Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Atingerea dulce şi suavă a iertării

Posted by Paxlaur pe 10/12/2015

milostivi ca tatal_Jubileul MilostiviriiIubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Ieri am deschis aici, în bazilica „Sfântul Petru”, Poarta Sfântă a Jubileului Milostivirii, după ce am deschis-o deja în catedrala din Bangui, în Centrafrica. Astăzi aş vrea să reflectez împreună cu voi asupra semnificaţiei acestui An Sfânt, răspunzând la întrebarea: De ce un Jubileu al Milostivirii? Ce înseamnă asta?

Biserica are nevoie de acest moment extraordinar. Nu spun: este bun pentru Biserică acest moment extraordinar. Spun: Biserica are nevoie de acest moment extraordinar. În epoca noastră de schimbări profunde, Biserica este chemată să ofere contribuţia sa specială, făcând vizibile semnele prezenţei şi apropierii lui Dumnezeu. Şi Jubileul este un timp favorabil pentru noi toţi, deoarece contemplând Milostivirea Divină, care depăşeşte orice limită umană şi străluceşte în întunericul păcatului, putem deveni martori mai convinşi şi eficienţi.

A ne îndrepta privirea spre Dumnezeu, Tată milostiv, şi spre fraţii care au nevoie de milostivire înseamnă a ne îndrepta atenţia asupra conţinutului esenţial al Evangheliei: Isus, Milostivirea făcută trup, care face vizibil pentru ochii noştri marele mister al iubirii trinitare a lui Dumnezeu. A celebra un Jubileu al Milostivirii echivalează cu a pune din nou în centrul vieţii noastre personale şi a comunităţilor noastre specificul credinţei creştine, adică pe Isus Cristos, pe Dumnezeul cel milostiv.

Aşadar, un An Sfânt pentru a trăi milostivirea. Da, iubiţi fraţi şi surori, acest An Sfânt ne este oferit pentru a experimenta în viaţa noastră atingerea dulce şi suavă a iertării lui Dumnezeu, prezenţa sa alături de noi şi apropierea sa mai ales în momentele de necesitate mai mare.

Aşadar, acest Jubileu este un moment privilegiat pentru ca Biserica să înveţe să aleagă numai„ceea ce îi place mai mult lui Dumnezeu”. Şi, ce anume „îi place mai mult lui Dumnezeu”? A-i ierta pe fiii săi, a avea milostivire faţă de ei, pentru ca şi ei să poată ierta la rândul lor pe fraţi, strălucind ca făclii ale milostivirii lui Dumnezeu în lume. Asta e ceea ce îi place mai mult lui Dumnezeu. Sfântul Ambroziu, într-o carte de teologie pe care a scris-o despre Adam, ia istoria creaţiei lumii şi spune că Dumnezeu în fiecare zi, după ce a făcut un lucru – luna, soarele sau animalele – spune: „Şi Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Dar când l-a făcut pe bărbat şi pe femeie, Biblia spune: „A văzut că era foarte bun”. Sfântul Ambroziu se întreabă: „Dar de ce spune «foarte bun»? De ce Dumnezeu este atât de mulţumit după crearea bărbatului şi a femeii?”. Pentru că la sfârşit avea pe cineva să ierte. Este frumos acest lucru: bucuria lui Dumnezeu este să ierte, fiinţa lui Dumnezeu este milostivire. Pentru aceasta în acest an trebuie să deschidem inimile, pentru ca această iubire, această bucurie a lui Dumnezeu să ne umple pe toţi de această milostivire. Jubileul va fi un „timp favorabil” pentru Biserică dacă vom învăţa să alegem „ceea ce îi place mai mult lui Dumnezeu”, fără a ceda ispitei de a crede că există ceva care este mai important sau prioritar. Nimic nu este mai important decât a alege „ceea ce îi place mai mult lui Dumnezeu”, adică milostivirea sa, iubirea sa, duioşia sa, îmbrăţişarea sa, mângâierile sale!

Şi necesara operă de reînnoire a instituţiilor şi structurilor Bisericii este un mijloc care trebuie să ne conducă să trăim experienţa vie şi dătătoare de viaţă a milostivirii lui Dumnezeu care, singură, poate garanta Bisericii să fie acea cetate aşezată pe un munte care nu poate să rămână ascunsă (cf. Mt 5,14). Străluceşte numai o Biserică milostivă! Dacă, şi numai pentru un moment, ar trebui să uităm că milostivirea este „ceea ce îi place mai mult lui Dumnezeu”, orice efort al nostru ar fi zadarnic, pentru că am deveni sclavi ai instituţiilor noastre şi ai structurilor noastre, oricât de reînnoite ar putea să fie. Dar am fi mereu sclavi.

„A simţi puternic în noi bucuria că am fost regăsiţi de Isus, care ca Bun Păstor a venit ca să ne caute pentru că ne-am rătăcit” (Omilia la Primele Vespere ale Duminicii Îndurării Divine, 11 aprilie 2015): acesta este obiectivul pe care Biserica îl are în acest An Sfânt. Astfel vom întări în noi certitudinea că milostivirea poate contribui realmente la edificarea unei lumi mai umane. În special în aceste timpuri ale noastre, în care iertarea este un oaspete rar în locurile vieţii umane, chemarea la milostivire devine mai urgentă, şi asta în orice loc: în societate, în instituţii, în muncă precum şi în familie.

Desigur, cineva ar putea să obiecteze: „Dar, părinte, Biserica, în acest An, n-ar trebui să facă ceva mai mult? Este corect a contempla milostivirea lui Dumnezeu, dar există multe nevoi urgente!”. Este adevărat, este mult de făcut, şi eu cel dintâi nu încetez să amintesc asta. Însă trebuie ţinut cont că, la rădăcina uitării milostivirii, este mereu iubirea proprie. În lume, aceasta ia forma căutării exclusive a propriilor interese, a plăcerilor şi onorurilor unite cu voinţa de a acumula bogăţii, în timp ce în viaţa creştinilor se travesteşte adesea în ipocrizie şi în mondenitate. Toate aceste lucruri sunt contrare milostivirii. Mişcările iubirii proprii, care fac străină milostivirea în lume, sunt aşa de multe şi numeroase încât adesea nu mai suntem în stare nici măcar să le recunoaştem ca limite şi ca păcat. Iată pentru ce este necesar să recunoaştem că suntem păcătoşi, pentru a întări în noi certitudinea milostivirii divine. „Doamne, eu sunt un păcătos; Doamne, eu sunt o păcătoasă: vino cu milostivirea ta”. Aceasta este o rugăciune foarte frumoasă. Este un rugăciune uşor de spus în fiecare zi: „Doamne, eu sunt un păcătos; Doamne, eu sunt o păcătoasă: vino cu milostivirea ta”.

Iubiţi fraţi şi surori, îmi doresc ca, în acest An Sfânt, fiecare dintre noi să aibă experienţa milostivirii lui Dumnezeu, pentru a fi martori ai „ceea ce îi place mai mult Lui”. Sunt naivi cei care cred că asta poate să schimbe lumea? Da, omeneşte vorbind sunt nebuni, dar „nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii” (1Cor 1,25).

Franciscus

Audienţa generală de miercuri, 9 decembrie 2015

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Anunțuri

2 răspunsuri to “Atingerea dulce şi suavă a iertării”

  1. angela said

    DOAMNE, EU SUNT UN PACATOS ;DOAMNE, EU SUNT O PACATOASA ; VINO CU MILOSTIVIREA TA. AMIN .
    Multumesc

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: