Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Tic-tac… obișnuiește-te cu nemurirea

Posted by Paxlaur pe 15/01/2017

timp_nemurire_ceas_vesnicieTic-tac, tic-tac, tic-tac… Ascultă zilnic această voce care răsună în fiecare inimă, indiferent de vârstă. Vei descoperi o melodie pe care poți trăi viața ca un dans, ba chiar este singura melodie pe care trebuie să dansezi, pentru că este una specială, scrisă doar pentru tine.

Tic-tac nu este sunetul unui ceas, ci este cântecul inimii în care purtăm firimituri de timp și veșnicie. Tic-tac nu este un zgomot, ci este o invitație la dans, la viață, la a trăi. Tic-tac nu este doar un ticăit Memento mori, ci este o încurajare și-o trezire: „Ai un viitor! Iar ticăitul ce-l auzi este tocmai ritmul pe care îți clădești acest viitor”.

Este adevărat că purtăm cu noi acest „tic-tac” ce pare doar un ritm al inimii care se încăpățânează să ne amintească – mai ales la sfârșit/început de an – că viața trece, timpul trece, noi toți trecem. Însă nu poate fi redus doar la atât. El este mult mai mult: este refrenul care ne aminteșe că avem un suflet nemuritor, că mergem spre Dumnezeu care ne așteaptă și care a pus în noi speranța veșniciei. Tic-tac este ritmul pe care se înalță strigătul sfântului Augustin: „Pentru tine ne-ai făcut, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până se va odihni în tine”. Totul trece, chiar și „cerul și pământul vor trece”, dar nemurirea pe care noi am dobândit-o prin Cristos nu va trece (cf. Mt 24,35).

Însă arcul de timp cuprins între primul și ultimul „tic-tac” al inimii noastre este „spațiul” în care trebuie să ne obișnuim cu nemurirea, cu Dumnezeu, cu gândul că vom trăi veșnic contemplând chipul său. Altfel spus, este „locul” în care trebuie să ne obișnuim cu gloria, cinstea și nemurirea vieții veșnice prin „statornicia în a face bine” (cf. Rom 2,7).

În noul an să ne antrenăm sufletul pentru veșnicie: „Deprinde-te cu evlavia, căci gimnastica trupului este de puțin folos” pentru veșnicie (cf. 1Tim 4,7). Să ne acordăm ritmul inimii cu ritmul lui Dumnezeu, obișnuindu-ne cu „tic-tac”-ul veșniciei care răsună în inima lui Cristos (cf. In 13,25). Prin tot ceea ce ne-am propus pentru acest an să ne pregătim pentru clipa, pentru „tic-tac”-ul în care vor răsuna cuvintele: „Veniți, binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii” (Mt 25,34).

Tic-tac, 2016, tic-tac, 2017…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: