Este indispensabil şi lăudabil ca pastoraţia din comunităţile noastre să fie deschisă la multele sărăcii şi urgenţe care sunt peste tot. Caritatea este mereu calea maestră a drumului de credinţă, a perfecţiunii credinţei. Însă este necesar ca operele de solidaritate, operele de caritate pe care noi le facem, să nu abată de la contactul cu Domnul Isus. Caritatea creştină nu este simplă filantropie ci, pe de o parte, înseamnă a-l privi pe celălalt cu înşişi ochii lui Isus şi, pe de altă parte, înseamnă a-l vedea pe Isus în chipul săracului.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia din această duminică (cf. Mt 16,13-20) prezintă momentul în care Petru mărturiseşte credinţa sa în Isus ca Mesia şi Fiu al lui Dumnezeu. Această mărturisire a apostolului este provocată de Isus însuşi, care vrea să-i conducă pe discipolii săi să facă un pas decisiv în relaţia lor cu el. De fapt, tot drumul lui Isus cu aceia care-l urmează, în special cu cei doisprezece, este un drum de educare a credinţei lor. Înainte de toate el întreabă: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” (v. 13). Apostolilor le plăcea să vorbească despre oameni, ca şi nouă tuturor. Bârfa este plăcută. Pentru aceasta, a vorbi despre alţii nu este atât de angajantă pentru că ne place; precum şi „a jupui” pe alţii. În acest caz este deja cerută perspectiva credinţei şi nu bârfa, adică el întreabă: „Cine spun oamenii că sunt eu?”. Şi discipolii par să se ia la întrecere în a prezenta diferitele opinii, pe care probabil în mare parte ei înşişi le împărtăşeau. Ei înşişi le împărtăşeau. În substanţă, Isus din Nazaret era considerat un profet (v. 14).

Cu a doua întrebare, Isus îi atinge pe viu: „Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?” (v. 15). În acest moment, ni se pare că percepem câteva clipe de tăcere, pentru că fiecare dintre cei prezenţi este chemat să intre în joc, manifestând motivul pentru care-l urmează pe Isus; pentru aceasta este mai mult decât legitimă o anumită ezitare. Chiar dacă eu acum v-aş întreba pe voi: „Pentru tine, cine este Isus?”, va fi un pic de ezitare. Îi scoate din încurcătură Simon, care declară cu elan: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu” (v. 16). Acest răspuns, aşa de deplin şi luminos, nu-i este dat de impulsul său, oricât era de generos – Petru era generos – ci este rod al unui har deosebit al Tatălui ceresc. De fapt, însuşi Isus îi spune: „Nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta – adică nu cultura, nu ceea ce ai studiat – nu, acestea nu ţi-au revelat aceasta. Ţi-a revelat aceasta Tatăl meu care este în ceruri” (v. 17). A-l mărturisi pe Isus este un har al Tatălui. A spune că Isus este Fiului Dumnezeului cel viu, care este Răscumpărătorul, este un har pe care noi trebuie să-l cerem: „Tată, dă-mi harul de a-l mărturisi pe Isus”. În acelaşi timp, Domnul recunoaşte corespunderea promptă a lui Simon la inspiraţia harului şi atunci adaugă, în ton solemn: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (v. 18). Cu această afirmaţie, Isus îi dă de înţeles lui Simon sensul noului nume pe care i l-a dat, „Petru”: credinţa pe care tocmai a manifestat-o este „piatra” de neclintit pe care Fiul lui Dumnezeu vrea să construiască Biserica sa, şi anume Comunitatea. Şi Biserica merge înainte mereu pe credinţa lui Petru, pe acea credinţă pe care Isus o recunoaşte [în Petru] şi îl face conducător al Bisericii.

Astăzi, auzim adresată fiecăruia dintre noi întrebarea lui Isus: „Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?”. Fiecăruia dintre noi. Şi fiecare dintre noi trebuie să dea un răspuns nu teoretic, ci unul care implică credinţa, adică viaţa, deoarece credinţa este viaţă! „Pentru mine eşti…”, şi să spunem mărturisirea lui Isus. Un răspuns care ne cere şi nouă, ca primilor discipoli, ascultarea interioară a glasului Tatălui şi consonanţa cu ceea ce Biserica, adunată în jurul lui Petru, continuă să proclame. Este vorba de a înţelege cine este Cristos pentru noi: dacă el este centrul vieţii noastre, dacă el este scopul fiecărei angajări a noastre în Biserică, a angajării noastre în societate. Cine este Isus Cristos pentru mine? Cine este Isus Cristos pentru tine, pentru tine, pentru tine… Un răspuns pe care noi ar trebui să-l dăm în fiecare zi.

Însă fiţi atenţi: este indispensabil şi lăudabil ca pastoraţia din comunităţile noastre să fie deschisă la multele sărăcii şi urgenţe care sunt peste tot. Caritatea este mereu calea maestră a drumului de credinţă, a perfecţiunii credinţei. Însă este necesar ca operele de solidaritate, operele de caritate pe care noi le facem, să nu abată de la contactul cu Domnul Isus. Caritatea creştină nu este simplă filantropie ci, pe de o parte, înseamnă a-l privi pe celălalt cu înşişi ochii lui Isus şi, pe de altă parte, înseamnă a-l vedea pe Isus în chipul săracului. Aceasta este calea adevărată a carităţii creştine, cu Isus în centru, mereu. Maria Preasfântă, fericită pentru că a crezut, să ne fie ghid şi model pe drumul credinţei în Cristos şi să ne facă să fim conştienţi că încrederea în el dă sens deplin carităţii noastre şi întregii noastre existenţe.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Ieri s-a celebrat Ziua Mondială în amintirea victimelor actelor de violenţă bazate pe religie şi pe crez. Să ne rugăm pentru aceşti fraţi şi surori ai noştri şi să susţinem cu rugăciunea şi solidaritatea şi pe cei care – şi sunt atâţia – şi astăzi sunt persecutaţi din cauza credinţei lor religioase. Atâţia!

Mâine, 24 august, este a zecea aniversare a masacrării a şaptezeci şi doi de migranţi şi Sfântul Fernando, la Tamaulipas, în Mexic. Erau persoane din diferite ţări care căutau o viaţă mai bună. Exprim solidaritatea mea familiilor victimelor care şi astăzi invocă dreptate şi adevăr cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Domnul ne va cere cont de toţi migranţii căzuţi în călătoriile speranţei. Au fost victime ale culturii rebutului.

Mâine se împlinesc şi patru ani de la cutremurul care a lovit Italia centrală. Reînnoiesc rugăciunea pentru familiile şi comunităţile care au suferit daune mari, pentru ca să poată merge înainte cu solidaritate şi speranţă; şi îmi doresc să se accelereze reconstrucţia, pentru ca oamenii să poate trăi din nou senin în aceste teritorii foarte frumoase din Appennino.

În afară de asta, doresc să reafirm apropierea mea de populaţia din Cabo Delgado, în nordul Mozambicului, care suferă din cauza terorismului internaţional. Fac asta cu amintirea vie a vizitei pe care am făcut-o în acea ţară iubită cam în urmă cu un an.

Adresez un salut cordial vouă tuturor, romani şi pelerini. Îndeosebi, tinerilor din parohia din Cernusco sul Naviglio – aceştia care sunt în galben, acolo – plecaţi din Siena cu bicicleta şi ajunşi astăzi la Roma de-a lungul Via Francigena. Aţi fost buni! Şi salut şi grupul de familii din Carobbio degli Angeli (provincia Bergamo), venite în pelerinaj în amintirea victimelor lui Coronavirus. Şi să nu uităm, să nu uităm victimele lui Coronavirus. În această dimineaţă am auzit mărturia unei familii care i-a pierdut pe bunici în aceeaşi zi, fără a-şi putea rămas bun şi a-i saluta. Atâta suferinţă, atâtea persoane care şi-au pierdut viaţa, victime ale bolii; şi atâţia voluntari, medici, infirmieri, surori, preoţi, care şi ei şi-au pierdut viaţa. Să ne amintim de familiile care au suferit din această cauză.

Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (23 august 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe www.ercis.ro

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).