Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Să ne ținem de mână pentru a păși printre oameni fără să-i călcăm

Posted by Paxlaur pe 29/11/2015

incredere„Constat neîncetat că, atunci când ne gândim la ce vrem să facem în viață, avem tendința să ne poticnim gândindu-ne la ce nu avem, în loc să apreciem ceea ce avem… Să zicem că vrem să pregătim micul dejun și-avem câte ceva în frigider. Vrem să facem cel mai gustos mic dejun cu putință, pe care să-l savurăm apoi împreună. Dar închipuie-ți că, în loc să facem asta, noi spunem: Aș vrea cârnați picanți, dar n-avem, așa că nu o să mai iau micul dejun. Sau: Vreau fulgi de ovăz, dar nu sunt, deci nu mai mănânc. Asta facem noi în viață. Fie spunem: Nu am destul timp, așa că nu mai fac nimic; sau N-am destui bani, deci nu mai fac nimic; ori Nu sunt specialist în mase plastice, așa că nu mai fac nimic; sau Nu sunt destul de iluminat, deci nu mai fac nimic.

În loc de toate astea, am putea să zicem: Okay (sic!), nu am cârnați și nici fulgi de ovăz, dar am niște ardei, un ou, cereale și parmezan. Apoi pregătim masa, o mâncăm, ne place, în timp ce, dacă am sta cu mâinile în sân și ne-am plânge că n-avem ingrediente, n-am mai mânca nimic și am muri de foame. Așa trebuie să procedezi și-n viață. Uită-te ce ingrediente ai, fă din ele cea mai bună masă cu putință și împarte-o și cu ceilalți. Dacă pregătești masa doar pentru tine, plăcerea nu mai e aceeași. E un gest simplu, ca atunci când saluți pe stradă un om fără adăpost. Folosește-ți ingredientele și treci la acțiune” (Jeff Bridges și Bernie Glassman, The Dude și maestrul Zen, Humanitas 2014, 132-133).

Uneori este atât de greu să străbați un drum numai cu ceea ce ai. Ți se pare prea puțin. Imposibil să reușești. Ne este atât de frică de eșec, încât considerăm că este mai bine să nu mai facem nimic. Frica ne amăgește: decât să ne poticnim la mijlocul drumului mai bine nu pornim. Dacă nu ne vor ajunge resursele?! Dacă… Și iar dacă… Iar Crăciunul, întâlnirea cu Pruncul sfânt născut la Betleem, pare atât de departe, înfricoșător de departe.

Avem nevoie de un Advent al curajului. Avem nevoie de curaj pentru a păși spre Crăciun cu ceea ce suntem, cu ceea ce avem. Isus din Nazaret vrea să pregătim această sărbătoare cu tot ceea ce viața ne-a pus la dispoziție până acest moment. Crăciunul se pregătește cu ceea ce ai, nu cu ceea ce ai vrea să ai sau cu ceea ce au alții.

Avem nevoie de curaj și lumină. Avem nevoie de curaj pentru a învinge ispita abandonului înainte de a începe lupta. Fără curajul de a începe cu ceea ce avem, cu ceea ce suntem nu vom reuși să ne bucurăm de această așteptare a Crăciunului și cu atât mai puțin de prezența Mântuitorului.

Avem nevoie de curaj și lumină pentru a învinge pericolul nostru cel de toate zilele: zbuciumul între perfecțiune și descurajare. Suntem visători. Vrem perfecțiunea. Nu o atingem, insistăm o dată, poate chiar de două, trei ori. Apoi ne descurajăm. Mai mult, trecem de la exigențe la răutate. Devin exigenți cu noi înșine. Apoi devenim exigenți mai ales cu ceilalți. Vrem să găsim în ceilalți „realizările” cu care să umplem lipsurile noastre. Aruncăm asupra lor umbrele noastre, lipsurile și limitele noastre, pentru că vrem două lucruri: fie să ajungă la perfecțiune, dar cu noi agățați de ei (poate chiar cu noi pe umerii lor!); fie să nu ajungă nici ei la perfecțiunea a cărei neatingere ne-a furat liniștea și pacea și somnul și zâmbetul nevinovat. Fără lumina inimii și curajul de a ne accepta așa cum suntem, cu ceea ce avem, devenim răi, foarte răi!

Într-un timp deja încercat din toate părțile, ne descoperim răi, nemulțumiți de ceea ce putem realiza cu propriile ingrediente. Este adevărat că nemulțumirea, dorința de mai mult, de mai bine, chiar de perfecțiune nu este rea în sine. Dimpotrivă, de cele mai multe ori este bună și ne poate purta spre mari realizări. Însă devine un mare rău atunci când nu mai vedem nimic bun în celălalt și în jurul nostru. De aceea trebuie să profităm de acest început și să ne deschidem ochii și inima. Să cerem iertare pentru greșelile noastre față de cei din jur. Să regretăm că nu am văzut și binele. Să ne purificăm inima pentru a vedea mai limpede binele din noi și din jurul nostru, binele și frumosul din viața celuilalt. De aceea trebuie să ne purificăm la acest început de drum și să cerem harul de a folosi bine și la maxim toate ingredientele pe care le avem, tot ceea ce suntem.

Să ne bucurăm în aceste zile de ceea ce avem și să nu privim la ceea ce ne lipsește. Și la fel să facem și în viața celor din jurul nostru: când privim la aproapele, să vedem și binele pe care-l face, nu doar răul sau lipsurile.

Să ne rugăm. Să ne rugăm mai mult. Și să ne apropiem de oameni, prin rugăciuni și gesturi concrete. Să ne rugăm:

Doamne, dăruiește-ne curaj și lumină

pentru a accepta diversitatea;

pentru a fi milostivi;

pentru a te căuta și imita;

pentru a începe să mergem spre tine, după tine;

pentru a ne (re)cunoaște limitele;

pentru a (ne) cere iertare;

pentru a ne schimba inima;

pentru a ne lăsa îmbrățișați și corectați;

pentru a plânge;

pentru a ierta;

pentru a vedea și aprecia mai ales ceea ce avem, nu ceea ce ne lipsește;

pentru a ne bucura de oameni;

pentru a spune întotdeauna adevărul;

pentru a îmbrățișa și corecta;

pentru a lucra de partea binelui;

pentru a fugi de rău;

pentru a lupta împotriva descurajării;

pentru a crede;

pentru a nu ne călca în picioare;

pentru a (ne) certa;

pentru a fi exigenți mai întâi cu noi înșine și abia apoi cu ceilalți;

pentru a-i iubi mai ales pe cei mici, săraci și suferinzi;

pentru a fi simpli;

pentru a dărui fără a aștepta;

pentru a căuta și vizita;

pentru a râde;

pentru a ne ține de mână;

pentru a citi o carte bună;

pentru a ajuta;

pentru a dărui flori;

pentru a consola;

pentru a folosi bine timpul;

pentru a nu ne izola;

pentru a ne face prieteni (buni);

pentru a vedea un film bun;

pentru a fi pașnici;

pentru a construi;

pentru a sădi speranță;

pentru a spune nu în fața răului;

pentru a ne plimba liberi de gânduri și frici;

pentru a îngenunchea;

pentru a accepta misterul;

pentru a ne atinge sufletul;

pentru a iubi timpul trecut, prezent și cel care ne-a mai rămas;

pentru a iubi viața;

pentru a ne ridica;

pentru a alerga spre tine și spre oameni;

pentru a aprecia tot ceea ce ni se întâmplă bun.

Dă-ne, Doamne, curajul să ne bucurăm de acest timp de pregătire. Dă-ne lumină, Doamne. Luminează-ne cărările minții pentru a păși printre oameni fără să-i călcăm. Dă-ne curajul să ne prindem de mână și împreună să mergem spre tine. Dăruiește-ne curajul de a pune în comun ceea ce avem pentru a construi o lume mai bună, mai pașnică, plină de zâmbet și speranță.

Vă doresc tuturor un Advent plin de lumină și de curaj. Să avem zile de har și de împliniri.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Să ne ținem de mână pentru a păși printre oameni fără să-i călcăm”

  1. angela said

    Doamne ajuta-ne .
    Va doresc zile pline de har, binecuvintate .
    Multumesc.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: