Iubirea este suficientă prin sine însăși, place prin sine însăși și pentru sine însăși. Ea își este sieși merit și răsplată. Iubirea nu caută motive, nu caută avantaje în afara ei. Avantajul său constă în a exista. Iubesc pentru că iubesc, iubesc ca să iubesc. Iubirea este un lucru măreț dacă recurge la începutul său, dacă este recondusă la originea sa, dacă este dusă înapoi la izvorul său. Ea se aprovizionează mereu de acolo pentru a continua să curgă. Iubirea este singura dintre toate mișcările inimii, dintre sentimente și afecte, prin care creatura poate să corespundă Creatorului, chiar dacă nu în mod egal; este singura prin care se poate răspunde aproapelui și în acest caz, desigur că în mod egal. Atunci când Dum­nezeu iubește, el nu dorește altceva decât să fie iubit. El nu iubește pentru altceva decât pentru a fi iubit, știind că cei care îl vor iubi vor bea chiar din această iubire. Iubirea Mirelui, mai mult, Mirele-iubire caută numai iubirea și fidelitatea. De aceea, să fie permis celei iubite să iubească la rândul ei. De ce să nu iubească mireasa, mireasa Iubirii? De ce să nu fie iubită Iubirea?
    Pe bună dreptate, renunțând la toate celelalte afecte ale sale, așteaptă în întregime și numai Iubirea, ea, care, dând iubire în schimb, vrea să o egaleze. Însă se va obiecta că, deși mireasa se va transforma în întregime în Iubire, nu va putea să atingă nivelul izvorului veșnic al iubirii. Este sigur că nu vor putea fi echivalați nicio­dată cel care iubește și Iubirea, sufletul și Cuvântul, mireasa și Mirele, Creatorul și creatura. De fapt, izvorul dă mereu mult mai mult decât îi ajunge celui însetat.
    Dar ce contează toate acestea? Oare va înceta și va dispărea total dorința miresei care așteaptă momentul nunții, va înceta dorința celui care suspină, ardoarea celui care iubește, încrederea celui care pregustă, pentru că nu este capabil să alerge în mod egal cu un gigant, să se întreacă în dulceață cu mierea, în blândețe cu mielul, în candoare cu crinul, în strălucire cu soarele, în iubire cu cel care este Iubire? Desigur că nu. Deși creatura iubește mai puțin, pentru că este inferioară, dacă totuși iubește cu toată ființa sa, nu-i mai rămâne nimic de adăugat. Nu lipsește nimic acolo unde este totul. De aceea, pentru ea, a iubi așa înseamnă că a cele­brat nunta, pentru că nu poate să iubească așa și să fie iubită puțin. Căsătoria completă și perfectă constă în consimțământul celor doi, afară de cazul în care unul se îndoiește că sufletul este iubit de Cuvânt, și mai înainte, și mai mult.

Din Predicile despre Cântarea Cântărilor ale sfântului Bernard, abate

(Pred. 83, 4-6: Opera omnia, Edit. Cisterc. 2 [1958], 300-302)
Iubesc pentru că iubesc, iubesc ca să iubesc