„Protecţia minorilor în Biserică” (Vatican, 21-24 februarie 2019)

papa Francisc si episcopii

Întâlnirea „Protecţia minorilor în Biserică” [Vatican, 21-24 februarie 2019]

Discursul Sfântului Părinte Francisc la sfârşitul concelebrării euharistice (24 februarie 2019)

Iubiţi fraţi şi surori,

Aducând mulţumire Domnului care ne-a însoţit în aceste zile, aş vrea să vă mulţumesc vouă tuturor pentru spiritul eclezial şi angajarea concretă pe care le-aţi arătat cu atâta generozitate.

Munca noastră ne-a făcut să recunoaştem, o dată în plus, că gravitatea plăgii abuzului sexual asupra minorilor este un fenomen răspândit din punct de vedere istoric din păcate în toate culturile şi societăţile. Ea a devenit, numai în timpuri relativ recente, obiect al unor studii sistematice, graţie schimbării sensibilităţii opiniei cu privire la o problemă considerată tabu în trecut, adică toţi ştiau despre prezenţa ei dar nimeni nu vorbea. Asta îmi aduce în minte şi practica religioasă crudă, răspândită în trecut în unele culturi, de a oferi fiinţe umane – adesea copii – ca jertfe în riturile păgâne. Totuşi, şi astăzi statisticile disponibile cu privire la abuzurile sexuale asupra minorilor, întocmite de diferite organizaţii şi organisme naţionale şi internaţionale (OMS, UNICEF, Interpol, Europol şi altele), nu reprezintă adevărata entitate a fenomenului, adesea subestimat îndeosebi pentru că multe cazuri de abuzuri sexuale asupra minorilor nu sunt denunţate[1], îndeosebi cele foarte numeroase în cadrul familial.

De fapt, adesea victimele se încred şi caută ajutor[2]. În spatele acestei îndărătnicii poate să fie ruşinea, dezorientarea, frica de răzbunare, sentimentele de vinovăţie, neîncrederea în instituţii, condiţionările culturale şi sociale, dar şi dezinformarea cu privire la serviciile şi la structurile care pot să ajute. Din păcate, neliniştea duce la amărăciune, ba chiar la sinucidere, sau uneori la răzbunare făcând acelaşi lucru. Singurul lucru sigur este că milioane de copii în lume sunt victime ale exploatării şi ale abuzurilor sexuale.

Ar fi important aici să se prezinte datele generale – după părerea mea tot parţiale – la nivel global[3], apoi european, asiatic, american, african şi din Oceania, pentru a da un cadru gravităţii şi profunzimii acestei plăgi în societăţile noastre[4]. Pentru a evita discuţii inutile, aş vrea să evidenţiez înainte de toate că menţionarea unor ţări are singurul obiectiv de a cita datele statistice prezentate în rapoartele de mai sus.

Primul adevăr care reiese din datele disponibile este că acela care comite abuzurile, adică violenţele (fizice, sexuale sau emotive), sunt mai ales părinţii, rudele, soţii soţiilor minore, antrenorii şi educatorii. În afară de asta, conform datelor UNICEF din 2017 referitoare la 28 de ţări din lume, din 10 tinere care au avut raporturi sexuale forţate, 9 revelează că au fost victime ale unei persoane cunoscute sau apropiate de familie.

Conform datelor oficiale ale guvernului american, în Statele Unite peste 700.000 de copii în fiecare an sunt victime ale violenţelor şi maltratărilor, conform International Center for Missing and Exploited Childred (ICMEC), un copil din 10 îndură abuzuri sexuale. În Europa 18 milioane de copii sunt victime ale abuzurilor sexuale[5].

Dacă luăm exemplul Italiei, raportul lui „Telefono Azzuro” din 2016 evidenţiază că 68,9% dintre abuzuri au loc în cadrul casei minorului[6].

Teatru al violenţelor nu este numai ambientul familial, ci şi cel al cartierului, al şcolii, al sportului[7] şi, din păcate, şi cel eclezial.

Din studiile efectuate, în ultimii ani, despre fenomenul abuzurilor sexuale asupra minorilor reiese de asemenea că dezvoltarea web-ului şi a mijloacelor de comunicare a contribuit la creşterea în mod însemnat a cazurilor de abuzuri şi violenţe săvârşit on line. Difuzarea pornografiei se răspândeşte rapid în lume prin reţea. Plaga pornografiei a asumat dimensiuni înspăimântătoare, cu efecte distrugătoare asupra psihicului şi asupra relaţiilor dintre bărbat şi femeie, şi dintre ei şi copii. Este un fenomen în creştere continuă. O parte foarte considerabilă a producţiei pornografice are, cu tristeţe, ca obiect pe minori, care astfel sunt răniţi grav în demnitatea lor. Studiile în acest domeniu – este trist – documentează că acest lucru se petrece în moduri tot mai oribile şi violente; se ajunge la extremul actelor de abuz asupra minorilor comandate şi urmărite direct prin reţea[8].

Amintesc aici Congresul internaţional care a avut loc la Roma despre tema demnităţii copilului în era digitală; precum şi primul Forum al Alianţei Interreligioase pentru comunităţi mai sigure, care a avut loc, despre aceeaşi temă, în noiembrie 2018, la Abu Dhabi.

O altă plagă este turismul sexual: conform datelor 2017 ale Organizaţiei Mondiale a Turismului, în fiecare an trei milioane de persoane pleacă în călătorie pentru a avea raporturi sexuale cu un minor[9]. Este semnificativ faptul că autorii acestor delicte, în cea mai mare parte dintre cazuri, nu recunosc că ceea ce comit este un delict.

Aşadar, suntem în faţa unei probleme universale şi transversale care din păcate se întâlneşte aproape peste tot. Trebuie să fim clari: universalitatea acestei plăgi, în timp ce confirmă gravitatea sa în societăţile noastre[10], nu diminuează monstruozitatea sa în cadrul Bisericii.

Inumanitatea fenomenului la nivel mondial devine şi mai gravă şi mai scandaloasă în Biserică, pentru că este în contrast cu autoritatea sa morală şi cu credibilitatea sa etică. Consacratul, ales de Dumnezeu pentru a conduce sufletele la mântuire, se lasă subjugat de propria fragilitate umană, sau de propria boală, devenind astfel un instrument al satanei. În abuzuri noi vedem mâna răului care nu cruţă nici măcar nevinovăţia copiilor. Nu există explicaţii suficiente pentru aceste abuzuri faţă de copii. Cu umilinţă şi curaj trebuie să recunoaştem că suntem în faţa misterului răului, care se năpusteşte împotriva celor mai slabi pentru că sunt imagine a lui Isus. Iată pentru ce în Biserică actualmente a crescut conştiinţa că trebuie nu numai să se încerce zăgăzuirea abuzurilor foarte grave cu măsuri disciplinare şi procese civile şi canonice, ci şi să se înfrunte cu hotărâre fenomenul fie în interiorul, fie în exteriorul Bisericii. Ea se simte chemată să combată acest rău care atinge centrul misiunii sale: de a vesti Evanghelia celor mici şi de a-i proteja de lupii hrăpăreţi.

Aici aş vrea să reafirm clar: dacă în Biserică s-ar releva chiar şi un singur caz de abuz – care reprezintă deja în sine o monstruozitate – acest caz trebuie înfruntat cu seriozitatea maximă. Fraţi şi surori: în furia, justificată, a oamenilor, Biserica vede reflexia mâniei lui Dumnezeu, trădat şi pălmuit de aceşti consacraţi necinstiţi. Ecoul strigătului tăcut al celor mici, care în loc să găsească în ei paternitate şi călăuze spirituale au găsit nişte călăi, va face să tremure inimile anesteziate de ipocrizie şi de putere. Noi avem obligaţia de a asculta cu atenţie acest strigăt tăcut sufocat.

Aşadar, este greu de înţeles fenomenul abuzurilor sexuale asupra minorilor fără considerarea puterii, deoarece ei sunt mereu consecinţa abuzului de putere, exploatarea unei poziţii de inferioritate a celui lipsit de apărare abuzat care permite manipularea conştiinţei sale şi a fragilităţii sale psihologice şi fizice. Abuzul de putere este prezent şi în celelalte forme de abuzuri ale căror victime sunt aproape optzeci şi cinci de milioane de copii, uitaţi de toţi: copiii-soldat, minorii prostituaţi, copiii malnutriţi, copiii răpiţi şi adesea victime ale comerţului monstruos de organe umane, sau transformaţi în sclavi, copiii victime ale războaielor, copiii refugiaţi, copiii avortaţi şi aşa mai departe.

În faţa unei aşa cruzimi, a unei aşa jertfiri idolatrice a copiilor pentru zeul putere, bani, orgoliu, mândrie, nu sunt suficiente numai explicaţiile empirice; acestea nu sunt capabile să ne facă să înţelegem mărimea şi profunzimea acestei drame. Încă o dată hermeneutica pozitivistă demonstrează propria limită. Ne dă o adevărată explicaţie care ne va ajuta să luăm măsurile necesare, dar nu este capabilă să ne dea un indiciu. Şi noi astăzi avem nevoie de explicaţii şi de indicii. Explicaţiile ne vor ajuta mult în domeniul operativ, dar ne vor lăsa la jumătatea drumului.

Aşadar, care ar fi „indiciul” existenţial al acestui fenomen delictuos? Ţinând cont de mărimea şi profunzimea sa umană, astăzi nu este altceva decât manifestarea actuală a duhului răului. Fără a ţine cont de această dimensiune am rămâne departe de adevăr şi fără soluţii adevărate.

Fraţi şi surori, astăzi suntem în faţa unei manifestări a răului, neruşinată, agresivă şi distructivă. În spate şi înăuntru este duhul răului care în orgoliul său şi în mândria sa se simte stăpânul lumii[11] şi crede că a învins. Şi asta aş vrea să v-o spun cu autoritatea de frate şi de părinte, desigur mic şi păcătos, dar care este păstorul Bisericii care prezidează în caritate: în aceste cazuri dureroase văd mâna răului care nu cruţă nici măcar nevinovăţia celor mici. Şi asta mă face să mă gândesc la exemplul lui Irod care, determinat de frica de a pierde puterea sa, a poruncit să fie masacraţi toţi copiii din Betleem[12]. În spatele acestui lucru este satana.

Şi aşa cum trebuie să luăm toate măsurile practice pe care bunul simţ, ştiinţele şi societatea ni le oferă, tot aşa nu trebuie să pierdem din vedere această realitate şi să luăm măsurile spirituale pe care însuşi Domnul ni le învaţă: umilire, acuzare de noi înşine, rugăciune, pocăinţă. Este unicul mod de a învinge duhul răului. Aşa l-a învins Isus[13].

Aşadar, obiectivul Bisericii va fi acela de a asculta, a tutela, a proteja şi a îngriji minorii abuzaţi, exploataţi şi uitaţi, oriunde s-ar afla ei. Biserica, pentru a ajunge la acest obiectiv, trebuie să se ridice mai presus de toate polemicile ideologice şi de politicile jurnaliste care adesea instrumentalizează, pentru diferite interese, înseşi dramele trăite de cei mici.

De aceea, a venit ora de a colabora împreună pentru a dezrădăcina această brutalitate din trupul umanităţii noastre, adoptând toate măsurile necesare deja în vigoare la nivel internaţional şi la nivel eclezial. A venit ora de a găsi echilibrul corect al tuturor valorilor aflate în joc şi de a da directive uniforme pentru Biserică, evitând cele două extreme a unui justiţiarism, provocat de sentimentul de vinovăţie pentru greşelile trecute şi de presiunea lumii mediatice, şi a unei autoapărări care nu înfruntă cauzele şi consecinţele acestor delicte grave.

În acest context doresc să menţionez „Best Practices” formulate, sub conducerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii[14], de un grup de zece agenţii internaţionale care a dezvoltat şi aprobat un pachet de măsuri numit INSPIRE, adică şapte strategii pentru a pune capăt violenţei împotriva copiilor[15].

Folosindu-se de aceste linii directoare, Biserica, în itinerarul său legislativ, graţie munci desfăşurate în anii trecuţi şi de Comisia Pontificală pentru Tutelarea Minorilor şi a contribuţiei acestei întâlnirii noastre, se va concentra pe următoarele dimensiuni:

  1. Tutelarea copiilor: obiectivul primar al oricărei măsuri este acela de a-i proteja pe cei mici şi a împiedica să cadă victime ale oricărui abuz psihologic şi fizic. Aşadar trebuie schimbată mentalitatea pentru a combate atitudinea defensivo-reactivă pentru salvgardarea instituţiei, în folosul unei căutări sincere şi hotărâte a binelui comunităţii, dând prioritate victimelor de abuzuri în toate sensurile. În faţa ochilor noştri trebuie să fie prezente mereu feţele nevinovate ale celor mici, amintind cuvintele Învăţătorului: „Dar oricine ar scandaliza pe unul dintre aceştia mai mici, care cred în mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră de moară trasă de măgar şi să fie aruncat în adâncul mării. Vai lumii pentru scandaluri! Căci este inevitabil să vină scandalurile, dar vai omului prin care vine scandalul” (Mt 18,6-7).
  2. Seriozitate impecabile: aş vrea să reafirm aici că „Biserica nu se va cruţa în a face tot ceea ce este necesar pentru a preda justiţiei pe oricine a comis aceste delicte. Biserica nu va încerca niciodată să muşamalizeze sau să subevalueze niciun caz” (Discurs adresat Curiei Romane, 21 decembrie 2018). Pentru convingerea sa „păcatele şi delictele persoanele consacrate se colorează în nuanţe şi mai sumbre de infidelitate, de ruşine şi deformează faţa Bisericii ameninţând credibilitatea sa. De fapt, Biserica, împreună cu fiii săi fideli, este şi victimă a acestor infidelităţi şi a acestor adevărate delicte de delapidare” (ibid.).
  3. O adevărată purificare: în pofida măsurilor luate şi a progreselor făcute în materie de prevenire a abuzurilor, trebuie impusă o reînnoită şi perenă angajare la sfinţenie a păstorilor, a căror configurare cu Cristos Bunul Păstor este un drept al poporului lui Dumnezeu. Aşadar, se reafirmă „voinţa sa fermă de a continua, cu toată forţa sa, pe drumul purificării. Biserica se va interoga, folosindu-se şi de experţi, despre cum să-i protejeze pe copii; cum să evite aceste nenorociri, cum să îngrijească şi să reintegreze victimele; cum să întărească formarea în seminarii. Se va încerca să se transforme erorile comise în oportunităţi pentru a dezrădăcina această plagă nu numai din trupul Bisericii ci şi din cel al societăţii” (ibid.). Sfânta teamă de Dumnezeu ne face să ne acuzăm pe noi înşine – ca persoane şi ca instituţie – şi să reparăm lipsurile noastre. Să ne acuzăm pe noi înşine: este un început sapienţial, legat de sfânta teamă de Dumnezeu. A învăţa să ne acuzăm pe noi înşine, ca persoane, ca instituţii, ca societate. În realitate, nu trebuie să cădem în capcana de a-i acuza pe alţii, care este un pas spre alibiul care ne separă de realitate.
  4. Formarea: adică exigenţele selecţionării şi formării candidaţilor la preoţie cu criterii nu numai negative, preocupaţi îndeosebi de a exclude personalităţile problematice, dar şi pozitive oferind un drum de formare echilibrat pentru candidaţii capabili, orientat spre sfinţenie şi care cuprinde virtutea castităţii. Sfântul Paul al VI-lea în enciclica Sacerdotalis caelibatus a scris: „O viaţă aşa de total şi delicat angajată în interior şi în exterior, ca aceea a preotului celibatar, exclude subiecţi cu echilibru psihofizic şi moral insuficient, nici nu trebuie să se pretindă ca harul să înlocuiască natura în asta” (nr. 64).
  5. Întărirea şi verificarea liniilor directoare ale Conferinţelor Episcopale: adică reafirmarea exigenţei unităţii episcopilor în aplicarea de parametri care să aibă valoare de norme şi nu numai de orientări. Norme, nu numai orientări. Niciun abuz nu trebuie acoperit vreodată (aşa cum era obişnuinţa în trecut) şi subevaluat, deoarece acoperirea abuzurilor favorizează răspândirea răului şi adaugă un ulterior nivel de scandal. Îndeosebi dezvoltarea unei noi abordări eficace pentru prevenire în toate instituţiile şi ambientele activităţilor ecleziale.
  6. Însoţirea persoanelor abuzate: răul pe care l-au trăit lasă în ei răni de neşters care se manifestă şi în supărări şi tendinţe la autodistrugere. Aşadar Biserica are obligaţia de a le oferi tot sprijinul necesar folosindu-se de experţi în acest domeniu. A asculta, îmi permit cuvântul: „a pierde timp” în ascultare. Ascultarea îl vindecă pe cel rănit şi ne vindecă şi pe noi înşine de egoism, de distanţă, de acel „nu-mi revine mie”, de atitudinea preotului şi a levitului din parabola bunului samaritean.
  7. Lumea digitală: protecţia minorilor trebuie să ţină cont de noile forme de abuz sexual şi de abuzuri de orice tip care îi ameninţă în ambientele în care trăiesc şi prin noile instrumente pe care le folosesc. Seminariştii, preoţii, călugării, călugăriţele, lucrătorii pastorali şi toţi trebuie să fie conştienţi că lumea digitală şi folosirea instrumentelor are adesea incidenţă mai profundă decât se crede. Aici trebuie încurajate ţările şi autorităţile să aplice toate măsurile necesare pentru a limita siturile web care ameninţă demnitatea bărbatului, a femeii şi îndeosebi a minorilor. Fraţi şi surori: delictul nu se bucură de dreptul la libertate. Trebuie neapărat să ne opunem cu hotărâre maximă acestor nelegiuiri, să veghem şi să luptăm pentru ca dezvoltarea celor mici să nu fie tulburată sau răvăşită de un acces necontrolat al lor la pornografie, care va lăsa semne negative profunde în mintea lor şi în sufletul lor. Trebuie să ne angajăm pentru ca tinerii şi tinerele, îndeosebi seminariştii şi clerul, să nu devină sclavi ai dependenţelor bazate pe exploatarea şi abuzarea delictuoasă a celor nevinovaţi şi a imaginilor lor şi pe dispreţuirea demnităţii femeii şi a persoanei umane. Se evidenţiază aici noile norme „despre delictele mai grave” aprobate de papa Benedict al XVI-lea în 2010, unde a fost adăugată ca un nou caz de delict „obţinerea, deţinerea sau divulgarea” făcută de un membru al clerului „în orice mod şi cu orice mijloc, de imagini pornografice care au ca obiect minori”. Atunci de vorbea despre „copii mai mici de 14 ani”, acum credem că trebuie să ridicăm această limită de vârstă pentru a lărgi tutelarea minorilor şi a insista asupra gravităţii acestor fapte.
  8. Turismul sexual: comportamentul, privirea, sufletul discipolilor şi slujitorilor lui Isus trebuie să ştie să recunoască imaginea lui Dumnezeu în fiecare creatură umană, începând de la cele mai nevinovate. Numai inspirându-ne din acest respect radical faţă de demnitatea celuilalt vom putea să-l apărăm de puterea pătrunzătoare a violenţei, a exploatării, a abuzului şi a corupţiei, şi să-l slujim în mod credibil în creşterea sa integrală, umană şi spirituală, în întâlnirea cu alţii şi cu Dumnezeu. Pentru a combate turismul sexual este nevoie de reprimare judiciară, dar şi de sprijin şi proiecte de reinserare a victimelor acestui fenomen delictuos. Comunităţile ecleziale sunt chemate să întărească îngrijirea pastorală a persoanelor exploatate de turismul sexual. Între acestea, cele mai vulnerabile şi care au nevoie de ajutor special sunt desigur femei, minori şi copii; totuşi, aceştia din urmă au nevoie de o protecţie şi de o atenţie speciale. Autorităţile guvernamentale să dea prioritate şi să acţioneze cu urgenţă pentru a combate traficul şi exploatarea economică a copiilor. În acest scop este important să se coordoneze eforturile la toate nivelurile societăţii şi să se colaboreze strâns şi cu organizaţiile internaţionale pentru a realiza un cadru juridic care să-i protejeze pe copii de exploatarea sexuală în turism şi să permită urmărirea în mod legal a delincvenţilor[16].

Permiteţi-mi acum o mulţumire vie tuturor preoţilor şi consacraţilor care-l slujesc pe Domnul cu fidelitate şi total şi care se simt dezonoraţi şi discreditaţi de comportamentele ruşinoase al unor confraţi ai lor. Toţi – Biserică, consacraţi, poporul lui Dumnezeu şi chiar Dumnezeu însuşi – purtăm consecinţele infidelităţilor lor. Mulţumesc, în numele întregii Biserici, marii majorităţi a preoţilor care nu numai că sunt fideli faţă de celibatul lor, ci se şi dedică într-o slujire făcută astăzi şi mai dificilă de scandalurile câtorva puţini (dar mereu prea mulţi) confraţi ai lor. Şi mulţumire şi credincioşilor care cunosc bine pe păstorii lor destoinici şi continuă să se roage pentru ei şi să-i susţină.

În sfârşit, aş vrea să subliniez importanţa de a trebui să transformăm acest rău în oportunitate de purificare. Să privim la figura lui Edith Stein – sfânta Tereza Benedicta a Crucii – cu certitudinea că „în noaptea cea mai întunecată apar cei mai mari profeţi şi sfinţii. Totuşi, curentul dătător de viaţă al vieţii mistice rămâne invizibil. Cu siguranţă evenimentele decisive ale istoriei lumii au fost influenţate în mod esenţial de suflete despre care nu se spune nimic în cărţile de istorie. Şi care sunt sufletele cărora trebuie să le mulţumim pentru evenimentele decisive ale vieţii noastre personale este ceva ce vom şti numai în ziua în care tot ceea ce este ascuns va fi dezvăluit”. Sfântul popor credincios al lui Dumnezeu, în tăcerea sa zilnică, în multe forme şi maniere continuă să facă vizibil şi atestă cu speranţă „încăpăţânată” că Domnul nu abandonează, că susţine dăruirea constantă şi, în atâtea situaţii, suferindă a fiilor săi. Sfântul şi răbdătorul popor credincios al lui Dumnezeu, susţinut şi însufleţit de Duhul Sfânt, este faţa cea mai bună a Bisericii profetice care ştie să pună în centru pe Domnul său în dăruirea sa zilnică. Tocmai acest sfânt popor al lui Dumnezeu ne va elibera de plaga clericalismului, care este terenul fertil pentru toate aceste nelegiuiri.

Rezultatul cel mai bun şi rezoluţia cea mai eficace pe care o putem da victimelor, poporului Sfintei Maici Biserici şi întregii lumi sunt angajarea pentru o convertire personală şi colectivă, umilinţa de a învăţa, de a asculta, de a asista şi a proteja pe cei mai vulnerabili.

Fac un apel viu pentru lupta pe întregul front împotriva abuzurilor de minori, în domeniul sexual ca şi în alte domenii, din partea tuturor autorităţilor şi a fiecărei persoane, pentru că este vorba de delicte abominabile care trebuie şterse de pe faţa pământului: asta o cer multele victime ascunse în familii şi în diferite locuri din societăţile noastre.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Cf. María Isabel Martínez Pérez, Abusos sexuales en niños y adolescentes, Ed. Criminología y Justicia, 2012: sunt denunţate numai 2% din cazuri, mai ales atunci când abuzurile sunt în cadrul familial. Calculează de la 15% la 20% dintre victime ale pedofiliei în societatea noastră. Numai 50% dintre copii revelează abuzul pe care l-au suferit şi, dintre aceste cazuri, numai 15% sunt denunţate efectiv. Numai 5% este sunt judecate.

[2] 1 caz din 3 nu vorbeşte cu nimeni (Date 2017 adunate de organizaţia non-profit THORN).

[3] Nivel global: în 2017, OMS a estimat că până la 1 miliard de minori cu vârsta cuprinsă între 2 şi 17 ani au îndurat violenţe sau neglijenţe fizice, emotive sau sexuale. Abuzurile sexuale (de la atingeri la viol), conform unor estimări ale UNICEF din 2014, s-ar referi la peste 120 de milioane de fetiţe, între care se înregistrează cel mai ridicat număr de victime. În 2017 aceeaşi organizaţie ONU a prezentat că în 38 de ţări din lume cu profit scăzut sau mediu, aproape 17 milioane de femei adulte au admis că au avut un raport sexual forţat în timpul copilăriei.

Europa: în 2013, OMS a estimat peste 18 milioane de abuzuri. Conform UNICEF, în 28 de ţări europene, circa 2,5 milioane de femei tinere au afirmat că au îndurat abuzuri sexuale cu sau fără contact fizic înainte de vârsta de 15 ani (date difuzate în 2017). În afară de asta, 44 de milioane (22,9%) au fost victime ale violenţei fizice, în timp ce 55 de milioane (29,6%) victime ale violenţei psihologice. Şi nu numai atât: în 2017, Raportul Interpol cu privire la exploatarea sexuală a minorilor a dus la identificarea a 14.289 de victime în 54 de ţări europene. Cu referinţă la Italia în 2017, CESVI a estimat că 6 milioane de copii au îndurat maltratări. În afară de asta, conform datelor elaborate de Telefono Azzurro, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2017, cazurile de abuz sexual şi pedofilie gestionate de Serviciul 114 Emergenza Infanzia au fost 98, circa 7,5% din totalul cazurilor gestionate de Serviciu. 65% dintre minorii care au cerut ajutor era compus din victime de sex feminin şi peste 40% erau de vârstă mai mică de 11 ani.

Asia: În India în deceniul 2001-2011, Asian Center for Human Rights a întâlnit un total de 48.338 cazuri de violuri de minori, cu o creştere de 336%: de fapt, de la 2.113 de cazuri din s-a ajuns la 7.112 de cazuri în 2011.

Americi: în Statele Unite datele oficiale ale guvernului afirmă că peste 700 de mii de copii, în fiecare an, sunt victime ale violenţelor şi maltratărilor. Conform International Center for Missing and Exploited Children (ICMEC), un copil din 10 suferă abuzuri sexuale.

Africa: în Africa de Sud rezultatele unei cercetări făcute de Centrul pentru justiţia şi prevenirea delictelor de la Universitatea din Cape Town, a revelat, în 2016, că un tânăr sudafrican din trei, bărbat sau femeie, este în pericol de abuzuri sexuale înainte de a fi ajuns la vârsta de 17 ani. Conform studiului, primul de acest gen la scară naţională în Africa de Sud, 784.967 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 17 ani deja au îndurat abuzuri sexuale. Victimele în acest caz sunt în prevalenţă tineri băieţi. Nici măcar o treime nu au denunţat violenţele la autorităţi. În alte ţări africane abuzurile sexuale asupra minorilor se inserează în contextul mai amplu al violenţelor legate de conflictele care însângerează continentul şi sunt greu cuantificabile. Fenomenul este strâns legat şi de practica, în diferite naţiuni africane şi nu numai, a căsătoriilor precoce.

Oceania: în Australia, conform datelor difuzate de Australian Institute of Health and Welfare (AIHW) în februarie 2018 şi referitoare la anii 2015-2017, 1 din 6 femei (16%, adică 1,5 milioane) au afirmat că au îndurat abuzuri fizice şi/sau sexuale înainte de vârsta de 15 ani şi 1 din 9 bărbaţi (11%, adică 992.000) au afirmat că au experimentat acest abuz când erau adolescenţi. În afară de asta, în 2015-2016, circa 450 de mii de copii au fost obiect de măsuri de protecţie a copilăriei, iar 55.600 de minori au fost îndepărtaţi din familii pentru a îngriji abuzurile îndurate şi pentru a preveni altele. În sfârşit, să nu se uite pericolele în care se află minorii nativi: tot conform AIHW, în 2015-2016, copiii indigeni au avut de 7 ori mai mult probabilitatea de a fi obiect de abuzuri sau de abandonare faţă de cei de vârsta lor care nu sunt indigeni (cf. http://www.pbc2019.org/it/protezione-dei-minori/abuso-dei-minori-a-livello-globale).

[4] Datele prezentate se referă la ţări etalon alese pe baza credibilităţii surselor disponibile. Cercetările difuzate de UNICEF despre 30 de ţări confirmă acest fapt: un mic procent din victime au afirmat că au cerut ajutor.

[5]Cf. http://www.repubblica.it/salute/prevenzione/2016/05/12/news/maltrattamenti_sui_minori_tutti_gli_abusi – 139630223.

[6] În mod specific, presupusul responsabil al suferinţei îndurate de un minor este, în 73,7% un părinte (mama în 44,2% şi tatăl în 29,5%), o rudă în 3,3%, un prieten în 3,2%, un cunoscut în 3%, un profesor în 2,5%. Datele scot în evidenţă că responsabilul este un adult într-un mic procent dintre cazuri (2,2%) (cf. ibid.).

[7] O cercetare engleză din 2011, realizată de NSPCC (National Society for the Prevention of Cruelty to Children), a descoperit că 29% dintre subiecţii intervievaţi afirmau că au îndurat molestări sexuale (fizice şi verbale) în centrele unde se practica un sport.

[8] Conform datelor 2017 ale IWF (Internet Watch Foundation), la fiecare 7 minute o pagină web expediază imagini cu copii abuzaţi sexual. În 2017, au fost găsite 78.589 URL care conţin imagini de abuz sexual concentrate îndeosebi în Olanda, urmată de Statele Unite, Canada, Franţa şi Rusia. 55% din victime au mai puţin de 10 ani, 86% sunt fetiţe, 7% băieţi, 5% ambii.

[9] Ţintele cele mai frecventate sunt Brazilia, Republica Dominicană, Columbia, în afară de Thailanda şi Cambogia. La acestea, în ultima vreme, s-au adăugat unele ţări din Africa şi din Europa de Est. În schimb, primele şase ţări de provenienţă ale celor care săvârşesc abuzuri sunt Franţa, Germania, Regatul Unit, China, Japonia şi Italia. Nu trebuie neglijat şi numărul în creştere al femeilor care călătoresc în ţări în curs de dezvoltare, în căutare de sex plătit cu minori: în total, ele reprezintă 10% din turiştii sexuali din lume. În afară de asta, conform unui studiu făcut de ECPAT International (End Child Prostitution in Asian Tourism) între 2015 şi 2016, 35% din turiştii sexuali pedofili a fost constituit din clienţi obişnuiţi, în timp ce 65% din clienţi ocazionali (cf. https://www.osservatoriodiritti.it/2018/03/27/turismo-sessuale-minorile-nel-mondo-italia-ecpat).

[10] „De fapt, dacă această calamitate foarte gravă a ajuns să lovească unii slujitori consacraţi, se pune întrebarea: cât ar putea ea să fie profundă în societăţile noastre şi în familiile noastre?” (Discurs adresat Curiei Romane, 21 decembrie 2018).

[11] Cf. R.H. Benson, The Lord of the World, Dodd, Mead and Company, London 1907.

[12] „Quare times, Herodes, quia audis Regem natum? Non venit ille ut te excludat, sed ut diabolum vincat. Sed tu haec non intelligens turbaris et saevis; et ut perdas umum quem quaeris, per tot infantium mortes efficeris crudelis […] Necas parvulos corpore quia te necat timor in corde” (S. Quadvultdeus, Sermo 2 de SymboloPL 40, 655).

[13] „Quemadmodum enim ille, effuso in scientiae lignum veneno suo, naturam gusto corruperat, sic et ipse dominicam carnem vorandam presumens, Deitatis in ea virtute, corruptus interitusque sublatus est” (Maximus Confessor, Centuria 1, 8-13: PG, 1182-1186).

[14] (CDC: United States Centers for Disease Control and Prevention; CRC: Convention on the Rights of the Child; End Violence Against Children: The Global Partnership; PAHO: Pan American Health Organization; PEPFAR: President’s Emergency Program for AIDS Relief; TfG: Together for Girls; Unicef: United Nations Children’s Fund; UNODC: United Nations Office on Drugs and Crime; USAID: United States Agency for International Development; WHO: World Health Organization).

[15] Fiecare literă din cuvântul INSPIRE reprezintă una din strategii, şi cea mai mare parte a demonstrat că are efecte preventive asupra diferitelor tipuri de violenţă, în afară de binefaceri în sectoare precum sănătatea mentală, educaţia şi reducerea criminalităţii. Cele şapte strategii sunt următoarele. Implementation and enforcement of laws: implementarea şi aplicarea legilor (de exemplu, a interzice discipline violente şi a limita accesul la alcool şi arme de foc); Norms and values: norme şi valori de schimbat (de exemplu, cei care iartă abuzul sexual asupra tinerelor sau comportamentul agresiv între tineri); Safe environments: ambiente sigure (de exemplu, a identifica în cartier „punctele calde” pentru violenţă şi a înfrunta cauzele locale printr-o politică aptă să rezolve problemele şi alte intervenţii); Parent and caregiver support: părinţi şi sprijinul asistentului familial (de exemplu, furnizând formare părinţilor pentru tineri, noilor părinţi); Income and economic strengthening: venituri şi întărire economică (cum ar fi micro-creditul şi formarea despre egalitate de gen); Response and support services: servicii de răspuns şi sprijin (de exemplu, a garanta ca toţi copiii expuşi la violenţă să poată avea acces la îngrijiri eficace de urgenţă şi să primească un sprijin psihosocial adecvat); Education and life skills: instruire şi abilitare la viaţă (de exemplu, a garanta ca toţi copiii să frecventeze şcoala şi să furnizeze competenţele sociale).

[16] Cf. Document Final al celui de-al VI-lea Congres Mondial despre Pastoraţia Turismului, 27 iulie 2004.

* * *

https://www.youtube-nocookie.com/embed/w8Bn2UQGBMQ

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€1,00

1 gând despre „„Protecţia minorilor în Biserică” (Vatican, 21-24 februarie 2019)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: