Prea târziu te-am iubit…

Îndatorirea socială a familiei nu se poate opri numai la opera de procreare şi educaţie, cu toate că această operă reprezintă prima formă de expresie a familiei, formă de neînlocuit.

Familiile, singure sau asociate, pot şi trebuie să se dedice multiplelor opere de slujire socială, mai ales în folosul celor săraci şi al tuturor acelor persoane ori situaţii unde nu pot ajunge organizaţiile de ocrotire şi de asistenţă socială ale autorităţilor publice.

Contribuţia socială a familiei are originalitatea sa, care cere să fie mai bine cunoscută şi mai prompt favorizată, mai ales, datorită creşterii copiilor, antrenând cât mai mult posibil pe toţi membrii familiei¹⁰⁷.

În chip special trebuie arătată importanţa mereu tot mai mare pe care o are ospitalitatea în societatea din zilele noastre, în toate formele ei, începând de la deschiderea uşii propriei case şi chiar a propriei inimi, pentru a primi pe fraţi, până la străduinţa de a dărui adăpost fiecărei familii, ca ambient natural, care o păstrează şi o ajută să crească. Mai înainte de toate, familia creştină este chemată să asculte recomandarea sfântului Paul: „Fiţi primitori de străini”¹⁰⁸ şi astfel să pună în practică, imitând exemplul lui Cristos şi împărţind iubirea lui Cristos, apropierea de fratele lipsit de ajutor, căci „…cine va da unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici chiar şi un singur pahar de apă, pentru că e ucenicul meu, adevăr zic vouă: nu-şi va pierde răsplata”¹⁰⁹.

Îndatorirea socială a familiilor este chemată să se exprime şi sub forma intervenţiilor politice, în sensul că familiile trebuie să fie primele care să aibă grijă ca legile şi instituţiile statului să nu încalce, ci să susţină şi să apere pozitiv drepturile şi îndatoririle familiei. În acest sens, familiile trebuie să crească în conştiinţa că sunt „protagoniste” ale „politicii familiale” şi să-şi asume responsabilitatea de a transforma societatea; altfel, familiile vor fi primele victime ale acelor rele pe care se mulţumesc să le privească cu indiferenţă. Apelul Conciliului Vatican II de a se depăşi etica individualistă are, aşadar, valoare strigentă şi pentru familie¹¹⁰.

(din Familiaris consortio, nr. 44)

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc