Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

A fost un (d)om(n)… și numele lui era Lucian

Posted by Paxlaur pe 31/03/2016

12885769_581487588691282_3106749709991242668_o-2În timpul înmormântării mi-a trecut prin minte toată istoria prieteniei noastre. Eram seminarist când l-am întâlnit prima data. Era atât de diferit de ceilalți. Părea un copil, deși vârsta lui era mult peste a mea. De fapt, eu eram copilul iar el „nenea”. Trupul lui părea destinat suferinței, dar chipul său avea imaginea fericirii. Pe atunci nu credeam că voi putea spune despre el cuvintele fericitei Tereza de Calcutta: „Unii oameni apar în viața noastră ca o binecuvântare, alții ca o lecție”. Însă astăzi simt că el a fost o binecuvântare și o lecție pentru mine și pentru mulți alții. Viața lui scurtă și plină de dureri trăite în fericire a fost o binecuvântare pentru toți cei care l-au întâlnit. Viața lui a devenit o lecție care ar trebui predată în orice școală: lecția fericirii, lecția seninătății, lecția sufletului care nu se lasă robit de trup.

Lucian, tânărul, ba chiar domnul de 40 de ani pe care l-am înmormântat zilele trecute (22 martie 2016) în Bacău, a fost cu adevărat o lecție și o binecuvântare. Nu, nu o binecuvântare sau o lecție, ci și una și alta.

Lucian a fost o binecuvântare prin zâmbetul pe care îl oferea tuturor.

Lucian a fost o binecuvântare pentru că știa să fie copil cu copiii, deși avea 40 de ani, și adult cu adulții, deși trupul său părea să-l fi privat de maturitate. Este adevărat că nu reușea mereu să ne convingă cu istorisirile sale, dar ne smulgea zâmbete.

Lucian a fost o binecuvântare pentru oamenii care fugeau de singurătate sau sufereau din cauza ei. A fost mereu o plăcută și neobosită companie.

Lucian a fost o binecuvântare pentru copiii care creșteau în jurul lui învățând să se bucure cu/de ceea ce au, fără să plângă toată ziua pentru ceea ce le lipsește.

Lucian a fost o binecuvântare pentru mame, pentru toate femeile care se bucurau văzându-i pofta de viață și bucuria cu care trăia parcă neținând cont de suferința trupului. Tuturor mamelor el le-a adresat un mesaj în iunie 2015, cuvinte pe care le puteți citi în revista Biserica și viața, publicată în decanatul de Bacău. În simplitatea lui atingea profunzimi nebănuite și răscolea inimi spunând: „sunt bucuros pentru ce mi-a dat Dumnezeu. Mamele care află că vor naște copii cu probleme nu trebuie să-i omoare. Să aibă răbdare cu ei, să nu îi ucidă. Să-i crească cu grijă, cu puterea Domnului. Doar Dumnezeu are dreptul de a da și de a lua viața. Pe mine nu m-a luat, m-a lăsat… Mă rog pentru toate mamele să iubească copii și să nu-i abandoneze”. El a fost unul dintre cei abandonați de mamă tocmai pentru că trupul său plin de suferință nu a corespuns cu „standardele” unei femei pe care el continua plin de iubire să o numească mamă și să se roage pentru ea.

Lucian nu a fost un handicapat. Și nici o persoană cu dizabilități. El a fost și rămâne pentru mine o persoană cu alte abilități. Da, avea multe abilități. Avea curaj. A avut curajul să înfrunte viața. A avut curajul să zâmbească suferinței, să fie fericit chiar și în suferință. A avut curajul să fie mulțumit cu ceea ce avea și în același timp să muncească pentru a fi mai bun, pentru a avea mai mult. Iar imagineația lui genială completa și concura cu cele mai reușite scenarii cinematografice. Nu te puteai supăra pe el. Și nici el nu s-a supărt vreodată pe cineva. Chiar și când greșea în vreun lucru mic și era certat el știa să se strecoare direct în inimă spunându-ți: „Chiar dacă mă cerți pentru că am greșit, eu știu că în inima ta tu mă iubești”.

Lucian a fost o lecție prin felul său de a se bucura de lucrurile simple.

El rămâne ca o palmă dată pe obrazul instituțiilor statului care refuză să slujească viața. Rămâne o provocare pentru cei care cred că există persoane care nu au drepturi sau au mai puține drepturi. Palmele lui – și cei care l-au cunoscut știu cum erau mâinile lui și cum se mulau atunci când se prindea de tine! – ar trebui să fie simțite peste obrazul celor care refuză să slujească viața…

Lucian avea abilitatea de a te încuraja, de a-ți demonstra cât de înșeli atunci când ești supărat pe viață.

Lucian a fost o lecție pentru cei veșnic nemulțumiți.

Lucian a fost o lecție pentru cei care nu au grijă de sănătatea lor și reunță la lupta pentru un viitor mai bun.

El rămâne în inima multora lecția și binecuvântarea trimise de Dumnezeu pentru a da curaj și speranță, pentru a ne ajuta pe toți să prețuim mai mult darul vieții.

Închei întipărindu-mi în minte răspunsul lui atunci când a fost întrebat:

„ – Lucian, tu ai o boală gravă, totuși te văd senin. Care sunt bucuriile vieții tale?

– Dumnezeu mi-a dat multe daruri: pot să merg, să alerg, să mă spăl singur. Mi-a dat mult curaj și sunt foarte fericit. Așa a permis Domnul, să fiu așa. Dar sunt mulți oameni care mă iubesc și pe mine, mai ales copiii. Sunt oameni care îmi spun: Lucian, tu ne dai putere. Mergi înainte! Sunt fericit așa cum sunt”.

Lucian, Domnul să odihnească sufletul tău în pace și să dăruiască trupului tău strălucirea și puterea omului răscumpărat. Odihnește-te în pace și roagă-te pentru noi din ceruri.12898212_580786692094705_3327391042388033144_o

12593853_579371768902864_1626379738814564125_o

 

 

Anunțuri

Un răspuns to “A fost un (d)om(n)… și numele lui era Lucian”

  1. Paxlaur said

    A republicat asta pe Prea târziu te-am iubit….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: