Ba da, ai râs!

rastignirea domnului isus cristos

M-a întristat să văd cum râdea. Era semn clar că nu a înțeles nimic din ceea ce tocmai se întâmplase. Nu ar fi râs dacă ar fi conștientizat la ce „eveniment” a participat. Nu poți să râzi dacă îți dai seama că tocmai a murit cineva din iubire față de tine. Nu poți! Nu e normal! Nimeni nu râde în fața morții și a morților. Nu e nimic de râs când ești martorul unei jertfe!

Cel pe care l-am văzut râzând în biserică, chiar în timpul sfintei Liturghii, mi-a lăsat impresia că „nu râdea a bine”… Poate e doar o impresie, dar… tot nu găsesc nimic de râs în fața unei Jertfe din iubire!

Cei care erau pe Calvar, cei care au participat la răstignirea și moartea lui Isus pe cruce, „și-au bătut pieptul”, după cum dă mărturie evanghelistul Luca: „Toate mulţimile adunate la această privelişte, văzând cele petrecute, se întorceau bătându-şi pieptul” (Lc 23,48).

Pe Calvar și la sfânta Liturghie nu e nimic de râs. Nimic! Acolo nu a fost și nu este spectacol! Iubirea totală, iubirea până la moarte și încă moartea pe cruce nu naște zâmbete sau râsete, ci căință și iubire!

Cum ne comportăm în prezența Domnului? Nu cumva suntem și noi printre cei care vorbesc și râd în biserică, uneori chiar și în timpul sfintei Liturghii? Cei mai mulți negăm. Poate din frică!

Îmi vine în minte textul din Cartea Genezei:

Ei l-au întrebat: „Unde este Sára, soţia ta?”. El le-a răspuns: „Iat-o în cort!”. 10 Şi a spus: „Mă voi întoarce la tine la anul pe vremea aceasta şi atunci Sára, soţia ta, va avea un fiu”. Sára asculta la intrarea în cort, fiind în spatele lui. 11 Abrahám şi Sára erau bătrâni, ajunși [înaintați] în zile, iar Sárei îi încetase rânduiala femeilor. 12 Sára a râs în sine, zicându-şi: „Acum că m-am trecut, voi mai avea plăcere?. Şi stăpânul meu este bătrân”. 13 Domnul i-a zis lui Abrahám: „Pentru ce a râs Sára, zicând: «Oare voi naşte cu adevărat, aşa bătrână cum sunt?». 14 Oare este vreun lucru prea minunat pentru Domnul? La timpul hotărât, [la anul] pe vremea aceasta, mă voi întoarce la tine şi Sára va avea un fiu”. 15 Sára a tăgăduit, zicând: „N-am râs”. Căci îi era frică. Dar acela a zis: „Ba ai râs!” (Gen 18,9-15).

Dumnezeu ne vizitează, ne oferă viață, o viață nouă, viața veșnică! Isus Cristos se lasă răstignit, moare și învie din iubire față de noi. Și noi? Râdem și vorbim de-ale noastre!

Ceea ce facem imediat înainte și după sfânta Liturghie spune despre noi cât de mult înțelegem din ceea ce se întâmplă la sfânta jertfă. Să ne cercetăm cu atenție cugetul și să vedem dacă noi înțelegem și credem ceea ce se celebrează, jertfa care se întâmplă pe altare, moartea și învierea Domnului!

Este trist să vezi oameni vorbind și râzând în timpul sfintei Liturghii sau imediat după sfânta Jertfă! Nu poți să râzi în prezența lui Dumnezeu, în prezența unui Dumnezeu adevărat și om adevărat care se jertfește pentru tine. Nu e normal!

Să ne întipărim în inimă cuvintele sfântului Paul:

Eu am primit de la Domnul ceea ce v-am transmis: că Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea 24 şi, mulţumind, a frânt-o şi a zis: „Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea!”. 25 De asemenea, după cină, a luat potirul spunând: „Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi aceasta, ori de câte ori beţi, în amintirea mea!”. 26 Căci ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului până când va veni.

27 Astfel, cine mănâncă pâinea şi bea potirul Domnului în mod nevrednic va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. 28 De aceea, omul să se cerceteze şi astfel să mănânce din pâine şi să bea din potir. 29 Căci cine mănâncă şi bea nesocotind trupul, îşi mănâncă şi îşi bea propria condamnare. 30De aceea sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. 31 Dacă ne-am judeca pe noi înşine, nu am mai fi judecaţi. 32 Dar fiind judecaţi de Domnul, suntem corectaţi, ca să nu fim condamnaţi împreună cu lumea (1Cor 11,23-32).

Să ne amintim și învățătura Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea:

„Sacramentul carității[1], preasfânta Euharistie este dăruirea de sine însuși pe care o face Isus Cristos, revelându-ne iubirea infinită a lui Dumnezeu față de fiecare om. În acest minunat sacrament se manifestă iubirea „mai mare”, care duce la „dăruirea vieții pentru proprii prieteni” (In15,13). De fapt, Isus „i-a iubit până la sfârșit” (In 13,1). Cu această expresie, evanghelistul introduce gestul de umilință infinită săvârșit de el: înainte de a muri pe cruce pentru noi, încingându-se cu un ștergar, el spală picioarele discipolilor săi. În același mod, Isus în sacramentul euharistic continuă să ne iubească „până la sfârșit”, până la darul trupului său și al sângelui său. Ce uimire a trebuit să cuprindă inima apostolilor în fața gesturilor și a cuvintelor Domnului în timpul cinei! Ce stupoare trebuie să trezească și în inima noastră misterul euharistic!

În sacramentul altarului, Domnul vine în întâmpinarea omului, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,27), devenind însoțitorul său de călătorie. De fapt, în acest sacrament Domnul se face hrană pentru omul înfometat de adevăr și de libertate. Deoarece numai adevărul poate să ne facă liberi cu adevărat (cf. In 8,36), Cristos se face pentru noi hrană a adevărului. Având o cunoaștere profundă a realității umane, sfântul Augustin a scos în evidență că omul se mișcă în mod spontan, și nu din constrângere, atunci când se află în relație cu ceea ce îl atrage și trezește în el dorință. Întrebându-se deci ce anume poate în cele din urmă să-l miște pe om în interior, sfântul episcop exclamă: „Ce dorește sufletul mai cu ardoare decât adevărul?”[2]. De fapt, orice om poartă în sine dorința de nestins a adevărului, ultim și definitiv. Pentru aceasta, Domnul Isus, „calea, adevărul și viața” (In 14,6), se adresează inimii doritoare a omului, care se simte pelerin și însetat, inimii care tânjește după izvorul vieții, inimii care cerșește adevărul. De fapt, Isus Cristos este adevărul făcut persoană, care atrage la sine lumea. „Isus este steaua polară a libertății umane: fără el, ea își pierde orientarea, deoarece fără cunoașterea adevărului libertatea se denaturează, se izolează și se reduce la arbitriu steril. Cu el, libertatea se regăsește”[3]. În sacramentul Euharistiei Isus ne arată îndeosebi adevărul iubirii, care este însăși esența lui Dumnezeu. Acest adevăr evanghelic îl interesează pe om și pe omul întreg. Pentru aceasta, Biserica, având în Euharistie centrul său vital, se angajează în mod constant să vestească tuturor, la timp potrivit și la timp nepotrivit (cf. 2Tim 4,2), că Dumnezeu este iubire[4]. Tocmai pentru că Isus Cristos s-a făcut pentru noi hrană a adevărului, Biserica se adresează omului, invitându-l să primească în mod liber darul lui Dumnezeu (Sacramentum caritatis – Exortația apostolică postsinodală a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea,  adresată episcopatului, clerului, persoanelor consacrate și credincioșilor laici  despre euharistie, izvorul și culmea vieții și a misiunii Bisericii, nr.1-2. Textul integral poate fi citit AICI: https://www.magisteriu.ro/sacramentum-caritatis-2007/ ).


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

1 comentariu la „Ba da, ai râs!

  1. …sa rada sau altii sa se certe… Am asistat cu multa durere in suflet si cu strangere de inima la o cearta urata in biserica, imediat dupa terminarea sfintei liturghii, cand fratele unui preot care era cu sotia si baiatul, i-a facut observatie foarte nervos unei femei, ca a venit mai tarziu la liturghie si l-a si dat la o parte de pe banca, la care cea care se afla in spatele lui si il cunostea, o certareata din vocatie, i-a tinut isonul si a confirmat cu vehementa, cata dreptate are acest om, luandu-se de acea femeie, continuand cu multa indignare ca este foarte bine ca se ia de femeie, pentru ca sa nu mai faca alta data. Era vorba de un loc pe banca. Daca orgoliile infestate de microbul infatuarii, al micimii sufletrsti, incarcate de vrajba, nasc atatia monstri in mintile si inimile oamenilor pentru nimic, oare ce ar fi fost pentru ceva mai mult? Poate ca s-ar fi si batut in biserica, dupa terminarea slujbei. Barbatul acela si cea din spatele lui, au mustit de ura, au clocotit de nervi toata liturghia si nu au realizat nicio clipa ca pe altar se consuma o jertfa iar, si iar, si iar, mereu si ca Isus a tacut, a suferit, a inghitit atatea fara sa cracneasca, din iubire. Oare cum ar fi facut cei doi „actori” cu pricina daca ar fi fost, nu in locul lui Isus, pentru ca nici nu ar fi putut fi vorba de asa ceva, dar macar sa asiste la una dintre suferintele Mantuitorului. Indignarea si suferinta mea inca mai dainuie in sufletul si mintea mea de atunci si pana acum.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: