Tati, tati, ajută-mă…

De Paxlaur08/05/2022

Înainte de a fi preot, am fost păstor. Bine, păstor e mult zis, e prea elegant. Eram cioban. De două ori am făcut experiența asta, cu două turme diferite. Era cu mult înainte să intru în seminar. În timpul vacanței – ca să învăț ceva despre viață și despre cum se câștigă un ban muncit și niște brânză bună, caș proaspăt și urdă – am mers cu oile pe câmp. Cam câte o lună demnă de povestit într-o carte de genul „Viața la stână”. Atunci am văzut că nu era ușor să cunoști turma, să o păstorești, să o „motivezi” să pască, mai ales când era cald, să o urnești… Era greu. Eram copil. Pentru mine atunci era totul clar: totul se face pentru lapte, carne, lână, bani… Nu-i pasă nimănui de oi. Atât de convins eram de asta, încât de la prima turmă îmi amintesc doar de un câine. Nu mă interesau oile. Eram un mic mercenar! Iar „meseria” de păstor necesită timp. Și har! Mult!

A două experiență a fost mai puternică. Mai dură. Mai cu har! Îmi amintesc unele oi nărăvașe precum și locurile pe unde mergeam cu turma… Îmi amintesc și unele povești pe care mi le spunea baciul. Albit de viață, avea multă experiență, dar multe din ceea ce-mi spunea, erau adevărate SF-uri. Sau poate că erau doar speranțele lui legate de America, de mașini, de viitorul lumii. Eu ascultam fascinat: eram copil pe un câmp imens, înconjurat de o turmă de oi ce căutau ceva de mâncare pe unde tocmai trecuse combinele de treierat.

Acum cred că baciul a murit. El s-a întâlnit deja cu Bunul Păstor, în timp ce eu încă încerc să-l cunosc și să-l imit. Acum sunt preot. Adică tot un fel de păstor. Doar că relația cu turma e diferită. Acum știu că turma e importantă nu pentru ceea ce pot face eu pentru ea. Și nici pentru ceea ce poate face ea pentru mine. Nu e important ceea ce eu dau turmei și nici ceea ce turma îmi dă mie. Esențialul este în altă parte: în ceea ce Cristos ne oferă, și turmei și mie. Și e atât de clar Isus în evanghelia de astăzi: „Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată”. Nimic mai important. Nimic mai motivant pentru a asculta glasul său și a-l urma. Totul este pentru viața veșnică: lumea aceasta trece. Vine ceva mai bun!

Însă… încă de la primii pași pe urmele lui Cristos simțim că sunt mulți care se împotrivesc mântuirii noastre, mai ales Diavolul. Noi înșine, uneori, ne sabotăm mântuirea prin gesturi, cuvinte, gânduri. Adică prin păcate! Mai trist este că uneori nu doar că nu lucrăm la mântuirea noastră, ci îi mai împiedicăm și pe alții să se mântuiască. Păstorii devin hoți și tâlhari iar oile devin lupi răpitori…

Consolarea vine de la Cristos. Dacă-l urmăm el ne asigură că „nimeni nu ne va răpi din mâna lui” (cfr. In 10,28). Ba mai mult: garant este Tatăl. Acel tată care amintește (unora!) de momentul când, fiind copii în pericol, își strigau supereroul: „Tati, tati, ajută-mă”… Nu exista cineva mai de încredere, mai puternic, mai disponibil etc. decât „tati”, salvatorul nostru. Exact așa ne asigură Isus: „Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. Eu şi Tatăl una suntem” (In 10,29-30).

Fericiți suntem când credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu (In 10,36), că Tatăl nostru este mai mare decât toți, că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt un singur Dumnezeu, Domnul și Dumnezeul nostru.

Oricât ar încerca unii hoți și tâlhari și mercenari și lupi în piei de oaie să ne distrugă, Tatăl este mai mare și mai puternic decât toți. El a rânduit ca noi să ascultăm glasul Bunului Păstor și să dobândim viață. Și nu orice fel de viață, ci viață veșnică!

În această zi dedicată Bunului Păstor și Rugăciunii pentru Vocații îmi amintesc mereu această pildă, această Poveste izvorâtă din lumina Adevărului (detalii AICI– https://paxlaur.com/2014/09/03/o-poveste-izvorata-din-lumina-adevarului-si-o-invitatie-sa-ne-cunoastem-si-sa-ne-ingrijim-unii-de-altii/):

Se spune că în cadrul unui spectacol un actor celebru a urcat pe scenă și a început să recite un frumos psalm: „Domnul este pastorul meu”. La finalul recitării, lumea a izbucnit în ovații și aplauze. După ce aplauzele au încetat, din public s-a ridicat un bătrânel cu privirea senina, s-a apropiat de scenă și a cerut permisiunea să recite și el acest psalm. Actorul, după ce l-a privit cu neîncredere, dar plin de respect, l-a întrebat: „Aveți măcar ceva cunoștințe despre arta teatrală?” „Nu”, a fost răspunsul bătrânelului, „dar vreau să recit acest psalm”. În cele din urmă actorul l-a invitat la microfon. Bătrânelul a început să recite psalmul și dintr-o dată s-a așternut o liniște deplină în sală. Atunci când a încheiat psalmul, nimeni nu aplauda, dar toți erau cu ochii în lacrimi. Emoția era atât de puternică încât toți erau paralizați de teama că vor risipi această minunată vrajă, atât de profundă, atât de liniștitoare. Într-un târziu, actorul s-a apropiat de bătrânelul nostru și cu ochii în lacrimi i s-a adresat: „Spuneați că nu cunoașteți nimic despre arta interpretării…”. „Așa este”, a răspuns bătrânelul, „însă eu îl cunosc pe Păstorul despre care vorbește acest psalm!”

Este un mare har să-l cunoști pe Păstorul cel bun, să-i fii aproape prin tot ceea ce faci. Este un mare har să știi să te apropii de el, să-l cunoști și să-l lași să te cunoască, să-i cânți prin viața ta un imn de laudă înaintea tuturor popoarelor. Însă un dar și mai mare este să te lași modelat de el și să devii la rândul tău „păstor bun”, om cu suflet frumos. Nu doar preoții sunt chemați să fie păstori buni, ci fiecare om trebuie să tindă spre acest ideal.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 10,27-30

În acel timp, Isus le-a spus: „Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. ²⁸ Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată. Şi nimeni nu le va răpi din mâna mea. ²⁹ Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. ³⁰ Eu şi Tatăl una suntem”.

Cei care vor să susțină blogul și proiectele destinate copiilor o pot face: