Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Pastoraţia familială în cazuri deosebite. Circumstanţe speciale

Posted by Paxlaur pe 21/04/2016

iraqi-refugeesO acţiune pastorală şi mai generoasă, inteligentă şi prudentă, după pilda bunului păstor, este cerută de acele familii, care – adesea independent de voinţa lor sau împinse de exigenţe de diferite naturi – se află în faţa unor situaţii în mod obiectiv dificile.

Pentru aceasta este necesar să se atragă atenţia asupra unor categorii speciale, care, în majoritatea cazurilor, au nevoie nu numai de asistenţă, ci de o acţiune mai energică asupra opiniei publice şi mai ales asupra structurilor culturale, economice şi juridice, spre a elimina cauzele adânci ale neajunsurilor lor.

În acest sens, se pot enumera: familiile emigranţilor pentru lucru; familiile celor care sunt constrânşi la absenţe lungi din sânul familiei, cum ar fi cele ale militarilor, navigatorilor, ale călătorilor de orice fel; familiile celor închişi, celor refugiaţi şi ale celor exilaţi; familiile care în marile oraşe trăiesc practic marginalizate; cele care nu au casă; familiile incomplete sau monoparentale; familiile cu copii cu handicap sau drogaţi, familiile celor alcoolici; familiile smulse din mediul lor cultural şi social ori în primejdie de a pierde acest mediu prielnic; familiile victime ale discriminării politice sau pentru alte motive; familiile celor ce nu reuşesc să aibă uşor contact cu parohia; cele care sunt victimele violenţei sau tratamentelor nedrepte pe motiv de credinţă; familiile cu soţi minori; bătrânii care nu rareori sunt constrânşi să trăiască în singurătate şi fără mijloace adecvate pentru subzistenţă.

Familiile emigranţilor, fiind vorba mai ales de muncitori şi oameni de la ţară, trebuie să poată găsi peste tot, în Biserică, patria lor. Aceasta este datoria înnăscută a Bisericii, fiind semnul unităţii în diversitate. Pe cât este posibil, aceştia trebuie să fie asistaţi de preoţi după ritul, cultura şi limba lor. Biserica trebuie să facă apel la conştiinţa publică şi la toate forurile sociale, economice şi politice, pentru ca acestor muncitori să li se ofere locuri de muncă în regiunea şi patria lor, să li se plătească un salariu just, familiile să fie cât mai curând reunite, să li se respecte identitatea culturală, să fie tratate ca şi celelalte familii, iar copiilor lor să li se dea oportunitatea formării profesionale şi a exercitării profesiei, precum şi a posedării terenului necesar pentru a muncă şi trai.

O problemă dificilă este aceea a familiilor divizate ideologic. Acest caz cere o grijă pastorală specială. Mai înainte de toate preoţii trebuie să păstreze cu discreţie un contact permanent cu aceste familii. Cei care cred trebuie să fie întăriţi în credinţa lor şi susţinuţi pentru practicarea vieţii creştine. În asemenea cazuri, chiar dacă partea catolică nu poate ceda, totuşi ea trebuie să întreţină un dialog viu cu celălalt soţ. Manifestările de iubire şi respect trebuie sporite, cu speranţa fermă de a menţine unitatea familiei. Depinde mult de raporturile dintre părinţi şi copii. Ideologiile străine de credinţă pot de altfel să stimuleze pe membrii credincioşi ai familiei să crească în credinţă şi în mărturisirea iubirii.

Alte situaţii grele, în care familia are nevoie de ajutor din partea comunităţii ecleziale şi a păstorilor ei, pot să mai fie: adolescenţi nestatornici, recalcitranţi şi contestatari; căsătoria acestora, care îi depărtează de familia de origine; neînţelegerea sau lipsa de iubire din partea persoanelor dragi; părăsirea de către soţ sau moartea unuia dintre soţi, care deschide trista experienţă a văduviei; a morţii unei persoane dragi din familie, fapt care mutilează şi transformă în profunzime nucleul de bază al familiei.

Biserica nu poate trece cu vederea o stare specială, bătrâneţea, cu tot angrenajul de fenomene pozitive şi negative pe care le comportă: posibila aprofundare a iubirii conjugale, din ce în ce mai purificată şi înnobilată de fidelitatea lungă şi neîntreruptă; forme noi de a pune în slujirea altora, într-o formă nouă, bunătatea şi înţelepciunea acumulate şi energiile rămase disponibile; singurătatea apăsătoare, mai mult morală decât fizică, provocată de eventuala părăsire sau slăbire a atenţiei din partea copiilor ori rudelor; suferinţele cauzate de boli, de un progresiv declin al puterilor, cu umilinţa de a fi dependent de alţii, cu amărăciunea de a se simţi poate o povară pentru cei dragi, amărăciune care sporeşte mereu cu trecerea anilor. Acestea sunt ocaziile în care, aşa cum au subliniat părinţii sinodali, se pot mai uşor înţelege acele aspecte ale spiritualităţii matrimoniale şi familiale, care se inspiră din valoarea crucii şi învierii lui Cristos, izvor de sfinţire şi de adâncă bucurie în viaţa zilnică, în perspectiva marilor realităţi escatologice ale vieţii veşnice.

În toate aceste situaţii nu trebuie neglijată rugăciunea, izvor de lumină şi de forţă şi aliment al speranţei creştine.

(din Familiaris consortio, nr. 77)

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: