Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Inima stă totdeauna în același loc, sau din când în când pleacă în alte locuri?

Posted by Paxlaur pe 04/10/2017

oferirea inimii„Pentru ce ai faţa tristă, deşi nu eşti bolnav? Aceasta nu poate fi decât tristeţea inimii”, acea tristețe despre care știm toți că este o groznică suferință a inimii, a vieții (cf. Neh 2,2).

Un preot povestește cum, într-o zi, un copil l-a întrebat: „Inima stă totdeauna în același loc, sau din când în când pleacă în alte locuri?”

Răspunsul a venit imediat: „Nu, inima rămâne totdeauna în același loc, în piept”.

După aceea se gândi preotul şi zise : „De fapt, într-o zi vei crește și atunci vei înțelege că inima trăiește în mii de locuri diferite, fără a locui cu adevărat în nici un loc.

Ți se urcă în gât, atunci când ești emoționat, sau cade în stomac atunci când ești rănit sau îți este frică. Există momente în care accelerează bătăile ei, și pare că vrea să-ți iasă din piept. Alte dăți, în schimb, face schimb cu creierul.

Crescând, vei învăța să-ți iei inima în mâini și să o pui în alte mâini. De cele mai multe ori va reveni la tine puțin rănită. Dar nu te preocupa. Va fi la fel de frumoasă. Sau, poate, va fi și mai frumoasă. Acest lucru, însă, îl vei înțelege după multă vreme.

Vor exista zile în care vei crede că nu mai ai deloc inimă. Că ai pierdut-o. Și vei fi preocupat să o cauți într-o amintire, într-un parfum, în privirea unui trecător…

Apoi, va sosi o altă zi în care vei înțelege că nu toți au o inimă. Însă tu, tu trebuie să trăiești în așa fel încât toți să vadă că ai o inimă, o inimă bună și frumoasă, o inimă care iubește și crede, o inimă mai puternică decât moartea”.

Așa este inima lui Isus. Așa a fost inima sfântului Francisc din Assisi. Așa trebuie să fie și inima noastră. Ce model avem pentru inima noastră? Privindu-ne inima, putem spune noi împreună cu sfinții: „Am pierdut toate şi le consider gunoi, ca să-l câştig pe Cristos şi să mă aflu în el” (cf. Fil 3,8b-9a)?

Este grăitor exemplul unui tânăr care la doar 24 de ani a renunțat la toate bogățiile, orgoliile, ambițiile sale și a mers și s-a logodit cu „Doamna Sărăcie”, devenind unul dintre cei mai iubiți și imitați sfinți. Mai este oare provocator pentru noi un model de viață care alege idealul evanghelic al ascultării, al sărăciei și al castității? Oare mai are vreun cuvânt de spus un om care a trăit toată viața cu „o singură” haină așezată pe un trup dăruit Domnului, generației de astăzi care abia rezistă o zi cu aceeași haină așezată pe un trup ne-dăruit nici lui Dumnezeu, nici aproapelui, ci doar propriei persoane? Să nu uităm: ceea ce contează nu sunt hainele la modă sau inima modernă, ci „făptura cea nouă”, o inimă nouă, o inimă care se aseamănă cu inima lui Isus (cf. Gal 6,16).


Un proverb chinezesc spune:
„Dacă păstrezi în inimă un crâng înverzit,
pasărea cântătoare va veni negreșit”.
Iar noi, creștinii, stim că dacă așezi capul tău pe inima lui Isus,
vei simți în inima ta
glasul Tatălui, iubirea Fiului, ardoarea Duhului Sfânt,
îl vei simți pe Dumnezeu în tine (cf. In 13,25).


4 octombrie 2017 

Miercuri din săptămâna a 26-a de peste an
Sf. Francisc din Assisi **
Neh 2,1-8; Ps 136; Lc 9,57-62

LECTURA I
Dacă este un lucru bun pentru rege trimite-mă în cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o reconstruiesc!
Citire din cartea lui Nehemia 2,1-8
În luna Nisan, în al douăzecilea an al regelui Artaxerxes, pe când vinul era înaintea lui, eu, Nehemia, am luat vinul şi l-am dat regelui. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui. 2 Regele mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă, deşi nu eşti bolnav? Aceasta nu poate fi decât tristeţea inimii”. Atunci mi-a fost foarte mare teamă. 3 I-am răspuns regelui: „Să trăiască regele în veci! Cum să nu am faţa tristă când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este pustiită şi porţile ei sunt mistuite de foc?” 4 Regele mi-a zis: „Ce vrei să ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor 5 şi i-am răspuns regelui: „Dacă este un lucru bun pentru rege şi dacă slujitorul tău a aflat har în ochii tăi, trimite-mă în cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o reconstruiesc!” 6 Regele – lângă care stătea regina – mi-a zis: „Până când va dura călătoria şi când te vei întoarce?” I-a plăcut regelui, mi-a dat drumul, iar eu i-am zis când mă voi întoarce. 7 Apoi i-am zis regelui: „Dacă este un lucru bun pentru rege, să mi se dea scrisori pentru guvernatorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec şi să ajung în Iuda, 8 şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii regelui, ca să-mi dea lemn să fac grinzi pentru porţile fortăreţei care este lângă casă, pentru zidul cetăţii şi pentru casa unde voi merge!” Regele mi-a dat, pentru că mâna binevoitoare a Domnului era asupra mea.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 136(137),1-2.3.4-5.6 (R.: 6a)
R.: Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine!

1 Pe malurile râurilor din Babilon şedeam şi plângeam
când ne aduceam aminte de Sion.
2 În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm harpele. R.

3 Căci acolo cei care ne-au dus în robie
ne cereau cuvintele cântărilor
şi opresorii noştri ne cereau veselie:
„Cântaţi-ne din cântările Sionului!” R.

4 Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?
5 Dacă te voi uita, Ierusalime,
să mi se usuce mâna dreaptă! R.

6 Să mi se lipească limba de cerul gurii,
dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,
dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Fil 3,8b-9a
(Aleluia) Am pierdut toate şi le consider gunoi, ca să-l câştig pe Cristos şi să mă aflu în el. (Aleluia)

EVANGHELIA
Te voi urma oriunde te vei duce.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,57-62
În timp ce Isus şi discipolii săi mergeau pe drum, cineva i-a spus: „Te voi urma oriunde te vei duce”. 58 Dar Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul”. 59 Altuia i-a spus: „Urmează-mă!” Acela a răspuns: „Doamne, lasă-mă să merg mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu!” 60 Dar el i-a spus: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, dar tu mergi şi vesteşte împărăţia lui Dumnezeu!” 61 Un altul i-a zis: „Doamne, te voi urma, însă mai întâi lasă-mă să mă întorc să-mi iau rămas-bun de la cei din casa mea!” 62 Dar Isus i-a spus: „Nimeni care pune mâna pe plug şi priveşte înapoi nu este vrednic de împărăţia lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: