Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Gratuitatea unui zâmbet: nu trebuie să ne fie frică să mergem în deşert pentru a-l transforma în pădure

Posted by Paxlaur pe 25/04/2016

Sapling

Sapling

Duminică, 24 aprilie 2016, Sfântul Părinte a mers pe neaşteptate la Galoppatoio din Villa Borghese pentru a interveni la Mariapolis din Roma, care în acest an se desfăşoară în cadrul „Satului pentru pământ” promovat de Earth Day Italia şi de Mişcarea Focolarinilor. Publicăm în continuare textul discursului pe care papa Francisc l-a adresat participanţilor:

Auzindu-vă vorbind, mi-au venit în minte două imagini: deşertul şi pădurea. M-am gândit: aceşti oameni, voi toţi, iau deşertul pentru a-l transforma în pădure. Merg unde este deşertul, unde nu este speranţă, şi fac lucruri care fac ca acest deşert să devină pădure. Pădurea este plină de copaci, este plină de verde, dar prea dezordonată… dar aşa este viaţa! Şi a trece de la deşert la pădure este un muncă frumoasă pe care voi o faceţi. Voi transformaţi deşerturi în păduri! Şi apoi se va vedea cum se pot aranja anumite lucruri din pădure… Dar acolo este viaţă, aici nu: în deşert este moarte.

Atâtea deşerturi în oraşe, atâtea deşerturi în viaţa persoanelor care nu au viitor, pentru că există mereu – şi subliniez un cuvânt spus aici – mereu există prejudecăţile, fricile. Şi aceşti oameni trebuie să trăiască şi să moară în deşert, în oraş. Voi faceţi minunea cu munca voastră de a schimba deşertul în păduri: mergeţi înainte aşa. Dar cum este planul vostru de lucru? Nu ştiu… Noi ne apropiem şi vedem ce putem face. Şi aceasta este viaţă! Pentru că viaţa trebuie luată aşa cum vine. Este ca portarul la fotbal: ia mingea de acolo de unde o aruncă… vine de aici, de acolo… Dar nu trebuie să ne fie frică de viaţă, să nu ne fie frică de conflicte. Odată mi-a spus cineva că – nu ştiu dacă este adevărat, dacă vrea cineva poate să verifice, eu n-am verificat – cuvântul conflict în limba chineză este format din două semne: un semn care înseamnă „risc” şi un alt semn care înseamnă „oportunitate”. Conflictul, este adevărat, e un risc dar e şi o oportunitate.

Conflictul putem să-l luăm ca un lucru de care să ne îndepărtăm: „Nu, acolo este un conflict, eu stau departe”. Noi creştinii cunoaştem bine ce a făcut levitul, ce a făcut preotul, cu sărmanul om căzut pe drum. Au făcut un drum pentru a nu vedea, pentru a nu se apropia (cf. Lc 10,30-37). Cine nu riscă, niciodată nu se poate apropia de realitate: pentru a cunoaşte realitatea, dar şi pentru a o cunoaşte cu inima, este necesar să ne apropiem. Şi a ne apropia este un risc, dar şi o oportunitate: pentru mine şi pentru persoana de care mă apropii. Pentru mine şi pentru comunitatea de care mă apropii. Mă gândesc la mărturiile pe care le-aţi dat, de exemplu în închisoare, cu toată munca voastră. Conflictul: niciodată, niciodată, niciodată să nu ne întoarcem privirea pentru a nu vedea conflictul. Conflictele trebuie asumate, relele trebuie să se asume pentru a le rezolva.

Deşertul este urât, fie cel care este în inima noastră a tuturor, fie cel care este în oraş, în periferii, este un lucru urât. Şi deşertul care este în cartierele protejate… Este urât, deşertul este şi acolo. Dar nu trebuie să ne fie frică să mergem în deşert pentru a-l transforma în pădure; este viaţă exuberantă şi se poate merge pentru a şterge atâtea lacrimi pentru ca toţi să poată zâmbi.

Mă face să mă gândesc mult acel psalm al poporului lui Israel, când era în exil în Babilon, şi spuneau: „Nu putem cânta cântările noastre, pentru că suntem în ţară străină”. Aveau instrumentele, acolo cu ei, dar nu aveau bucurie pentru că erau ostatici în ţară străină. Însă când au fost eliberaţi, spune Psalmul, „nu putea să credem, gura noastră s-a umplut de zâmbet” (cf. Ps137). Şi astfel în acea trecere de la deşert la pădure, la viaţă, este zâmbetul.

Vă dau o temă de făcut „acasă”: priviţi într-o zi faţa persoanelor când mergeţi pe stradă: sunt preocupate, fiecare este închis în el însuşi, lipseşte zâmbetul, lipseşte duioşia, cu alte cuvinte prietenia socială, ne lipseşte această prietenie socială. Unde nu este prietenia socială este mereu ura, războiul. Noi trăim un „al treilea război mondial pe bucăţi”, peste tot. Priviţi harta geografică a lumii şi veţi vedea asta. În schimb prietenia socială, de atâtea ori trebuie făcută cu iertarea – primul cuvânt – cu iertarea. De atâtea ori se face cu apropierea: eu mă apropii de acea problemă, de acel conflict, de acea dificultate, aşa cum am auzit că fac aceşti tineri şi tinere curajoşi în locurile unde se joacă jocuri de noroc şi atâţia oameni pierd totul acolo, totul, totul. La Buenos Aires am văzut femei bătrâne care mergeau la bancă pentru a lua pensia şi apoi imediat la cazinou, imediat! A ne apropia de locul conflictului. Şi aceşti [tineri] merg, se apropie. A ne apropia…

Şi este şi un alt lucru care are de-a face cu jocul, cu sportul şi cu arta: este gratuitatea. Prietenia socială se face în gratuitate şi această înţelepciune a gratuităţii se învaţă, se învaţă: cu jocul, cu sportul, cu arta, cu bucuria de a sta împreună, cu apropierea… Este un cuvânt, gratuitate, care nu trebuie uitat în această lume, unde pare că dacă tu nu plăteşti nu poţi trăi, unde persoana, bărbatul şi femeia, pe care Dumnezeu i-a creat chiar în centrul lumii, pentru a fi şi în centrul economiei, au fost alungaţi şi în centru avem un frumos dumnezeu, dumnezeul ban. Astăzi în centrul lumii este dumnezeul ban şi cei care se pot apropia ca să adore acest dumnezeu se apropie şi cei care nu pot ajung în foamete, în boli, în exploatare… Gândiţi-vă la exploatarea copiilor, a tinerilor.

Gratuitate: este cuvântul-cheie. Gratuitate care face în aşa fel încât eu îmi dau viaţa aşa cum este, pentru a merge cu ceilalţi şi a face ca acest deşert să devină pădure. Gratuitate, acesta este un lucru frumos!

Şi iertare, precum şi, a ierta. Deoarece, cu iertarea, supărarea, resentimentul se îndepărtează. Şi apoi a construi mereu, a nu distruge, a construi.

Iată, acestea sunt lucrurile care îmi vin în minte. Şi cum se face asta? Pur şi simplu având conştiinţa că toţi avem ceva în comun, toţi suntem umani. Şi în această umanitate ne apropiem pentru a lucra împreună. „Dar eu sunt de această religie, de acea religie…”. Nu contează! Înainte cu toţii pentru a lucra împreună. A ne respecta, a ne respecta! Şi astfel vom vedea această minune: minunea unui deşert care devine pădure.

Multe mulţumire pentru tot ceea ce faceţi! Mulţumesc.

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe  www.ercis.ro

Anunțuri

Un răspuns to “Gratuitatea unui zâmbet: nu trebuie să ne fie frică să mergem în deşert pentru a-l transforma în pădure”

  1. […] via Gratuitatea unui zâmbet: nu trebuie să ne fie frică să mergem în deşert pentru a-l transforma … […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: