 Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea cea de toate zilele 4 şi iartă-ne păcatele noastre, pentru că şi noi iertăm oricui ne greşeşte; şi nu ne duce în ispită!»”

Cuvântul Domnului


Bibliografie:

Arroba Conde M. J. (ed.), Manuale di diritto canonico, Lateran University Press, Città del Vaticano 2014.

Chiappetta L., Il codice di Diritto Canonico. Commento giuridico-pastorale, Roma 20123.

Tamaș I. (trad.),Codul de drept canonic: textul oficial și traducerea în limba română, Sapientia, Iasi 2012.

Tamaș I., Compendiu de drept canonic, Sapientia, Iași 2013.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: