Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Pentru ca planul lui Dumnezeu să fie mereu şi mai deplin actualizat

Posted by Paxlaur pe 28/02/2016

Wesley Newborn 021wmBiserica este conştientă, desigur, şi de multiplele şi complicatele probleme pe care le întâlnesc astăzi în multe ţări soţii în a-şi împlini rolul lor de transmiţători responsabili ai vieţii. Biserica recunoaşte şi problema gravă a exploziei demografice, aşa cum se prezintă în diferitele părţi ale lumii, împreună cu implicaţiile morale ce le comportă.

Cu toate acestea, Biserica reţine că o considerare aprofundată a tuturor aspectelor acestei probleme ne oferă o confirmare nouă şi mai puternică a importanţei doctrinei autentice despre reglementarea natalităţii, repropusă de Conciliul Vatican II şi de enciclica Humanae vitae.

Pentru aceasta, împreună cu părinţii sinodali, simt datoria de a îndrepta un stăruitor îndemn teologilor pentru ca, unindu-şi forţele în colaborare cu magisteriul ierarhic, să se străduiască să pună din ce în ce mai bine în lumină bazele scripturistice, motivaţiile etice şi raţiunile personale ale acestei doctrine. Astfel va fi posibil ca în contextul unei expuneri organice să devină accesibilă tuturor oamenilor de bunăvoinţă doctrina Bisericii asupra acestei probleme, făcând-o zi de zi mai luminoasă şi mai profundă. În acest fel, planul divin va putea fi actualizat mai deplin, pentru mântuirea omului şi spre lauda Creatorului.

Sub acest aspect, aportul coordonat şi unit al teologilor, inspirat de adeziunea convinsă a teologilor la magister, care este unicul ghid autentic al poporului lui Dumnezeu, este de specială urgenţă şi pentru motivul legăturii intime care există între doctrina catolică asupra acestei probleme şi viziunea pe care Biserica o propune despre om: dubiile sau greşelile ce se fac în domeniul vieţii conjugale şi familiale întunecă grav adevărul total despre om, într-o situaţie culturală adesea confuză şi contradictorie. Aportul de lumină şi adâncire a problemei, pe care teologii sunt chemaţi să-l dea în domeniul specific al activităţii lor, are valoare incomparabilă şi reprezintă serviciul special, de mare merit, pentru familie şi omenire.

(din Familiaris consortio, nr. 31)

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: