„Doresc să vă împărtășesc câteva gânduri asupra unui aspect al procesului uman al comunicării care, deși este foarte important, uneori e uitat, și trebuie reamintit în mod deosebit în acest timp. Este vorba despre relația dintre tăcere și cuvânt: două momente ale comunicării care trebuie să fie în echilibru, să se succeadă și să se integreze pentru a obține un dialog autentic și o apropiere profundă între persoane. Atunci când tăcerea și cuvântul se exclud reciproc, comunicarea se deteriorează, fie deoarece provoacă o anumită uimire, fie creează o atmosferă de răceală; în schimb, atunci când se integrează reciproc, comunicarea capătă valoare și semnificație.

Tăcerea este parte integrantă a comunicării și fără de ea nu există cuvinte pline de conținut. În tăcere ascultăm și ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, în ea se nasc și sunt aprofundate gândurile, prin ea înțelegem cu o mai mare claritate ceea ce dorim să spunem sau ceea ce așteptăm de la altcineva, prin ea alegem cum să ne exprimăm. Tăcând, îi permitem celeilalte persoane să vorbească, să se exprime pe sine, iar noi reușim să nu rămânem legați, în lipsa unei confruntări oportune, de cuvintele ori ideile noastre. În acest fel se deschide un spațiu de ascultare reciprocă și se poate lega o relație umană mai consistentă. În tăcere, de exemplu, se creează momentele cele mai autentice în comunicarea dintre cei care se iubesc: gestul, expresia chipului, trupul devin semne prin care se manifestă persoana. Prin tăcere grăiesc bucuria, grijile, suferința, care află în ea o formă de exprimare deosebit de intensă. Din tăcere derivă, așadar, o comunicare mai exigentă, care presupune sensibilitate și o capacitate de a asculta care arată, adesea, măsura și natura relațiilor interumane. Acolo unde mesajele și informația abundă, tăcerea devine esențială pentru a discerne ceea ce este important de ceea ce este inutil ori în plus. O reflectare profundă ne ajută să descoperim relația dintre evenimente care la prima vedere par a nu avea vreo legătură între ele, să evaluăm, să analizăm mesajele; iar acest lucru face posibilă împărtășirea de opinii ponderate și pertinente, dând naștere unei adevărate cunoașteri împărtășite. De aceea este necesar să se creeze un climat potrivit, un fel de „ecosistem” care să știe să echilibreze tăcerea, cuvintele, imaginile și sunetele…

Dacă Dumnezeu îi vorbește omului și prin tăcere, și omul descoperă în tăcere posibilitatea de a vorbi cu Dumnezeu și despre Dumnezeu. „Avem nevoie de acea tăcere care devine contemplație, care ne face să pătrundem în tăcerea lui Dumnezeu, pentru a ajunge astfel la punctul în care ia viață Cuvântul, Cuvântul răscumpărător”. Vorbind despre măreția lui Dumnezeu, limbajul nostru pare a fi întotdeauna nepotrivit și face astfel loc contemplării în tăcere. Din această contemplare prinde viață cu toată forța sa interioară urgența misiunii, necesitatea stringentă de „a comunica ceea ce am văzut și am auzit”, pentru ca toți să fie în comuniune cu Dumnezeu (cf. 1In 1,3). Contemplația în tăcere ne cufundă în izvorul Iubirii, care ne îndrumă spre aproapele nostru, pentru a simți suferința lui și a-i oferi lumina lui Cristos, Mesajul său de viață, darul iubirii sale depline care mântuiește…

Cuvânt și tăcere. A ne educa pentru comunicare înseamnă a învăța să ascultăm, să contemplăm, nu doar să vorbim, iar acest lucru este deosebit de important pentru cei care evanghelizează: tăcerea și cuvântul sunt ambele elementele esențiale și integrante ale acțiunii comunicative a Bisericii, pentru o vestire reînnoită a lui Cristos în lumea contemporană. Mariei, a cărei tăcere „ascultă și face să răsară Cuvântul” îi încredințez întreaga lucrare de evanghelizare pe care Biserica o înfăptuiește prin mijloacele de comunicare socială”.

Din mesajul Sfântului Părinte
Papa Benedict al XVI-lea
pentru a 46-a Zi Mondială
a Comunicațiilor Sociale 2012:
Tăcere și cuvânt: cale a evanghelizării

Textul integral AICI: https://www.magisteriu.ro/mesaj-cu-ocazia-zilei-mondiale-a-comunicatiilor-sociale-2012/